Saturday, March 13, 2021

Purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale

În vremurile de odinioară când Mădălina DOBROVOLSCHI era purtător de cuvânt al administrației prezidențiale era o adevărată oră de comedie, căci aceasta:
- credea că are verb,
- se considera prețioasă,
- avea tendințe spre aroganță,
- uitase de unde a plecat,
- se vedea leoaică deși nu era,
- avea o anumită gravitate în voce,
- chiar exagera ca atitudine.
Dovadă că președintele a evaluat că misiunea lui Mădălina DOBROVOLSCHI s-a încheiat a fost eliberarea din funcția de purtător de cuvânt. În mintea mea, aia pe care o mai am la 74 de ani, îmi imaginez doar politicieni și slugi sau perechi de șosete purtate de demnitari. Când șosetele încep să pută, demnitarii nu le aruncă la coșul cu rufe murdare, ci le aruncă la gunoi. Nu am o explicație la această abordare, dar se știe că orice om are o valoare și o valoare de întrebuințare, ca orice altă unealtă, că așa propaga un nene la cursul de avuție națională, vorbind de valoarea unui om, exprimată în dolari la vremea aceea. Am generalizat și eu. Deci în contextul actual, când prezidentul are ieșiri destul de frecvente, nici nu mai prezintă interes cine este purtătorul său de cuvânt, căci apreciez că mesajele date de Klaus IOHANNIS sunt clare, fără adaosuri inutile, iar timbrul vocii sale este unul liniștitor, în timp de Ludovic ORBAN parcă tot timpul ar da comenzi și ar muștrului, ceea ce nu este nici normal, nici necesar la un popor atât de greu încercat în vremuri de pandemie.
Mădălina DOBROVOLSCHI era jurnalistă la un post obscur de televiziune și nu știu dacă avea studii de comunicare s-o recomande pe poziția de purtător de cuvânt, dar îmi aduc aminte că în campania electorală din 2014 ea a dirijat binișor acea dezbatere la care a participat viitorul său șef.


(13 martie 2021)






(13 martie 2021)

 I obrovolschi

No comments:

Post a Comment