AMR 2 înseamnă Au Mai Rămas 2 zile până când americanii își vor laege președintele. Este aceeași numărătoare pe care am făcut-o în gând până am scăpat de dezastrul din 21 decembrie 2014. Ei au acum de ales dintre două persoane și anume Donald TRUMP și Hillary CLINTON. Oricine stă să analizeze, ar fi tentat să plece de la defectele acestora. În cultura mea dacică, pornesc de la calitățile omului. Fiecare dintre ei are calitățile lui, lucru care îi face să fie diferiți, dar luați la un loc au și calități care îi apropie. Americanii știu să aleagă, pentru că în istorie au dovedit că fac acest lucru foarte bine, cu capul, nu cu inima și nici cu stomacul. Au mai rămas două zile și urmăresc CNN unde se fac dezbateri interesante. Urmăresc și televiziunile dâmbovițene pline de amatorism ieftin, din care am înțeles de ce este preferat unul sau altul dintre candidați, în raport cu aspecte absolut particulare și subiective ale gândirii unora fără cultură politicăși fără capacitate de analiză, așa cum sunt X, Y și Z pe care nu-i numesc, dar care populează canale tv de lift de aici de la noi. AMR 2 și sunt sigur că le va fi bine lor. Și dacă le va fi bine lor, va fi bine și alor mei. Dacă le va fi bine alor mei, 100% îmi va fi bine și mie. Sunt convins.
(06 noiembrie 2016)
No comments:
Post a Comment