Monday, March 29, 2021

Cei de dreapta și mesajul lor comunist

Cei de dreapta, PNL mai ales, în lopc să ne învețe cum să ne îmbogățim pe căi legale, ne vorbesc despre etica și echitatea  comunistă a contributivității la pensionari și a egalității sporurilor într-o plajă de 20%.
Este exact cărticica intitulată Codul principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor, al eticii și echității socialiste, publicat în Editura Politică, București în anul 1981, având 32 pagini și care se găsește dând un click aici. 
Ar trebui să lămuresc cumva de ce stau așa lucrurile și nu altfel. Explicația este simplă:
- toți cei aflați la putere au fost pionieri și șoimi ai patriei,
- părinții guvernanților au trăit în comunism și au deprins viciile acelei societăți,
- constituția a fost elaborată de comuniști autentici în gândire,
- societatea românească nu s-a desprins de comunism îmcă.
Oricât s-ar zbuciuma, tineretul de sub 40 de ani să vină cu ideile democratice, ei nu vor reuși datorită celor care acu acum peste 50 de ani și care primii lor 20 de ani i-au trăit în comunism și fibra lor este îmbibată de învățăturile comunismului dâmbovițean, cel mai parșiv comunism din câte au existat și niciodată ei nu se vor debarasa de racilele acestei societăți, căci este a doua natură pentru ei. Nu au cum să aibă o gândire democratică evoluată din moment ce educația lor de bază este comunistă, de sorginte ceaușistă, iar rădăcinile vin din stalinismul cel mai dur, căci gorbaciovismul și hrusciovismul i-a ocolit.
Ceea ce zicea Ion ILIESCU în anii lui de glorie că trebuie să fim săraci și cinstiți, tinerii liberali și useriști transpun în viață cu sârg, din moment ce în 2020 a fost un an de stagnare, iar anul 2021 se anunță ca fiind un an de privațiuni, în care capitalul românesc nu are nicio șansă, cum nici capitalul migrant străin nu se multiplică în favoarea poporului român, clasa mijlocie având de așteptat încă 30 de ani până a reprezenta mai mult de 15% - 20% din forța de muncă de la noi, căci acum nu reprezintă nici 3% și aici am inclus și pe milionarii în euro făcuți prin contracte frauduloase cu statul.




(29 martie 2021)

No comments:

Post a Comment