Sunday, November 6, 2016

Identități false

Fiecare etapă a avut modalitățile ei de a crea și de a gestiona identitățile false. O persoană se dădea drept altă persoană la o întâlnire în comuna primitivă. Unul scria o depeșă în numele altuia în Evul Mediu. În perioada modernă o persoană vorbea la telefon cu o alta, dându-se altcineva. Acum în rețelele de socializare identitatea falsă este la modă. Un X se gândește să se prezinte lumii drept altcineva, adică:

  • mai tânăr;
  • mai inteligent;
  • mai titrat;
  • mai frumos;
  • mai educat;
  • mai bogat;
  • mai sportiv;
  • mai talentat;
  • mai spiritual;
  • mai cu relații;
  • mai plimbat;
  • mai.
Nu este deloc greu pentru că în mediul virtual, cu ce software există, totul devine posibil, fără costuri și fără efort. A crea un profil nu este deloc o problemă și nu este chiar deloc o problemă a izola acea construcție de o persoană reală, astfel încât identificarea devine chiar imposibilă, fără a fi băgată în categoria furtului de identitate. O construcție virtuală nu are legătură cu realitatea, ci reprezintă un conglomerat de elemente din realitate reformulate, adaptate, periate și prezentate spre consumul cotidian.
Numai niște maeștri au știința de a construi astfel de identități, adică de a se da altcineva decât sunt în realitate, pentru a răspunde unor cerințe expres formulate de alte persoane. Pericolul cel mai mare apare atunci când se intersectează două identități false. Ideia nu a fost a mea, ci este dintr-un film american, în care exact acest lucru s-a întâmplat. Și aici am văzut intersecții de identități false pe facebook.com Intrând în anumite detalii am reușit să văd care este realitate în mai multe cazuri. Până la un punct am înțeles de ce unii recurg la o astfel de abordare. Este o problemă de asumare a identității reale de fapt cu bune, dar mai ales cu relele ei.Unii cred că vârsta trebuie ascunsă, alții cred că problema studiilor academice este problema, alții cred că statutul social real este un dezavantaj. Crearea unui profil modificat în care sunt ameliorate niște aspecte, defectele sau neajunsurile fiind înlocuite cu calități, este pentru oamenii slabi singura modalitate de a evita asumarea adevărurilor lor în raport cu ceilalți. Am cunoscut un coleg care cu o carioca neagră și-a făcut freză peste diploma de facultate, pentru a acoperi chelia care în mod nedrept îi invadase capul de la vârsta de 25 de ani. Am văzut o rudă care și-a prelucrat multe dintre forografii scoțându-și ridurile pentru a fi mult mai tânără în ramele digitale, devenind uneori de nerecunoscut pentru că arăta ca un cap de păpușă de porțelan din consignații.
Am văzut și oameni care nu au făcut așa ceva, s-au cunoscut pe Internet, au evoluat în relației și sunt acum familii reușite. Este doar o chestiune de puterea de a privi adevărul în față, pentru că chestiile sofisticate cu agenți inteligenți nu este laîndemâna celor care generează identități false din imposibilitatea de a-și privi propriile caractere cu curaj, drept în față.



(06 noiembrie 2016)

No comments:

Post a Comment