Gheorghe MATEI poetul

Am cunoscut mai mulți bărbați cu numele Gheorghe MATEI. Unul mi-a fost coleg în școala generală, altul mi-a fost coleg în liceu, altul a fost student în Informatică Economică, a lucrat în ICI și a făcut un doctorat superb, iar un altul mă tot agasa prin conferințe pe la Cluj înainte de '89. Despre Gheorghe MATEI din liceu vreau să scriu, căci el era poetul clasei, adică poetul care a și publicat în ziarul local Secerea și ciocanul din Pitești. Eu îi ziceam Miti, nu de la de la Mitică ci de la MATEI, pentru că așa a vrut el. El era din Golești și făcea naveta la Pitești să ajungă la Liceul Alexandru ODOBESCU unde învățam noi. L-am cunoscut pentru preocupările sale literare, căci citea foarte mult, așa cum și mie îmi plăcea. El citea poezie românească, iar mie îmi plăceau TOLSTOI, DOSTOIEVSKI, GALSWORTHY, CELLINI, REBREANU și BALZAC. De la el am învățat să cumpăr cărți, căci până atunci citeam numai cărți din biblioteca sorei mele.

Am început să discutăm despre poeții noștri clasici, dar și despre cei contemporani. Mie îmi plăcea COȘBUC, dar Miti m-a făcut să-mi lacă PARASCHIVESCU, STĂNESCU, BARBU și IVĂNESCU. Cu el am mers prima dată la cenaclul literar din Pitești unde se țineau niște ședințe extrem de interesante, căci și aici exista o intelectualitate fină, cultivată, chiar dacă era o perioadă grea a comunismului întinecat și plin de dogme. Am mers împreună la redacția ziarului Secera și ciocanul căci Miti dorea să publice niște poezii. Acolo l-am cunpscut pe redactorul care se ocupa de literatură, un tip care-și dădea o importanță ieșită din comun, dar se vedea de la o poștă că era acolo pus politic și mai mult mima decâr să facă treabă. Chiar m-a deranjat că făcea paradă de cultura lui făcând asocieri abracadabrante. I-am servit o lecție. O dată, enervat la culme de modul cum ne tarta, am preluat o poezie de un vers a lui Salvatore QUASIMODO, cel care luase premiul NOBEL pentru literatură în 1959,  din traducerea lui ARGHEZI și am zis că este o încercare de a scrie și eu ceva. El a citi, s-a încruntat și m-a făcut praf, așa cum știa el să facă venind cu argumente dintre cele mai abstracte și cu comparații cu alte poezii ale unor clasici. L-am lăsat să trăncăne, după care i-am zis că poezia nu este a mea, i-am zis a cui este și cine este traducătorul. M-am ridicat, am plecat, dar pe acolo nu am mai dat niciodată. Poeziile lui Gheorghe MATEI au apărut în mai multe rânduri în ziarul nostru local. Eu am citi multe dintre producțiile lui, chiar și dintre cele nepublicate. În 1967 m-am apucat eu să fac pe criticul literar, drept care am scris câteva pagini de spre poetul Gheorghe MATEI și despre poemele lui. Am plimbat acel dosar cu mine ani de-a rândul. La un moment dat am crezut că l-am pierdut. Ieri 25 august 2017 am dat de el și de aceea m-am gândit să scriu despre poetul Gheorghe MATEI. Voi scana acest dosar și îl voi pune pe Internet. Să văd în ce formă, căci sunt sigur că nu are uzură morală prea mare ceea ce am scris eu acolo, nefiind poluat de dogmele marxism-leninismului care erau înfloritoare în acele timpuri și care afectau și literatura.

După ce am terminat liceul în anul 1965 drumurile noastre s-audespărțit. El a rămas în Pitești, iar eu mi-am urmat drumul meu. Prin anul 1988 i-am făcut o vizită La Golești lui Miti. Era același om, liniștit, cu orizont foarte larg, mulțumit de evoluția lui. După aceea nu am mai ținut legătura, dar anii frumoși din timpul liceului nu se uită niciodată. Când au fost întâlnirile de 10 dar și de 40 de ani fie nu am ajuns eu, fie n-a ajuns el și nu ne-am văzut. Știu doar că diriginta noastră când ne-a întrebat ce vrem să devenim Miti a zis: muncitor-intelectual. Noi toți ne-am krat și el a venit cu niște explocații deosebit de interesante de domeniul SF, care azi sunt o realitate, căci muncitorul de azi, în fașa roboților trebuie să fie un veritabil intelectual. În zilele următoare voi publica aici unele dintre poemele scrise de poetul Gheorghe MATEI, pe atunci elev de liceu, să se vadă că acesta era un poet de talent, care tot timpul a avut ceva de spus cu metafore bine construite. De prin 1964 până acum filele de ziar, dar și filele scrise de mine s-au îngăbenit și au devenit fragile căci timpul nu iartă nimic.

(26 august 2017)