Propaganda comunistă

Propaganda comunistă a ajuns la niște cote de rafinament de excepție și am mari mirări cum propagandiștii de dinainte de 1989 care erau adevărați maeștrii se comportă acum ca niște terfeloage capitaliste, deși continuitatea în meserie le-ar fi adus mari avantaje, cu mult mai mari decât ceea ce obțin ei acum de pe poziția de capitaliști vopsiți.

Propagandiștii din presă erau selectați după criterii extrem de precise pentru a fi devotați cauzei comuniste și pentru a fi slugi credincioase partidului și conducătorului. Ei aveau al șaselea simț, acela de a intui ceea ce vrea partidul și nici nu mai era nevoie ca de la partid să vină mesale, căci propagandiștii de presă ticluiau materialele cele mai potrivite. Numai așa se explică apariția în Scânteia, în Scânteia tineretului, în România liberă, ziare centrale, dar și în ziare locale, nesfârșitele ode în proză aduse partidului, realizărilor din societatea socialistă multilateral dezvoltată și desigur, totul datorită conducerii înțelepte a partidului în frunte cu secretarul său general. Deja presa a inaugurat formulările standard ale limbii de lemn, care făcea ca totul să fie predictibil doar citind titlul unui articol.

Propagandiștii din televiziune, aveau la dispoziție imaginea, mișcarea, sunetul, culoarea și muzica, spațiul lor de mișcare fiind cu mult mai mare decât cel din presă unde cuvântul și poza alb-negru erau singurele scule cu care se manevra. Deși timpul de emisie era de două ore, propagandiștii din televiziune aveau suficient timp pentru a se destrăbăla și pentru a se prostitua în plenitudinea limitelor pe care ei înșiși și le impuseseră ca vocabular, ca ținute și mai ales ca tematică. Îmi amintesc emisiunile de duminica cu mase extraordinar de bine manipulate, cu portretele cât blocul ale tovarășului, cu corurile lălăite, cu sopranele și cântăreții de folclor miorlăiți, dar și cu actorii care recitau versuri de o stupizenie dusă la extrem. Totul era făcut să ducă mesajul că la noi comunismul echivalează cu raiul pe pământ.

Propagandiștii din artă au dovedit că știu să-și adapteze instrumentele în a făuri cultul personalității. Numai așa se explică apariția de sculpturi, de tablouri, de fragmente de roman (Delirul), de poeme, de cântece de muzică ușoară în care personajul principal era Nicolae CEAUȘESCU, înfrumușețat până la idilismul abject, dar pentru fiecare producție acceptată la vizionări se plătea bine, chiar foarte bine. Propagandiștii din artă au evoluat mișto și unii au transmis genetic ceva din talentele lor din moment ce s-a continuat și în anii trecuți cu picturi pentru un milionar redat ca sfânt pe cal, ca personaj biblioc în tot felul de ipostaze, care mai de care mai picante și aducătoare de scoruri autorilor.

Am scris despre propaganda comunistă care era:

- coordonată,

- profundă,

- eficientă,

- plătită,

- zgomotoasă,

- generalizată,

- angajantă,

ceea ce observ că propaganda din zilele noastre nu are niciuna dintre caracteristici, deși se consumă resurse cu mult mai mari și încercările sunt mult mai numeroase, dar care nu depășesc stadiul de experiment deși au trecut 30 de ani de la implementare. Este creată doar aparența de independență, deși realitatea este cu totul alta, căci propagandiștii prin comportamentul de cățeluși, arată cine le este stăpânul care le ține zgarda și care-i ghidonează pentru a le oferi după aceea hrana cea de toate zilele.

(19 martie 2021)