Erori de comunicare în campania electorală

Pe zi ce trece apar și mai pregnant erorile care sunt făcute involuntar de către comunicatorii din campania electorală, fie că sunt:

- președinți de partide,

- membri marcanți,

- parlamentari,

- simplii guralivi.

În primul rând, mesajele lor au la bază demonstrațiile făcute cu obstinație pe cât de răi sunt adversarii, care sunt defectele acestora și cât de mult rău au făcut ei. Cred că a spune cât de răi sunt adversarii nu demonstrează implicit cât de bun este cel care vorbește și partidul său. În opinia mea, orice demonstrație trebuie să se bazeze pe argumente proprii, iar auditorul este cel care hotărăște să se poziționeze de o parte sau de alta a baricadei. Cine se adresează propriilor membri de partid încercând să-i radicalizeze, face o mare eroare, pentru că cei veniți la un miting sau la o reuniune sau la un congres, sunt deja radicalizati, efortul fiind superfluu.

În al doilea rând, comunicarea trebuie să se facă fără prea multe cifre sau mai exact fără a indica numere cu precizie în exces. În loc să se spună că nu știu ce indicator a crescut cu 13,79% se va spune ceva de felul: cutare chestie a depășit nivelul critic cu 14%, punct. A îmbâcsi un discurs cu cârnați de cifre este ultimul lucru pe care trebuie să-l facă un politician care vrea să exprime o ideie. El trebuie ca în loc de ăn tabel să pună pe ecran un grafic cu două curbe, una reală și nasoală și una cu ceea ce se va întâmpla dacă programul lor se va implementa, adică numai lapte și miere va curge, așa cum se deduce din puhoil de minciunele propagandistice.

În al treilea rând, intarea în coliziune a unuia neexperimentat cu unul care a fost ministru sau ceva important și a lucrat efectiv în domeniul, va duce mesajul către aspecte care inevitabil se termină prost pentru cel novice. Politețea este ceva rar în politică, dar ignoranța se taxează foarte dur, pentru că asemeni unui examen în care profesorul insistă exact pe ceea ce nu știe studentul pentru a-l lăsa restanțier, tot așa se întâmplă cînd adversarul a identificat nisipurile mișcătoare la interlocutor.

În al patrulea rând, vorbitul din cărți trebuie evitat cât mai mult pentru că teoriile sunt cunoscute de toată lumea, în timp ce practica arată că pe Dâmbovița multe dintre lucruri sunt atipice. Toată lumea vorbește din cărți că infrastructura este o prioritate, numai că practic, în 2017 nu s-a dat în folosință niciun km de autostradă. Toți miniștri au elaborat master-planuri de-a dreptul perfecte, doar că autostrăzile lipsesc du desăvărșire că 800km la 20 de milioane, nu înseamnă fix nimic.

În al cincilea rînd, a face comparații sau a justifica lucruri nasoale făcute în trecut este de evitat și nu este niciun act de vitejie ceea ce s-a întâmplat în 6 mai 2010, eveniment pe care eu îl consider eroare majoră, de neiertat și evitabilă 100%, în niciun caz nu trebuie tratat ca măsură necesară, obligatorie și benefică. Și un bebe de 7 luni printr-un scâncet corect decodat ar fi oferit o soluție mai inteligentă. Și iar mă gândesc la pictura lui Agnolo di Cosimo pe față și pe verso de la galeriile Uffizi. 

În al șaselea rând, revenirile pe teme care sunt avantajoase, dar care sunt epuizate și s-a făcut trecerea în mod clar de către moderator spre altceva, arată neînțelegerea firului întregului demers, iar atunci când cei din jur sau chiar moderatorul îl invită pe comunicator să schimbe placa, este rău și aruncă o umbră nasoală asupra a tot ceea ce acesta a construit, dacă a construit ceva.

În al șaptelea rând, a comunica înseamnă a vorbi cu cineva sau cu mai multe persoane, ceea ce ănseamnă că nu este în niciun caz vorba de un monolog al surzilor. De aceea, este o gravă eroare de comuncare a fi întrebat ceva, iar comunicatorul să vorbească despre altceva, adică să ocolească răspunsul real, atunci când în mintea lui, aia câtă există, crede că i s-a întins o capcană. Politicienii stupuzi au în cartea lor de muncă să nu răspundă niciodată la întrebarea pusă, dar să folosească texte din fișa postului, în care stau scrise numai bazaconii.

Mai sunt și alte erori pe care le fac comunicatorii dar le enumăr numai, adică:

- mint cu nerușinare;

- contrazic pe toată lumea;

- ne cred proști pe noi care îi urmărim;

- cred că oamenii nu au memorie și nici logică;

- vorbesc de sus, deși sunt modești rău de tot.
Partidele noi, aici mă refer la USR, au posibilitatea, deci are posibilitatea să definească un cadru de comunicare, altfel decât o fac adversarii care deja au ticuri, reflexe și procesul este pierdut de sub control. Cu mesaje clare, lucrând direct cu materialul clientului, deja USR are șansa de a se evidenția ca entitate care nu are nimic în comun cu ceilalți competitori, fiind ca un produs nou, pus în vitrină, pe care oamenii îl privesc, intră văd despre ce este vorba. Pasul următor, votul depinde de cât de convingătoare este comunicarea. La USR nu trebuie nimeni să demonstreze că negru, adică trecutul,  este alb tot ca trecut și va fi roz în viitor.

Oricum, de o săptămână contabilizez calitatea comunicării din spațiul public și am epuizat batistele mele ZEWA de unică folosință și parfumate îmbibându-le de lacrimi, nu de pl,âns, ci de râs, căci o calitate de comunicare mai comică și mai lipsită de rafinament n-am văzut de parcă pe 11 decembrie n-ar fi alegeri și nimeni nu dorește să fie votat. Trist, e foarte trist, deși abonamentul la Tv costă și pentru acest lucru, vreau show, vreau spectacol, dar nici prea multă comedie, că tot ce-i mult nu-i bun și face rău la fiere.

(03 noiembrie 2016)