Cioloș și Averescu

Nu vreau să scriu nimic despre ce și cum în legătură cu alegerile parlamentare din țărișoara noastră care se vor produce în 11 decembrie 2016. Nici despre cine și de ce a stabilit pentru alegeri această dată, zilele de decembrie fiind friguroase și. Nu vreau să scriu nici despre cum s-a furat startul în chestiunea cu deschiderea campaniei electorale, căci prezenta corturilor pline de mesaje o arată. Nici despre abordările târzii legate de finanțări mai mult sau mai puțin externe nu vreau să scriu nimic. Ceea ce vreau să remarc este numai faptul că premierul Dacian Cioloș pe care unii îl identifică prin Dacian Julien Cioloș, face niște lucruri care mă duc în trecutul definit prin primele decenii ale secolului al XX-lea. Mă gândesc la mareșalul Alexandru Averescu, eroul de la Mărășești ajunsese să fie văzut de oameni pretutindeni. Ziceau unii că l-au văzut la Alba iulia, iar alții ziceau că în aceeași zi l-au văzut la Iași. Oamenii deja și-l imaginau ca fiind omul providențial, a cărui imagine apărea și dispărea după cum fiecare și-l dorea să-i fie alături. Lui Averescu se zice că-i plăceau doar femeile și gloanțele. Atunci nu existau nici avioane, nici autostrăzi, nici mașini rapide, nici trenuri cu 300km la oră pentru a face din distanțe doar o iluzie. Acum acestea există și orice persoană care își propune dar și are cu ce, într-o zi ajunge din Bucuresti la Iași, de la Iași la Cluj și de la Cluj la Timișoara pentru a se ține discursuri la mase, pentru a tăia panglici și pentru a face băi de mulțime. Adică va fi oriunde își dorește el sau comunicatorii lui. Aici este o diferență. Averescu era eroul care dovedise prin acte de vitejie că merită acest nume. Dacian Cioloș este acum cel care merge peste tot și mulți și-l doresc emblema lor. Numai că Dacian Cioloș a avut un an pentru a dovedi ce este în stare și a rămas la nivelul de tânără speranță, asemeni unui pianist despre care știu că n-a fost în stare să vândă un bilet, darmite să umple o sală. Eu sunt ca la frizer: întâi mă tunzi și după aceea îți bag bacșișul în buzunarul de la halatul care trebuie să fie neapărat de un alb imaculat. Dacian Cioloș trebuia să-și aleagă miniștri eficienți. Dacian Cioloș trebuia să aibă un discurs superior nu de cartier. Dacian Cioloș trebuia să definească obiective pe care să le raporteye azi ca îndeplinite integral. Dacian Cioloș nu trebuia să asculte nimic despre abordările facile, de imagine. Dacian Cioloș trebuia să fie ferm, fără a se lăsa lipit de imaginea unora așa cum se face cu timbrul pe o carte poștală deschisă unde textul este bizar. Dacian Cioloș nu este Alexandru Averescu, deși țara are nevoie de un altfel de salvator. Faptele îl fac pe om erou sau îl coboară de pe piedestal. Managementul politic, care este o știință exactă, arată cu claritate că între concentrare și dispersare trebuie să existe un echilibru. Transferul de notorietate prin dispersare are tendința să fie pulverizat, zice tot managementul politic și regula este aplicabilă și în Carpați, iar jocurile de imagine neînsoțite de pungi, găleți, sticle cu ulei dar și cu mici și muzici, parcă nu au valoare practică, din istoria recentă vin imaginile cu vremuri de abundență. Încă mai cred în Dacian Julien Cioloș, că în luna care a rămas va face ceva măreț de care să-și amintească poporul care l-a avut premier pentru un an  si două luni, că s-a ținut de cuvânt și departe de viesparul din politica dâmbovițeană. El are resursele de a face așa ceva!

(02 noiembrie 2016)