În vremurile în care Traian BĂSESCU era pe cai mari, a avut sfătuitori din cea mai proastă categorie, care l-au orientat greșit, astfel încât să-și facă nenumărați neprieteni, ca acum, când el este la apusul carierei să fie neinvitat de unele televiziuni.
Îmi aduc aminte cum la un moment dat, cu răutatea care-l caracteriza, vrând să-l ironizeze pe Mihai GÂDEA, i-a pocit numele zicându-i GÂLMEA. Acum, nu că Traian BĂSESCU ar fi o frumusețe masculină, dar carențele sale de caracter îl duceau spre zone care s-au dovedit a fi fundături, deși lăsa impresia că este un om spontan, care are replică la orice și are capacitatea de dialog dusă la extrem.
Acum, văd că jurnalistul Mihai GÂDEA este consecvent. Cândva a zis că Traian BĂSESCU nu va călca pe la el prin studiou și până acum s-a ținut de cuvânt. Ceea ce cred eu este legat de faptul că:
- prezența lui Traia BĂSESCU la Sinteza zilei ar aduce -x% rating,
- absența lui Traian BĂSESCU aduce un rating de y%,
- y este cu mult mai mare decât x și de aceea nu trebuie adus.
Sunt sigur că dacă Traian BĂSESCU ar aduce un rating real, niciun jurnalist care dă dovadă de pragmatism nu l-ar refuza la el în emisiune. La publicul țintă anti BĂSIST al lui Mihai GÂDEA, prezența acestuia în emisiune ar fi o calamitate. Acum Mihai GÂDEA are o poziție privilegiată și el știe acest lucru, fapt care îi permite să rămână la nivelul de eficiență pe care managementul politic i-l impune și să îmbrace în forme interesante un calcul realist, acela că Traian BĂSESCU nu-i crește ratingul.
(14 martie 2021)
No comments:
Post a Comment