Sunday, March 14, 2021

Soarta președinților PSD

De când e lumea și pământl, președinții de partide nu au avut niciodată o soartă prea roz. Nici PSD nu a făcut excepție.
Ion ILIESCU, a pierdut alegerile în fața lui Mircea GEOANĂ, fiind nu trădat, dar mânărit de oamenii din jurul său, pentru că el era recunoscut ca fiind conducătorul care nu are mână bună în a-și selecta pe cei cu care să lucreze pentru a face lucruri bune. El a semnat prea multe cecuri în alb, dar marilor coțcari nu le era convenabil un om care trăiește după principiul sărac și cinstit. Marile afaceri tenebroase nu se fac atunci când șeful este un tip căruia nu-i place să se mânjească cu nimic.
Adrian NĂSTASE, tipul numit de mai marele său conducător ca fiind arogant a condus PSD cu mână forte și slugile sale s-au făcut preș pentru a-i intra în grații și pentru a prinde câteva firimituri de la masa încărcată. Este adevărat că el i-a pus pe unii să-i numere ouăle, dar alții sunt cei care au identificat breșe de decizie și au profitat de ele. Se știa exact că cei ce l-au pierdut după alegerile din 2004 când Traian BĂSESCU a ieșit învingător, erau oameni care cunoșteau subtilități, nu niște amatori.
Mircea GEOANĂ, a devenit marele învingător nu datorită unor calități, ci doar pentru că el avea o soacră specială, care știa să facă și să desfacă cele mai complicate noduri de culise ale politicii dâmbovițene. Având o pălărie mult prea mare pentru căpșorul său proprietate personală, Mircea GEOANĂ a căutat să conducă această corabie uriașă, mai ceva decât Titanicul numită PSD pe apele învolburate de PDL și a reușit cumva în opoziție fiind. Miza uriașă a fotoliului de la Cotroceni a făcut să fie președinte pentru câteva ore, dar nu a rezistat atacului furibund al celor care-și doreau continuitate, iar aventura cu relaxarea de la saună a fost ceea ce i-a adus sfârșitul de om politic neterminat că nu era nici măcar început.
Victor PONTA, căruia i s-a zis că e un mânz, deși adversarul lui l-a făcut pisic, a devenit președinte al partidului în condiții absolut obscure, căci nicio calitate nu-l recomanda să ocupe această funcție, el remarcându-se ca trăgător nu de sfori, ci de ațe dintr-o papiotă de scurtă lungime. Neavând dimensiune, acest șef de partid a fost pus în cele mai diferite ipostaze, din care a ieșit destul de șifonat. Chestia cu USL el nu și-a dat seama că este doar o construcție care să facă transfer de notorietate pe termen lung de la PSD spre PNL, așa cum a anunțat Sorin FRUNZĂVERDE cândva, fără ca nimeni să-l ia în calcul. Ce a urmat a arătat că prea tânărul șef de partid este un actor amator, grăbit să joace Hamlet deși n-a auzit de SHAKESPEARE, nu știe rolul, iar scena cu craniul îi era total străină.
Liviu DRAGNEA, devenit șef de partid pe cai mari după câștigarea alegerilor cu scor categoric, uitândi-se în oglindă din bietul repetent s-a văzut felină de junglă, ceea ce a fost eroarea vieții sale. În contextul existent, fără a cunoaște management politic, lucrând după metode empirice, a rostogolit niște guverne și a crezut că lumea începe și se termină cu el. Chiar a adoptat zicerea: după mine potopul, din moment ce a lăsat partidul de izbeliște luând drumul Rahovei a doua zi după pierderea alegerilor europarlamentare. Fără a avea o cultură politică și fără a depăși stadiul de om de câmpie încrâncenat în sărăcia bărăganulului, a făcut numai nesărate, afișându-și iubirea despre care unii ziceau că este nepotrivită.
Viorica DĂNCILĂ, a demonstrat că rezistă tturor atitudinilor potrivnice. A fost tocată mărunt din toate părțile, deși în politica românească nu ea a făcut gafele cele mai impardonabile, ci mulți alții i se aliniau și o urmau sau o precedau în clasamente. Aici, pe Dâmbovița oamenii importanți nu au nici clasă, nici stofă, nici cultură, nici atitudine, nici nimic, pentru că mediocritatea lor este lucie, eternă și sulfuroasă. Nu sunt un admirator al lui Viorica DĂNCILĂ, dar prea mulți au fost măgarii care i-au vorbit urât, știind că unei doamne nu i se vorbește niciodată așa și o doamnă, indiferent ce ar face, trebuie tratată cu respect, căci nu eu am zis că o femeie nici cu o floare nu trebuie s-o atinci.
Acum președinte al PSD este Marcel CIOLACU, care nu pare a fi personajul care să revoluționeze partidul. Acum în opoziție nici nu are prea multe de făcut. Dacă și el va face greșeala lui NĂSTASE, lui PONTA, lui GEOANĂ și lui DĂNCILĂ de a pierde alegerile prezidențiale din 2024, va deveni a doua zi de la rezultatul alegerilor doar o istorie crocantă, în care epicul va fi doar umplutură cu magiun puturos.

Reiese cu claritate că toți președinții PSD ai ieșit din scenă șifonați. Nici nu aveau cum să iasă altfel căci PSD este un partid mare și de pe poziția de președinte nu ai cum să-i mulțumești pe toți, căci cine crede că oamenii vin spre un partid din considerente ideologice, mânați de idealuri mărețe, greșește îngrozitor. Mulți vin în politică fie că nu au reușit în meseriile lor, fie că nu au nicio meserie, fie că vor să-și umple sacii pentru cel puțin 10 generații, lucru care se face doar prin jaf la drumul mare din banul public.





(14 martie 2021)

No comments:

Post a Comment