Vă voi spune eu că Mihai BENIUC a fost poet. Nu a fost orice fel de poet ci un poet care:
- a fost publicat intens la vremea lui,
- introdus masiv în manualele școlare,
- lăudat de criticii slugarnici,
- recitat de actori la Tv și radio,
- periat de confrații profitori,
- s-a purtat bizar cu Lucian BLAGA.
Mihai BENIUC a fost academician și a avut un doctorat în psihologia păsărilor obținut în Germania. dacă am a mă lăuda cu ceva totul se referă la faptul că știu să recit din poemele mediocre ale lui Mihai BENIUC și chiar știu să cânt ceva cântece revoluționare pentru cor pe versurile lui Mihai BENIUC. Chiar am căpătat apă să beau în Ukraina după ce am recitat în m,iba rusă o poezie a lui Mihai BENIUC care era tradusă într-un manual de liceu.
Faptul că poeții care au fost slugile regimului comunist dacă li se publică poemele nu se scrie pe coperte așa cum se procedează cu colaboraționiștii regimului de la Vichy, ca lumea să se învețe minte că greșelile impardonabile nu vor fi uitate niciodată. Noi suntem prea îngădiuitori cu cei care au pus umărul la exacerbarea unor trăsături inumane ale regimului comunist, nu oricum, ci obținând mari avantaje materiale de la puternicii zilei.
(13 martie 2021)
No comments:
Post a Comment