Țara eșuată

Mie îmi plac de mă înnebunesc indivizii care deși sunt simbriași din organizații, când se apucă să vorbească, abordează problema ca fiind din exterior și alții trebuiau să se ocupe de problemă, deși în fișa postului lor scrie negru pe alb că ei trebuiau să se ocupe de soluții și să nu se ajungă în situația delicată despre care vorbesc, ridicând din umeri, a neputință, ca simplii spectatori, deși ei nu numai că trebuiau să se implice, dar trebuiau să conducă spre soluționare căci aveau pârghiile în mâini, nu doar salarii babane.

Era un nene de la BNR care vorbea de o situație de la o bancă de care el răspundea și care se lamenta deși el trebuia să fi văzut cu mult înainte derapajele și să ia măsuri pentru a nu se ajunge unde se ajunsese, când directorul de bancă era ca la fotbal, el arbitra și tot el dădea cu capul.

Și acum era acum era un alt nene de la ASF care vorbea de o societate de asigurări ajunsă în faliment, deși acolo la el erau toate pârghiile pentru a vedea cum acea societate reușește ce nu reușește nimeni, adică să ofere servicii și produse la prețuri simbolice, perturbând grav raportul cerere/ofertă prin prețuri de c-c-t.

Acum, mai nou, a apărut pe sticlă cineva și a vorbit de țara eșuată, ca și cum omul venise cumva în vizită la rudele din spațiul mioritic și a văzut grozăviile, de asemenea, mioritice, s-a îngrozit și înainte de a pleca, a conchis că țara a eșuat. Acel cineva nu este fiștecine, ci este o persoană care are un salariu foarte mare, are toate resursele statului la dispoziție și puteri nelimitate în a aborda orice problemă. Mi-a plăcut că a venit, a constatat și a plecat căci avea alte lucruri de făcut planificate cu mult înainte.

(06 octombrie 2021)