Campionul la culturism Dragoș POPESCU și pictura

Urmăresc de câțiva ani nu numai pe facebook pe Dragoș POPESCU, marele nostru culturist și i-am apreciat activitatea, pentru că tot ceea ce face el, face foarte bine, la un nivel calitativ ce trebuie apreciat. Filmele pe youtube din competiții evidențiază o personalitate complexă care este cu mult mai mult decât un culturist care execută mișcări pe muzică pentru a prezenta pozițiile obligatorii de concurs. Se vede de la o poștă că Dragoș POPESCU are simțul muzicii, rămâne tot timpul în ritmul acesteia și asigură concordanța dintre muzică și mișcare, așa cum numai marii balerici știu să facă.

Am urmărit cu mare atenție postările pe rețeaua de socializare și textele lui Dragoș POPESCU sunt altceva decât se scrie acolo în general. Emană o sensibilitate aparte. Într-un interviu al lui, amintea de dorința lui de a se apropia de arte și mă gândeam că nu va trece mult timp și va propune spre lectură un poem sau o nuvelă sau o proză ceva mai extinsă.

Surpriza a fost pentru mine să văd cum Dragoș POPESCU propune concret un tablou, aflat în diferite stadii de realizare.

În articolul meu scris despre el în 25 iunie 2016, am scris despre performanțele de excepție ale lui Dragoș POPESCU, iar acum voi scrie doar câteva cuvinte despre pictorul Dragoș POPESCU, pentru că prin acel tablou arată că este deja un pictor format, care:

• știe să-și aleagă subiectul;
• lucrează foarte bine cu planurile;
• stăpânește culorile;
• definește excelent metafore;
• sugerează, nu explică;
• are echilibru dintre întreg și parte.

Aș pune acel tablou aici dar nu am acceptul artistului, pentru că Dragoș POPESCU este de azi înainte pentru mine un pictor, deci un artist. Chiar dacă sunt comentarii, uneori răutăcioase venite de la cei care nu înțeleg mesajul său din tablou, eu îl văd pe Dragoș POPESCU deja cu expoziție personală în câțiva ani.

În tabloul creat de Dragoș POPESCU se regăsesc trăirile unui culturist care știe să pornească de jos, știe să urce, dar fiecare pas al acestuia înseamnă ardere continuă, înseamnă o risipă imensă de energie și sacrificii pe măsură. Eu am identificat cinci planuri în acel tablou intitulat foarte sugestiv Jogler Inferno. Chiar i-am scris artistului că atunci când am văzut prima dată pictura, instantaneu gândul mi-a fugit către Dante Alighieri cu a lui Divina Comedia. Nu este ușoară transpunerea cu mijloacele picturii a propriilor trăiri, mai ales când trecerea de la un antrenament la penel, la tuburile cu vopsele și la paletă spre a lucra în fața șevaletului, înseamnă o distanță mare și înseamnă altceva. Este o tematică deosebită care îi va da artistului acel aer de autenticitate, specific marilor creații, pentru că tot ce este și va fi pe pânzele lui Dragoș POPESCU  sunt bucăți de viață trăită de artist. Știu pictori care proiectau pe pânzele lor diapozitive și pictau după ele, lucru care se simțea inevitabil. Dragoș POPESCU are calitatea de a fi autentic, ceea ce este mare lucru. Aștept să văd și alte tablouri făcute de el. Bravo, Dragoș POPESCU!

(07 noiembrie 2016)