Pierderea unei generații este un proces lent, dar continuu. Iau spre exemplificarea generația mea. Foarte mulți dintre cei care au aparținut generației mele, erau în deplinătatea forțelor creatoare în intervalul 1975 - 1989, perioadă cunoscută prin nenumăratele restricții puse de un mod aiuritor de a fundamenta decizii de către unii care în loc să propună soluții de dezvoltare, vedeau lucrurile mergând de la sine și deciziile vizau redistribuire. Consider generația mea ca fiind o generație pierdută pentru că:
- restricțiile de promovabilitate erau draconice și de la un congres de partid la altul nu apărea nicio deschidere, iar intervalul de 5 ani dintre congrese anihila orice inițiativă;
- nu exista posibilitatea de a rămâne conectat la evenimentele din IT&C, plecările în străinătate erau de-a dreptul imposibile, iar valuta necesară unei deplasări era inexistentă;
- admiterile la doctorat se susțineau o dată la 5 ani și filtrele de la admitere dar și de la susținere făceau ca această activitate ca formă de perfecționare să fie ceva privilegiat;
- orașele mari erau închise, ceea ce dădea un sentiment de izolare și instabilitate sau sentimente de a face o apropiere de locul natal cu orice preț, inclusiv prin descalificare.
Și cei care erau obligați să memoreze scurta lui Stalin a format o generație pierdută.
Și cei în putere care și-au pierdut pământurile prin colectivizare au fost generație pierdută.
La noi au fost multe generații pierdute.
(06 noiembrie 2016)
No comments:
Post a Comment