Gabriel LIICEANU și Mircea DINESCU se războiesc

     Doi mari ai culturii românești, adică Gabriel LIICEANU și Mircea DINESCU au început războiul. 

Gabriel LIICEANU este un filosof și director al Editurii HUMANITAS.

Mircea DINESCU este un mare poet, definit prin opera sa originală, impunătoare și valoroasă.

Pe blogul meu am scris și despre Gabriel LIICEANU și despre Mircea DINESCU, având cuvinte de laudă pentru amândoi.

    Gabriel LIICEANU este un bărbat care în mai va face 79 de ani și dacă speranța de viață e de 90 de ani, el are la dispoziție cel puțin 11 ani pentru a realiza marea operă filosofică de care eu am certitudinea că este în stare, având în vedere că are publicate foarte multe eseuri în timp, dar care așteaptă să fie sudate într-un întreg, fără a fi luate în seamă acele abordări care sunt interesante pentru toți cei care vor să cunoască detalii despre filosof ca atitudine civică în societatea noastră frământată și bulversată.

    Mircea DINESCU este un bărbat care în noiembrie v a împlini 71 de ani. Dacă pornim de la ideea că o persoană de sex masculin nu depășește 90 de ani ca speranță de viață, în cei 20 de ani rămași ca fiind siguri, poetul are suficient timp de a se preocupa de a pune cap la cap opera și să ofere unei edituri spre publicare undeva la 20 de volume mari, copertate, exact așa cum am văzut eu în 1972 la Weimar într-o librărie opera lui GOETHE.

    Gabriel LIICEANU are abordări interesante despre viața din România de azi, despre unele personaje care au dat culoare acestei vieți, dar care s-au pierdut în fumul timpului. Nu am înțeles de ce filosoful a consumat importante resurse pentru a da atenție unor lucruri efemere. Am apreciat că el a făcut din editura sa un portstindard al calității și mă mândresc cu cititul prozatorului Radu PARASCHIVESCU, publicat acolo, scriitor extrem de interesant, chiar dacă am avut întrebări despre cartea cu povestea poveștilor publicată tot acolo și nu oricum ci în condiții grafice de excepție, chiar și în mai multe limbi.

    Mircea DINESCU este unul dintre poeții mei preferați, care are verb, are metaforă și știe să întoarcă fiecare cuvânt dându-i sens exact cum face sticlarul care ia ghemotocul incandescent și face din el artă pură sau dacă trebuie doar un simplu borcan de pus castraveți în oțet. Am avut ocazia să-l văd pe poet acolo la el la Cetate și am apreciat tot ce face el acolo, inclusiv borșul de pește servit la restaurantul său. Poetul are un comic al lui inconfundabil, iar poemele lui sunt recunoscute de la o poștă ca reprezentând un brand, ceea ce este foarte greu să se realizeze în ziua de azi, când lumea este copleșită de nimicuri.

    Ana BLANDIANA acum spre sfârșitul lunii acesteia va împlini 79 de ani. Femeile au o speranță de viață ceva mai mare și dacă eu iau în considerare 95 de ani, poeta are la dispoziție cel puțin 16 ani pentru a definitiva cele peste 30 de volume de poezii, într-o ediție cu volume masive, legate în piele bleumarin și scrise cu litere de aur, asemeni tuturor edițiilor de lux.

Nu am să înțeleg niciodată cum trei mari personalități ale culturii se pierd în nimicuri nesemnificative ale unui trecut pe care toată lumea dorește să-l dea uitării, nu pentru că ar fi jenant, ci doar pentru faptul că și ei și noi avem în față viitorul pe care trebuie să-l gestionăm cu scopul de a lăsa neamului românesc valori autentice fie că este vorba de poeme, fie că este vorba de un sistem filosofic original, fie că este vorba de a ridica un zid, fie că pur și simplu este vorba de a mătura o stradă. Fiecare trebuie să facă exact ceea ce Dumnezeu i-a hărăzit să facă, fără a-și risipi inutil energiile, așa cum se întâmplă de câteva zile, când schimburi de mesaje arată că filosoful și poetul trăiesc în trecut, când de fapt trebuie urgent să se ocupe de operele lor, viitorimea așteptând în librării acele tomuri necesare culturii naționale.

(14 martie 2021)