Friday, November 4, 2016

CSIE'50 - revista

Când spun revista, mă gândesc la  STUDII ȘI CERCETĂRI DE CALCUL ECONOMIC ȘI CIBERNETICĂ ECONOMICĂ, un jurnal extrem de pretențios unde nu ajungea să publice oricine, pentru că înainte de 1989 nu erau multe jurnale științifice, iar exigența era criminal de dură. Zice lumea multe prostii legate de restricțiile de publicare din vremurile apuse. realitatea este alta. Ca să publici într-o revistă trebuie să fie ceva ieșit din comun de bun. Deși mă zbuciumam eu din toate puterile, am reușit să public primele articole foarte târziu. Nici nu am îndrăznit să trimit la vreo revistă până când nu am avut girul unor capete luminate care au zis că ceea ce am scris este interesant și are șanse să fie publicat.
Varianta în limba engleză, Journal of Economic Computation and Economic Cybernetics and Research, acum ISI, era înainte de 1989 un fel de aur ca monedă de schimb cu care se obțineau cărți de la marile edituri ale lumii. De la Centrul de calcul al ASE plecau exemplare de revistă la schimb și ceilalți trimiteau cărți, teze de doctorat, studii, rapoarte de cercetare, cu care ne mențineam la zi cu literatura. Așa am luat cunoștință cu cartea lui Benzécri intitulată L'Analyse des Données. Am a mă lăuda că am publicat și eu câteva articole în cele două reviste, lucru de care sunt foarte mândru, mai ales știind prin ce filtre au trecut și am fost foarte bucuros când am primit cele 30 de extrase tipărite cu articolul meu. Mai încântat am fost când din străinătate am primit solicitări să trimit exemplare din articol, ceea ce însemna că erau cercetători interesați de ceea ce scrisesem. Nu vreau să se creadă că acele articole sunt de singur autor. Mine mi-a plăcut să lucrez în echpă pentru a asigura calitatea a ceea ce scriam.
Timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat și nu vreau să-mi reamintesc nimic despre episoadele nefericite ale încercării de a mai publica în acea revistă ISI. Cine are curiozitatea să facă analize, va avea revelații aproape mistice, dar folosirea de umbrele s-a dovedit benefică pentru mulți chiar dacă religiile zic altceva legat de spiritul de originalitate. Totuși viața merge înainte și acest jurnal se află în apele învolburate ale revistelor de la noi care trebuie să permită publicarea de materiale pentru a asigura promovări. El rezistă datorită unui profesor special care ține steagul sus și nu permite accesul materialelor ce n-ar îndeplini cerințe de exigență, căci analizele de dinaintea publicării sunt foarte bine definite și nu scapă materiale slabe, făcând din jurnalul acesta un reper de calitate. Bravo Gică Ruxanda pentru ceea ce faci acolo!



(04 noiembrie 2016)

No comments:

Post a Comment