Saturday, August 23, 2025

Direcția greșită

Toată lumea vorbește despre:
- deficitul bugetar,
- datoria publică,
vărsând lacrimi de crocodil căci generațiile viitoare vor plăti, fără ca cineva să se întrebe de unde vor avea bani generațiile viitoare să achite dobânzile și împrumuturile făcute din 1990 încoace de politicienii durdulii, lacomi și inconștienți care s-au perindat fie la Cotroceni, fie la Palatul Victoriei sau la Casa Poporului.
Ca să achiți datoria externă, trebuie să ai bani. Ca să ai bani, trebuie să exporți marfă pe care străinii o cumpără și o plătesc, iar tu reduci importurile, ca să-ți rămână câți mai mulți bani în țară. Exact așa a făcut Nicolae CEAUȘESCU până în 1988 timp de 10 ani ca să plătească datoria externă. Ne-a lăsat flămâni. Ne-a ținut în frig. N-ea ținut în întuneric. Vindea tot ce era de vândut, mâncare, mobilă, covoare, mașini, electronice, țiței, grâne și plătea din datorie. iar în anul când a anunțat că a achitat datoria, n-au mai trecut multe luni, a venit Revoluția din 1989 și noua putere a uitat de tot și de toate și a început dezmățul de acum avem o datorie externă care depășește 50% din PIB și sunt foarte slabe speranțe să avem produse care să ne ajute s-o plătim vreodată, căci în afară de cereale și bogății ale subsolului și păduri nu avem nimic a scoate la vânzare căci din showuri tv, modelling, fotbal, concerte, manele, scandaluri, muzică, teatru, filme, bolduri, ghivece de flori, nu se scot bani. Direcția este greșită și dacă nu se va trece la reindustrializare și la producție competitivă bună și pentru export, echilibrarea balanței de plăți nu se va produce, căci doar o balanță de plăți excedentară permite returnarea împrumuturilor, plata dobânzilor și deci și implicit, scăderea datoriei externe. Până ula-alta, direcția în care mergem este greșită și drumul spre sclavie politică este deja unul bun de mers.


(23 august 2025)

Festivalul și concursul de muzică ușoară românească MAMAIA 2025

Ieri 22 august 2025 și-a deschis porțile Festivalul și concursul de muzică ușoară românească MAMAIA 2025, care a început cu sesiunea de creație unde au fost prezentate 6 cântece pe care m-am chinuit să le ascult, deoarece nu-mi spuneau nimic nici ca linie melodică și nici ca interpretare. Cred că premiile nu însumează 300.000 de euro și de aceea nici interesul nu este ridicat, căci oricine mai bine stă cu mâna întinsă la pomană la Ceas la Universitate, pentru 1.000 de euro, decât să muncească să scrie un cântec, să găsească orchestră, interpret și studio pentru promovare și pentru participare la concursul de la Mamaia.
Așa cum ne-au obișnuit mincinoșii, incompetenții și șturlubaticii de edili ai Constanței, nici anul acesta Festivalul și concursul de muzică ușoară românească MAMAIA 2025 nu se desfășoară la Mamaia la Teatrul de Vară, ci în Constanța sub cerul liver și neșansa a făcut ca ieri să fie ploaie o bună perioadă de timp. Dacă edililor le-a trebuit 40 de ani să restaureze Cazinoul, le va trebui 200 de ani să construiască o sală de spectacole ca lumea la Constanța, căci dacă sala costă 100.000.000 de euro, pentru a umpleburțile lacome, trebuie alocați 600.000.000 de euro și nici atunci nu sunt sigur că în anul 3101 Festivalul și concursul de muzică ușoară românească MAMAIA 3101 se va desfășura în acea sală, ci tot sub cerul liber, undeva pe Marte.
Partea a treia, căci de penibilul recital al Lidiei BIBLE nu mă obosesc să scriu ceva, a fost susținută de Paul SURUGIU - FUEGO și de invitatele sale pe care le enumer aici:
Gina PĂTRAȘCU
Ileana ȘIPOTEANU
Denis ȘTEFĂNESCU
Simona FLORESCU
Sanda LADOȘI
Marina FLOREA
Carmen TRANDAFIR
Stela ENACHE.
Octavian URSULESCU a venit cu detalii de istoriografie și cu laude un pic exagerate asupra vocilor care s-au perindat în această noapte pe scenă,  despre care eu nu am o părere chiar excepțională. 
Așa cum stau lucrurile, Festivalul și concursul de muzică ușoară românească MAMAIA 2025 este un fel de șușe, pe bani puțini, unde lucrurile de demult sunt prezentate într-o lumină mult prea roz, iar nostalgiile cu steaguri tricolelore și cu anul 2000 îmi dovedesc că desprinderea de bolșevism nu s-a produs.
La mulți ani Paul SURUGIU - FUEGO de ziua ta, adică de 23 august!
(23 august 2025) 

Friday, August 22, 2025

Lozincile lui 23 August 1944

Istoria se scrie, dar se și rescrie, după interesele unora sau altora, căci firea omului schimbătoare, face ca toate ce sunt în jurul lui să fie la fil de schimbătoare. Așa se face că zia de 23 August 1944, pe care istoricii știu s-o descrie minut de minut, a fost concentrată în lozinci. La defilările de 23 August s-a scandat din piepturile sănătoare ale clasei muncitoare și cele ale țărănimii muncitoare, lozinci precum:
Trăiască 23 August, ziua eliberării patriei noastre Republica Populară Română de sub jugul fascist de către glorioasa Armată Roșie!
În fața clădirii guvernului străjuia statuia soldatului sovietic pe un soclu impozant.
Ceva mai târziu s-a scandat lozinca:
Trăiască 23 August, ziua eliberării patriei noastre Republica Populară Română de sub jugul fascist!
Cu puțini ani înainte de Revoluția din Decembrie 1989 la ultuimele demonstrații de 23 August se scandau lozinci de forma:
Trăiască 23 August, ziua începutul revoluției democratice în scumpa noastră patrie Republica Socialistă România!
Acum ziua de 23 August, este o zi oarecare și doar din când în când unii istorici mai vorbesc despre semnificația tristeții ei, căci acum pentru un partid de sun 1000 de membri explicația forței de a înfăptui o revoluție, nu numai că nu are explicație logică, dar documentele arată cu totul altceva, mai ales că Armata Roșie se afla la nici mai mult de 200 Km de București, iar ceea ce a urmat o avut mirosul unei ocupații, iar despre întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste,  nu mai discută nimeni.


(23 august 2025)

DIVIDE ET IMPERA!

În tehnicile de programare principiul DIVIDE ET IMPERA a devenit metodă de a rezolva probleme pe calculator, dar văd că guvernul BOLOJAN încearcă să aplice acest principiu și sunt tare curios să vedem dacă și va avea succes. Este vorba de legile privind  pensiile speciale, pe care CCR le-a considerat neconstituționale, ori de câte ori s-a încercat să se aducă corecții la modul în care:
- se pensionează magistrații,
- se calculează pensiile magistraților.
Acum pachetul de măsuri dorește să facă dreptate și să elimine pensiile speciale în forma în care se calculează acum, separând pe magistrați care vor merge pe noile modalități, de membri CCR care rămân la forma deja existentă. Deja principiul DIVIDE ET IMPERA a început să funcționeze, căci am văzut magistrați care pe la colțuri zic că membri CCR n-ar prea fi magistrați și de aceea pentru ei se mențin privilegii, dar rezultatul final va fi unul nedorit de societate dacă măsurile privind vârsta de pensionare și noul algoritm de calcul al pensiei magistraților ca 70% din salariul mediu net din ultimul an, vor fi adoptate în parlament și vor trece și de CCR. Eu am zis că era o modalitate mult mai frezonabilă de soluționare a problemei și anume pe algoritmul vechi se calculează pensia magistraților, iar cei care vor continua să lucreze, la pensionarea de la 55 de ani să aibă o pensie cu 10% mai mare, dacă lucrează până la 60 să aibă o pensie cu 15% mai mare și dacă lucrează până lșa 70 de ani să aibă o pensie dublă.

(22 august 2025) 

Se vorbește despre ANDRA și MĂRUȚĂ

În loc să aflu despre concertele ANDREI pe stadioane cu 80.000 de spectatori care să aibă în deschidere pe  BEYONCÉ, aflu că un fan al artistei a intrat pe proprietatea ei în curtea din spate și a ieșit un tărăboi, cu mers la poliție, cu ordin de restricție de 5 zile, apoi de 12 luni, cu televiziuni, cu interviuri. Nu mă apuc eu să fac caz de această situație dar al auzit în autobuzul 97 căci am mer azi și cu autobiuzul să-mi rezolv om problemă în Piața Romană, că ar fi o chestie aranjată, căci ANDRA nu prea mai are concerte, căci nici MĂRUȚĂ nu stă prea bine la PRO Tv. Sunt doar bârfe, căci ANDRA este o cântăreață cu voce care cântă la Sala Palatului, care apare și pe la tv, iar MĂRUȚĂ are emisiune și face și reclame la VODAFONE. Deși nu i se dă numele hărțuitorului se face foarte multă vâlvă. Este dramatic atunci când o persoană necunoscută face gesturi și acțiuni care să-i înfricoșeze pe oameni, care își trăiesc viața la mare intensitate, ca orice artist în vogă.



(22 august 2025)

Thursday, August 21, 2025

Apar viitoare cupluri în showul MIREASA din sezonul al XII-lea

Așa cum era de așteptat, au intrat în cunoaștere:
EMILY cu CRISTIAN
ADIN cu LAVINIA
COSMINA cu DIAN.
LIVIU și IONUȚ care se considerau preferați ai unor fete, s-au dovedit a se fi înșelat din moment ce EMILY l-a ales pe CRISTIAN nu pe LIVIU și COSMINA l-a ales pe DIAN, nu pe IONUȚ. Și în acest sezon ca și în sezoanele precedente alcoolul se dovedește a fi un stimulent în accentuarea selecțiilor și în grăbirea procesului de intrare în cunoaștere.


(22 august 2025)

Vai, ce secretoși ne dăm!

Când cineva face o ghidușie oarecare, pentru a nu se afla, actele doveditoare, sunt trecute imediat la secret.
Au devenit secrete Capitulațiile în vremea Imperiului Otoman.
Sunt secrete tot felul de documente neimportante legate de salarii bugetare și scheme de alocare resurse.
Sunt secrete multe contracte care ar trebui cunoscute, dar corupția nu permite transparența.
Totul se întâmplă datorită complicităților la toate nivelurile, căci interesele dictează acest nivel exacerbat al secretomaniei, încât și un strănut este trecut la secret, dacă cel care-l face, își dorește acest lucru. În opinia mea, sunt puține cazurile în care documente și acțiuni trebuie să fie trecute la secret și aici mă refer la tot ce ține cu adevărat de siguranța națională în sensul adevărat al cuvântului. Cheltuielile cu vizitele cuiva, nu țin de siguranța națională. Casa de protocol și cheltuielile legate de ele, nu ți de siguranța națională. Sunt contrariat când aud pe posturile tv cum niște jurnaliști dezvăluie lucruri care cu adevărat țin de siguranța națională și aici mă refer la număr de avioane de luptă, la număr și tip de ambarcațiuni militare de pe mare și alte și alte detalii devenite publice, în timp ce chestii banale sunt împachetate ca secrete de stat. O lege a secretelor ar trebui votată, ca transparența să fie caracteristica dominantă în societate, ca unicul mod de a lupta eficient cu corupția, căci secretomania este echivalentul corupției.

(22 august 2025) 

Ce mai vrea și PUTIN muribundul?

În opinia unor așa-ziși analiști politico-militaro-medicalo-etc, PUTIN era pe moarte încă de acum trei ani și ceva. Mai mult, acum doi sau doi ani și jumătate, PUTIN avea probleme grave la un picior, după cum semnalau niște cameramani, la un dialog al acestuia cu un alt șef de stat oarecare. Când a coborât pe scara avionului în Alaska, PUTIN s-a dovedit a fi sprinteior , chiar săltăreț, ca să mă exprim. Cu siguranță i se administraseră suplimente pentru a fi indusă în eroare întreaga opinie publică de pe mapamond.
Cel care a invadat Ucraina știe testamentul lui PETRU I și caută să-l ducă la îndeplinire, căci Rusia fără acces la toate mările din proximitate nu mai este o putere a lumii, alături de cealaltă putere a lumii, de care PETRU I nu știa și nici nu întrevedea că va fi. Istoria războaielor lumii consemnează cu exactitate:
- amploarea fiecărui război,
- durata fiecărui război,
- risipa de resurse a  fiecărui război,
- modul de încheiere a  fiecărui război,
- consecințele pe termen lung ale  fiecărui război.
PUTIN acum este izolat, este urmărit internațional pentru crime de război și se zbate pentru a găsi o soluție care să-l scoată din situația dramatică în care singur a intrat când a pornit războiul împotriva Ucrainei. PUTIN clamează că dorește pacea, dar dronele lui distrug masiv fie elemente de infrastructură fundamentale ale Ucrainei, fie cartiere rezidențiale ale marilor orașe din Ucraina, unde mor oameni nevinovați. Ucraina, ajutată de aliații ei tradiționali doresc să-l îngenuncheze pe PUTIN și să-l aducă la masa tratativelor de pe poziția de învins în acest război nedrept pe care el l-a pornit împotriva  poporului ucrainean care luptă cu dârzenie pentru a-și apăra patria. PUTIN vrea multe, dar l-a cuprins disperarea, căci războiul pe care el îl vederea de scurtă durată, așa cum vedea acum peste 80 de ani și HITLER, se prelungește, intrând în al IV-lea an și jumătate deja, iar resursele se epuizează și capitularea Rusiei nu e departe. Îmi aduc aminte de propaganda de război a mareșalului ANTONESCU, care anunța victorii după victorii, care mai de care mai zdrobitoare ale armatelor lui, deși realitatea era inversă. Epuizatul PUTIN se va așeza la masă și plin de umilință, că nu are încotro va semna actul de capitulare și pacea, democrația și libertatea vor triumfa, iar Ucraina va intra în UE și va deveni membră NATO pentru totdeauna.




(22 august 2025)

Fii asumat, neamule!

De multe ori, ne ia valul și scoatem pe gură, ceea ce nici pe c-r nu trebuie scos, iar când ne dăm seama începem să spunem:
- că nu s-a înțeles bine ce am zis,
- că a fost totul scos din context,
- că altceva am vrut să spune,
niciodată nu avem puterea de a recunoaște că ne-a luat gura pe dinainte și a ieșit porumbelul, că regretăm că am fost proști, ne pare rău și cerem iertare. Tot timpul ne dorim să aruncăm găina moartă în curtea altuia, ca să ne scoatem noi basma curată. Acum că totul se înregistrează, nu mai merge nicio scuză și devenim:
- penibili,
- neasumați,
- iresponsabili, 
- mincinoși,
dacă tot insistăm și venim cu argumente care în loc să ne scoată la suprafață, ne afundă și mai mult în mocirlă, de unde chiar nu mai există ieșire.
Dacă spunem ceva, spunem și basta. Dacă ne dăm seama că nu este corect, vom spune că am greșit, că reformularea corectă este, bla-bla-bla și punct. A învinui pe alții de prostia mea, este cel mai infect lucru și nu se face. Recunosc eroarea. Reformulez, merg mai departe. Trebuie să fiu asumat, fără ai crede pe alții proști, căci aceștia nu sunt deloc, din moment de au sesizat gogomănia mea. La mine e defecțiunea și trebuie să mi-o recunosc. Numai așa demonstrez că sunt asumat.



(21 august 2025)

Ne-am întors la anii '50

Îmi aduc aminte că acum foarte mulți ani, am fost adunați în Sala de Con siliu a ASE de la ASE din fața Aulei, de la etajul I și acolo un BĂRBULESCU al familiei prezidențiale ceva, ștan la un institut de cercetări economice glăsuia despre congresul mondial de econometrie din Spania de unde se întorsese el recent și din când în când zicea Ioan Carlos în sus, Ioan Carlos în jos, iar eu eram nedumerit până când mi-a căzut fisa că era vorba de Regele Juan CARLOS I de BOURBON al Spaniei și bietul găieștean nu știa că J se pronunță H. 
Apăruseră SONETE de SHAKESPEARE și la o lansare, în provincie, un nene care se dădea erudit nevoie mare tot zicea shachespeare, în sus, shachespeare în jos, iar auditoriul își stăpânea cu greu zâmbetele, fiind îngăduitori că omul era cărunt și cu siguranță venea de la coada vacii.
Acum în a doua decadă a lunii august, tu, Oana ȚOIU ministreasă la externe să zici VLADIMIR în loc de VOLODIMIR îmi arată mie că tot în anii '50 am rămas, căci unde cultură solidă nu e, nimic nu e, oricât de mult am vrea noi să ne dăm ceea ce nu suntem. 



(21 august 2025)

Românul s-a născut poet. Pilonul 2 de pensii ca metaforă.

Așa cum ne-au obișnuit cei ce fabrică rezumate pe care trebuie să le tocească bieții elevi, făcătorii de legi mioritici, sunt de o superficialitate crasă, din moment ce nu se documentează să vadă pe alte meleaguri cam aceleași teme cum sunt tratate. Pensiile private nu sunt o invenție din spațiul mioritic și era normal să se studieze legi care reglementează în mai multe țări cum stă problema cu aceste pensii private, astfel ca și în spațiul carpato-danubiano-pontic să se facă o lege asupra căreia să nu se mai revină, mai ales, când este vorba de confiscarea banilor, căci confiscare se numește orice condiționare a banilor privați.
Îmi aduc aminte de legea tâmpită a indemnizațiilor pentru mamele care-și creșteau copiii sun 3 ani, căci atât de prost a fost concepută, încât un fotbalist obținea o pensie pentru creșterea copilului de 39.000 de euro, deși în Germania exista o lege care avea limitări precise și nu genera situații aberante, cum numai niște capete fără creier cum sunt pe Dâmbovița, ar fi scris o lege defectă. 
Românul s-a născut poet și cum figurile de stil îi caracterizează pe poeți, ei nu au nevoie pentru a scrie versuri sau legi nici să citească și nici să aprofundeze ceea ce au făcut alții. Ei sunt dăruiți de natură cu însușirile necesare pentru a face orice, chiar dacă o mai dau în bară și chiar dacă trebuie să facă modificări, dar schimbarea este ceva natural, iar a greși este omenește, cu atât mai mult cu cât este vorba despre artă, despre creație și despre pilonul 2, căci banul, ochiul dracului, este tot o figură de stil.
Întrebare: cine retrage 30% din banii depuși la pilonul 2 poate face o excursie în jurul lumii, ca americanii?



(21 august 2025)

Mame, bunici, însoțitoare pentru băieții din showul MIREASA

Nefiind foarte stricte regulile în showul MIREASA de pe Antena 1 și din cauza premiului ridicol de subțire, unii dintre concurenți nu sunt însoțiți de mame, ci de bunici sau de cunoștințe, iar alții nu sunt însoțiți de nimeni și sunt adoptați de cineva dintre cele care însoțesc deja pe  concurenți. În sezonul al XII-lea intitulat IUBIRE MEDITERANEANĂ, în show participă:
- doamna ADRIANA este mama care îl însoțește pe ADIN
- doamna CRISTIANA care îl însoțește pe VIRGIL;
- doamna ELENA este mama care îl însoțește pe DIAN
- doamna NICOLETA este mama care îl însoțește pe CRISTIAN
- doamna LILIANA care îl însoțește pe ION
- doamna VIRGINIA este bunica și  îl însoțește pe ALEX.
Dacă în sezonul al xi-lea a existat doamna DORINA care s-a remarcat în mod negativ prin nenumărate acțiuni care nu definesc comportamentul unei persoane mature, mă aștept ca în sezonul al XII-lea să nu se mai întâmple așa ceva și doamnele mai în vârstă să joace rol de modele de la care tinerele concurente au ceva de învățat. Deja CRISTIANA vrea să iasă în evidență, deși nimic nu o recomandă pentru un rol ceva mai special, sper că nu va fi luată în serios nici de concurente și nici de mame și își va vedea adevărata poziție, căci rolul de mamă a săptămânii nu i se potrivește deloc cu smiorcăielile ei și lipsa de control, chiar dacă face ce face și-și cere scuze.


(21 august 2025)


Wednesday, August 20, 2025

Înălțimea și greutatea fiecărei concurente de la showul MIREASA din sezonul Al XII-lea

 În sezonul al XII-lea al showului tv MIREASA de pe canalul ANTENA 1, care are drept motto IUBIRE MEDITERANEANĂ, concurentele  au înălțimile și greutățile prezentate de ele după cum urmează:

ALEXANDRA: înălțimea - 165  cm, greutatea -  58  kg
ALINA: înălțimea - 165 cm, greutatea -   52 kg
COSTINA: înălțimea - 167 cm, greutatea -   67 kg
DIANA: înălțimea -  170 cm, greutatea -  60 kg
EMILY: înălțimea -  ? cm, greutatea -  ? kg
GABRIELA: înălțimea -  160 cm, greutatea -   kg
LAVINIA: înălțimea -  162 cm, greutatea -  53 kg
LOREDANA: înălțimea -  ? cm, greutatea -  ? kg
SAMINA: înălțimea -  170 cm, greutatea -   kg
ȘTEFANIA: înălțimea -  ? cm, greutatea -   ? kg
La acest show matrimonial fiecare concurentă s-a prezentat așa cum a crezut ea și de aceea nu există datre detaliate legate de caracteristicile biometrice la concurentele EMILY, LOREDANA,  ȘTEFANIA. Aproape toate concurentele au specificat că vor să se căsătorească cu bărbați înalți. În opinia mea, un bărbat înalt are înălțime de peste 180 cm.

(17 august 2025)



Înălțimea și greutatea fiecărui concurent de la showul MIREASA din sezonul Al XII-lea

 În sezonul al XII-lea al showului tv MIREASA de pe canalul ANTENA 1, care are drept motto IUBIRE MEDITERANEANĂ, concurenții băieți sunt definiți prin doi parametri și anume înălțimea și greutatea, după cum urmează:

ALEX: înălțime -  168 cm, greutate -  74 kg
ALEXANDRU: înălțime -  170 cm, greutate -  70 kg
ADIN: înălțime -  184 cm, greutate -  82 kg
CRISTIAN: înălțime -  180 cm, greutate - ? kg
DIAN: înălțime -  178 cm, greutate - 72  kg
ION: înălțime - 193 cm, greutate - 85 Kg
IONUȚ: înălțime - 174 cm, greutate -  70 kg
LIVIU: înălțime -  183 cm, greutate - 722 kg
SORIN: înălțime -  184 cm, greutate - 90 kg
VIRGIL: înălțime - 185 cm, greutate -  82 kg
Am ținut să specific aceste două caracteristici de ordin cantitativ ale concurenților, căci în cărțile lor de vizită, concurentele au specificat că-și doresc ca viitorii lor soți să fie niște bărbați înalți cu alură sportivă, ceea ce înseamnă că parametri greutatea și înălțimea vor cântări foarte mult la intrarea în cunoaștere a concureținor în vederea formării viitoarelor cupluri.
(21 august 2025)



Cutia PANDOREI: cedarea de teritorii

Istoria omenirii a rămas aceeași. Cel mai puternic face ce vrea și punct. Cei mai slabi vorbesc despre:
- egalitate,
- dreptate,
- fraternitate,
- libertate.
Cât timp cei slabi sunt uniți și devin la rândul lor o forță, principiile frumoase pe care le-au definit și le-au proclamat rămân în vigoare, dar din moment ce și la ei apar disensiuni, ceea ce era frumos și pitoresc se năruie și principiile de forță se instaurează, încât cel mai puternic, acționează doar în favoarea lui, căci natura umană este cu atât de multe carențe încât prioritățile bazate pe morală dispar ca și cum n-ar fi fost niciodată. Deși suntem în era digitalizării și credem că informația este totul, iar Inteligența Artificială este dominantă, vedem că lupta pentru resursele naturale a rămas aceeași. Cum resursele naturale nu plutesc în aer și sunt la nivelul solului și subsolului sau în proximitatea mărilor și oceanelor, adevărata problemă este aceea a obținerii acelor resurse prin cucerirea de teritorii prin război sau prin preluarea de teritorii pur și simplu de către cei puternici de la cei slabi. 
În momentele ei de grație, omenirea dispune de resurse intelectuale care să definească reguli de coexistență, dar la intervale de timp când se schimbă raporturile de forțe, de acele reguli nu se mai ține seama și forța este aceea care primează. Este vorba de forța militară, nu de forța de convingere, căci cine dispune de forță militară la nivel disproporționat de mare, are și forță de convingere, prin ipotezele folosirii forței brute. Cedarea de teritorii în sensul unor principii de drept nu există, dar există redesenarea granițelor fie prin forță, fie pe cale pașnică, după cum colectivitățile mai mici sau mai mari hotărăsc. Ceea ce trebuie reținut se leagă de faptul că totul este fluid, totul este în dinamică și totul este relativ.Deschiderea cutiei PANDOREI în chestiunea cedării de teritorii este cel mai dramatic moment al istoriei omenirii, care niciodată nu a însemnat un lucru bun, un lucru util și un lucru moral, deși cei puternici l-au considerat o necesitate care să le satisfacă lor doar niște nevoi primare, pe termen scurt și mediu. Redesenarea hărții lumii după cele două războaie mondiale este dovada clară că nimic nu este veșnic și că planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg și dictornul VAE VICTIS sună rău.




(21 august 2025)

La Înalta Poartă (III)

Există nenumărate întâlniri la nivel înalt și se știe că acestea:
- sunt pregătite în cele mai mici detașii,
- se știu rezultatele,
- ceea ce se face la întâlniri sunt doar elemente ce trebuie să fie văzute,
- marile adevăruri și efectele se văd în timp pe parcursul a 10 - 30 de ani.
De aceea, nu înțeleg întrebările bizare pe care le pun așa-zișii jurnaliști de pe Dâmbovița, referitor la ce s-a discutat, la ce s-a semnat și la efectele imediate, de parcă cei mai mari oameni ai planetei altceva nu au de făcut. La întâlniri, ei își strâng mâinile, spun lucruri plăcute, dar marile decizii au fost luate anterior întâlnirii și ceea ce se va întâmpla în viitor, s-a hotărât deja cu mult înainte. Întâlnirea este doar momentul plăcut al satisfacției că ei s-au înțeles pe toate problemele.
Este adevărat că la Înalta Poartă există ierarhii bine stabilite și nu face nimeni ceeaq cxe-i bubuie prin cap. Poza de grup arată exact cum stau lucrurile și în loc profillerii să se apuce să delireze despre limbajul corporal al marilor actori, decodând ei aiureli de îngheață apele, mai bine ar analiza poza de grup, poză care spune extrem de mult, căci acolo se văd adevăratele raporturi dintre cei care au bătut la Înalta Poartă, chit că unii dintre ei se cred ceea ce în realitate nu sunt, din moment ce TRUMP și PUTIN au jucat cărțile, iar firimiturile care au căzut de la festinul din Alaska au fost culese și servite celor ce s-au auto-invitat.


(20 august 2025)

Tărăgănarea, defectul nostru fundamental

Noi avem și calități, dar și defecte. Defectul nostru fundamental este acela că ne place să tărăgănăm lucrurile, crezând că unele probleme fie se rezolvă de la sine, fie că interesul pentru problemă dispare și nu se supără nimeni că nu am rezolvat-o.
Ceea ce nu înțelegem este faptul că lucrul pe bază de management de proiecte presupune:
- termene stricte de finalizare,
- resurse alocate doar pentru intervale stabilite,
- că nu face fiecare ce vrea și când vrea,
- existența verificării modului de folosire a resurselor,
- sancționarea nerespectării termenelor stabilite.
Lucrul pe bază de proiect exclude tărăgănarea și impune schimbarea mentalității că avem posibilitatea de a face și mâine ceea ce trebuia făcut azi, pentru că la proiecte este posibil ca ziua de mâine să nu mai existe, din moment ce se anulează alocarea de resurse.
Se știe că în PNRR există un termen limită la care trebuiau finalizate proiectele. Se știe cât durează realizarea un proiect și orice amânare sau tărăgănare are ca efect ceea ce se vede acum, adică abandonarea de proiecte și pierderea fondurilor, căci lumea nu a lucrat după regulile managementului de proiecte și s-a crezut că tărăgănarea va însemna și alocarea de resurse peste limitele de timp planificate.



(20 august 2025)

Criza manualelor din educație

Criza manualelor din învățământul preuniversitar este deosebit de profundă. Ea vizează:
- modul de definire a fluxurilor de realizare a manualelor,
- conținutul manualelor,
- apariția și distribuirea manualelor,
- autorii de manuale, 
- sistemul de stimulare al realizării manualelor,
- atmosfera editorială,
- legătura cu procesele de digitalizare.
Așa cum stau lucrurile acum, pentru a depăși modul greșit în care se asigură fluxurile de concepere, producție și distribuire a manualelor se impune resetarea întregului sistem. Va trebui să se pornească de la:
- obiectivele urmărite prin publicarea de manuale,
- curricula pe baza cărora se concep manualele,
- sistemul de selecție a echipelor de autori,
- modul de evaluarea a manualelor,
- asigurarea concordanței dintre manual și cerințele de performanțe ale profesorilor.
Acum, realizarea de manuale este considerată un business pentru toată lumea, căci banii de la stat sunt bani siguri și nu prea au legătură cu calitatea, ci cu relația dintre autori și cei care protejează grupurile de interese din sistem, mai ales acolo unde este vorba de gratuitatea manualelor. Se vorbește de corupție, dar nu se vorbește de căile prin care corupția din sistemul de educație se reduce la zero și aici este vorba de asigurarea unui sistem de transparență a tuturor etapelor din procesele de realizare a manualelor și de stimulentele, respectiv, sancțiunile ce se aplică, pentru a regla întregul mod de abordare a problemelor.




(20 august 2025)

Românul s-a născut poet. Vai de mama lui!

Fiecare dintre noi ne considerăm niște oameni speciali, unicate, ființe dăruite de Dumnezeu cu calități pe care alții de pe alte meleaguri nu le au. Ne considerăm îndreptățiți să primim atenție, respect și mai ales, să fim lăudați pentru calitățile noastre și pentru rezultatele pe care le avem sau credem că le avem, iar când se întâmplă altfel, mereu alții sunt de vină.
La fotbal, când pierdem, alții sunt de vină.
Terenu a fost de vină. Soarele i-a incomodat pe jucători. Spectatorii au influențat în sens negativ atmosfera jocului. Vântul a bătut necorespunzător, incomodându-i pe jucătorii noștri. Nu suflăm nicio vorbă despre lipsa de pregătire fizică a jucătorilor, despre sistemul defectuos de antrenamente, despre tehnicile perimate de joc. De cele mai multe ori, când rezultatele ne sunt nefavorabile, evităm discutarea subiectului, trecând mai departe ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. 
La școală, pentru a-i mulțumi pe părinți, la serbarea de sfârșit de an, jumătate din clasă este pe scenă cu elevi care poartă coroniță, căci așa cum era și normal, toți elevii sunt foarte buni și toți merită premiul întâi.
Românul s-a născut poet și de aceea:
- niciun român trăitor pe meleagurile mioritice nu a câștigat un premiu NOBEL,
- niciun român plecat cu avionul la Las Vegas nu a ajuns Mr. Olympia,
- niciun român nu a ajuns să aibă în cont un trilion de dolari,
- niciun român nu-l laudă pe alt român când este într-un grup de străini,
- niciun român nu crede că există altul mai deștept ca el pe acest pământ.
Istoria ne-a fost potrivnică și ne-a făcut să căutăm să ne descurcăm cu ceea ce avem și să nu acceptăm ideile altora, căci nimeni nu vine să ne spună nouă ce să facem, chiar dacă nu avem ce mânca, căci suntem prea orgolioși și avem o părere foarte proastă despre toți ceilalți, din moment ce caracterul nostru de poet ne îndeamnă spre metafore, rime și figuri de stil dintre cele mai diferite, pentru a ne colora viața.




(20 august 2025) 

Tuesday, August 19, 2025

Treceți la următorul nivel!

Pornesc de la o situație hilară a unei profesoare de la Iași care a adus o stație de bruiaj ca studenții ei să nu mai folosească telefoanele la examene. Primitivismul abordării m-a cutremurat, căci mi-a arătat că școala a rămas împietrită în secolul al XIX-lea când se lucra cu bețișoarele și elevii făceau calcule pe degete. Acum există dispozitive inteligente, pe care școala trebuie să le integreze. După ce s-a inventat ciocanul, nu mai este cazul să batem un cui folosind un pietroi. După ce s-a inventat bormașina rotopercutoare, nu mai trebuie să facem găuri în pereții de beton folosind ciocanul și dalta. Așa și școala. Avem telefoane inteligente. Avem tot felul de produse software. Avem produse de Inteligență Artificială și ne lăudăm că omul este creativ și cu această trăsătură este deasupra Inteligenței artificiale, dar fugim de Inteligența Artificială ca dracul de tămâie. În loc profesoara din Iași să formuleze subiecte prin care studentul să-și pună mintea la contribuție și să folosească telefonul mobil în mod creativ, ea a interzis folosirea telefonului mobil Evident că atunci când tu ca profesor ai limitări și-ți pui pe nefericiții studenți să repete în delir ceea ce ai scris tu în curs sau ai glăsuit în amfiteatru, telefonum mobil prn copy-paste rezolvă așa-zisul subiect de examen, care nu este altceva decât un c-c-t urât mirositopr, nedemn de un examen la nivel universitar. Trecerea la pasul următor, în care Inteligența Artificială și telefonul mobil fac casă bună cu sala de examen și nu mai sunt interzise, vor duce la transformarea mediului universitar în ceea ce el trebuie să fie, adică, izvor permanent de creativitate. Numai că acest stadiu nu este specific celor mediocri, fără un nivel de aprofundare a profesiei și fără calități de creatori de conținut științific original.


(20 august 2025)

Criza modelelor din educație

Pe vremea mea, existau modele adevărate în educație, în persoana unor învățători sau profesori. Eu am cu ce mă lăuda, căci dacă în școala generală sau în liceu modelele mele nu au fost din rândul profesorilor, în facultate am avut modele o serie de profesori și mi-am dorit să fac o serie de transformări la mine, pentru a mă apropia de acele modele din punct de vedere al comportamentului, al pregătirii profesionale, al culturii, al modului de a mă îmbrăca și chiar și al gesturilor. Pe vremea mea modelele erau luate din:
- lecturi ale unor romane,
- familie,
- rândul persoanelor publice,
- presă,
- rândul sportivilor.
Acum lucrurile stau cu totul altfel și modelele provin din ceea ce se vede la televizor, din cercul de prieteni și cunoscuți, din filme, de la cluburile de dans, de la sălile de fitness, din anturajele permanente sau de ocazie. 
Întotdeauna am considerat că există modele bune, de urmat și modele negative, de evitat, numai că modelele negative ies mult în evidență și influențează în mod hotărâtor evoluția tinerilor care stau în preajma lor. Acum există drogurile. Acum există tutunul. Acum există alcoolul. Foarte mulți tineri caută să se transforme în modele, prin modul în care își etalează apartenența la diferite categorii de consumatori sau de utilizatori de produse, prin care ei cred că se diferențiază și devin mai interesanți, mai puternici și mai atractivi în colectivități mai mult sau mai puțin extinse. Școala are acum mult mai puține mijloace în a impune modele, căci slujitorii școlii nu dispun de resurse pentru a veni în colectivitățile de elevi cu acele elemente care să definească un climat propice modelării de caractere și aici mă refer la mașini de lux, îmbrăcăminte scumpă, dar și elemente auxiliare care să impună o persoană ca model din prima apariție. Școala traversează o criză majoră a modelelor, pentru că resursele existente în școală sunt limitate de sistemul încremenit în dogme, sistem care are o inerție nepermis de mare. O școală care are repulsie față de FACEBOOK, INSTAGRAM, TIK TOK, YOUTUBE este clar că nu va impune modele proprii și nici nu va influența prin ignoranța sa pe niciun elev care are mii sau zeci de mii de urmăritori sau și mai și, dacă realizează câștiguri substanțiale din postările din online, surclasându-și dascălii ireversibil.
Singura șansă a școlii de a genera modele proprii esteaceea de a se reforma, în sensul de a accepta că Inteligența Artificială este prietenul educației, telefonul mobil este instrumentul esențial prin care se face educație, iar digitalizarea este esența educației. În momentul în care profesorul va fi profesor și în FACEBOOK, INSTAGRAM, TIK TOK, YOUTUBE și va fi deasupra elevilor în a stăpâni tehnologia, iar telefonul său mobil este de ultimă generație, iar el îi va folosi eficient facilitățile, atunci profesorul va fi model. Când profesorul nu are cont de e-mail, nu are cum să devină model. Iar când profesorul habar nu are de TIK TOK, de INSTAGRAM, deja lupta de a deveni model este pierdută.


(20 august 2025)

Încălzirea globală și prostia omenească

Acum se bate monedă pe încălzirea globală și oamenii cred că acest fenomen este controlabil de către om. În realitate, Pământul ca planetă, are dinamica lui și:
- se schimbă orbita planetei Pământ,
- se schimbă axa planetei Pământ,
- Soarele are și el dinamica lui.
Toate se produc pe durata a milioane și milioane de ani, căci universul este schimbător și nu există două momente care să semene unul cu celălalt. Ceea ce poate face omul, sunt lucruri simple, cu caracter local, care stau în puterea lui și anume:
- să nu mai ardă cauciucuri și gunoaie,
- să nu mai defrișeze păduri,
- să păstreze curățenie,
- să recicleze ceea ce este de reciclat.
Cei care folosesc cuvântul planetă, trebuie să fie cu mult mai responsabili decât sunt acum și să nu mascheze prin aceasta creșterea de costuri, furăciunile și mai ales creșterea profiturilor unor indivizi. Sunt lucruri care nu au nicio legătură cu încălzirea globală, dar pe care unii le exploatează ca fiind ale încălzirii globale, tocmai pentru a fura, a distruge și pentru a se îmbogății prin ne-muncă. Nu se explică de ce se exportă gunoaie, de ce se defrișează sălbatic păduri, de ce se ard deșeuri în proximitatea marilor orașe și de ce anumite procese de producție poluante se derulează în toiul nopții.

(19 august 2025)

180 sau 360?

Există în exprimarea oamenilor expresiile:
- m-am întors la 180 de grade,
- m-am întors la 360 de grade.
Se vede faptul că oamenii nu cunosc geometrie, dacă folosesc varianta cu întoarcerea la 360 de grade. Un om care vrea să spună că și-a schimbat total poziția, va spune că s-a întors la 180 de grade, adică sensul de mers este invers direcției inițiale, deci totul este diferit. Se știe că un cerc are 360 de grade, deci punctul de pornire la trasarea cercului este zero, iar la încheierea trasării cercului se parcurg cele 360 de grade, deci s-a ajuns exact în punctul de unde s-a plecat. Nu are sens să spunem că ne-am schimbat total opinia dacă am făcut 360 de grade, căci am ajuns exact în punctul de unde am plecat, deci am rămas la opinia inițială.
Există mulți care vor să pară ceea ce nu sunt și de aceea folosesc sintagme despre a căror semnificație habar nu au.

(19 august 2025)

Criza financiară din educație

Legea învățământului din 2011 are un articol în care se spune că educația primește anual 6% din PIB, nu 4%, nu 10%, ci fix 6%, procent pe care educația nu l-a primit niciodată și nu-l va primi în vecii-vecilor. Dacă în procesul de învățământ s-ar produce cozonaci sau ar fi crescute vaci care să facă lapte, adică ar fi ceva care se vede cu ochiul liber, societatea ar recunoaște educația ca fiind ceva esențial. Numai că educația este un proces ale cărui rezultate nu sunt palpabile și nici nu se văd imediat, ci undeva, peste 30 de ani, când cei de care se ocupă devin oameni maturi, care produc și o fac foarte bine, o fac bine sau o fac prost. Numai când roșiile cumpărate sunt stricate, numai când friptura este făcută din carne alterată, numai când autobuzul întârzie, numai atuncine dăm seama că ceva nu merge bine. Cât despre educație, rămânem impasibili și când un DOrel sparge o conductă și când brutarul ne livrează pâine necrescută și când bucătarul nepriceput ne oferă o ciorbă de burtă sărată excesiv.
Criza financiară din sistemul educativ se manifestă prin:
- salarii de mizerie pentru învățători și profesori,
- lipsa materialelor didactice de ultimă generație,
- absența bazelor de date pentru lecții și elevi,
- slaba digitalizare a proceselor educaționale,
- nivelul scăzut al stimulării calității și eficienței,
- menținerea nivelului nepermis de ridicat al suplinitorilor.
Nu trebuie să ne mirăm. deloc de absența strategiilor privind ridicarea nivelului de pregătire a elevilor pentru a răspunde testelor PISA și corelarea rezultatelor de indicii de creștere a salariilor profesorilor.


(19 august 2025)

Președin ți ai USA, laureați ai premiului NOBEL pentru pace

Doar următorii președinți ai USA au primit premiul NOBEL petru pace:
Jimmy CARTER - 2002
Barack OBAMA - 2009
Acum președintele Donald TRUMP depune eforturi considerabile pentru a aduce pacea în Ucraina și lumea se așteaptă ca activitatea lui să fie încununată cu un premiu NOBEL pentru pace cât de curând posibil.

(19 august 2025)

Monday, August 18, 2025

Crisa calității în educație

Pe lângă multe alte crize care se suprapun în educație, criza calității este cea mai importantă pentru că afectează grav procesele specifice educației.
Lipsa de atractivitate a domeniului educației din cauza salarizării și a perspectivelor modeste pe care le generează o carieră în acest domeniu, fac din educație un domeniu neatractiv pentru absolvenții de vârf din facultăți.
Sistemul de selectare a celor care devin profesori în școlile gimnaziale, în licee dar și în universități este extrem de deficitar, încât permite accesul la pozițiile de profesor a unor persoane care nu au:
- calitățile necesare de a lucra cu elevii și cu studenții,
- pregătirea necesară pentru a se prezenta în fața elevilor și studenților,
- dorința de autodepășire, atât de necesară menținerii în domeniul dinamic al educației.
Eu mă laud că în vremurile studenției mele am avut cu adevărat profesori dse la acre am avut de învățat.
Nu am să uit niciodată:
- cursurile de calcul economic ale profesorului Ludovic TOVISSI,
- cursurile perfecte de electronică ale profesorului Alexandru POPOVICI,
- cursurile de cibernetică economică ale profesorului Edmond NICOLAU,
- cursurile de programarea calculatoarelor ale profesorului Dragoș VAIDA,
- cursurile de sisteme de operare ale profesorului Nicolae RACOVEANU,
- cursurile de filosofie ale profesorului Ludwig GRUNBERG,
- cursurile de cercetări operaționale ale profesorului Constantin DINESCU,
- cursurile de statistică ale profesoarei Elena BIJI.
În mintea mea de student, profesorul era profesor. Nota pe care o acorda, era notă pentru valoarea soluțiilor oeferite de mine ca student și niciodată nu mi-a trecut prin minte să contest vreo notă.
Criza privind calitatea în educație a început imediat după Revoluția din Decembrie 1989 când s-a produs relaxarea criteriilor de accedere în licee și în facultăți, prin eliminarea barierelor legate de medii și de facultățile absolvite. Înrăutățirea statutului profesorului și rolul nefast al presei și televiziunii în demolarea prestigiului profesorilor, a făcut ca nivelul de calitate al actului educațional să se prăbușească ireversibil. Școala nu a ținut pasul cu noile tehnologii. Școala interzice utilizarea telefonului mobil și a calculatorului în examene, în loc să integreze aceste dispozitive. Este ca și cum ai interzice unui mecanic să utilizeze la strângerea șuruburilor o cheie dinamometrică pe motiv că îl ajută să facă o treabă de calitate.




(19 august 2025)

DIAN și COSMINA s-au pupat!

Caracterele mici se văd la băutură. Atunci se spun marile adevăruri. Atunci ies la iveală minusurile. Nu înseamnă că în restul timpului oamenii mint. Ei limitează debitul minciunilor, căci treji fiind, se controlează. În showul de televiziune MIREASA, sezonul al XII-lea cu tematica Iubire mediteraneană, după tot felul de ezitări și de declarații de principii, doi dintre concurenți și aici mă refer la DIAN și la COSMINA, s-au pupat, iar moderatoarea Simona GHERGHE le-a explicat ca o dirigintă de clasa a V-a că pupatul se face ceva mai târziu, pentru a marca apariția unui cuplu. La cunoaștere nu se pupă lumea. Numai că așa cum în politică se ard etape, DIAN și COSMINA au vrut să ardă etapa cunoașterii, trecând direct la etapa de cuplu, dar moderatoarea i-a adus cu picioarele pe pământ și ei s-au conformat. Nu mi-a plăcut COSMINA pentru că spune prostii și te minte-n față, căci este nesimțită și lipsită de respect. Cump spui că ai pupat din greșeală, de trei sau de patru ori un bărbat? Asta arată că are un caracter infect. Gesturile față de IONUȚ arată că eroina pupatului din greșeală, este un om de nimic și vrea să țină în mână mai mult de doi pepeni.
Ai pupat? Recunoști. Nu merge cu IONUȚ? Pui stop. Taci și mergi mai departe. Cosmina a procedat așa? Ea a mințit și a umplut toată mahalaua că IONUȚ este imaginea unui fost al ei și nu vrea să mai repete eroarea. DIAN a căzut în plasa unei aventuriere foarte frecvent întâlnită în medii obscure.

(19 august 2025)

Aceiași VERO și DORO, la fel de penibili

VERONICA și DOROBANȚU, cei doi eroi penibili din showul Casa Iubirii de pe Kanal D își dau măsura limitelor și nu știu cum mai sunt menținuți în show din moment ce nu aduc niciun spor de valoare, căci showul se numește Casa iubirii și nu Casa îmbârligăturilor. DOROBANȚU este repetitiv, primitiv și banal, iar VERONICA este rea, deloc frumoasă și poartă rochițe de fetiță, deși la 32 de ani ai ei ar trebui să-și schimbe garderoba. Cei doi sunt ținuți în show doar pentru că telespectatorilor le place să vadă răutăți, stupizenii și nefericire. Dacă ar fi după mine, aș căuta pe alții mult mai inteligenți, mai spontani și mai dinamici, care să revigoreze showul care băltește și pute a ceva sulfuros, din vecinătatea unei haznale.
Detest emisiunile înregistrate, căci de la montaj se manipulează la greu în orice direcție își doresc producătorii showului Casa iubirii, căci revenirile pe subiecte ale moderatoarei duc spre această direcție.


(19 august 2025)

La Înalta Poartă (II)

 Azi 18 august 2025, la Casa Albă, președintele Donald TRUMP îi primește pe:

Ursula von der LEYEN - Președinta Comisiei Europene
Emmanuel MACRON - Președintele Franței.
Giorgia MELONI - premierul Italiei
Friedrich MERZ - Cancelarul Germaniei
Mark RUTTE - Secretarul General NATO
Keir STARMER - Premierul Marii Britanii
Alexander STUBB - președintele Finlandei
Volodimir ZELENSKI - Președintele Ucrainei.
Biroul Oval de la Casa Albă este un spațiu de dimensiuni limitate și organizatorii vor avea unele probleme în a face utilizarea eficientă a acestuia, în condițiile în care de cele mai multe ori acolo fotografia de protocol avea în centru numai două personaje. Liderii europeni vor să se asigure că nu se va repeta scena din 28 februarie 2025 din Salonul Oval și mai ales că înțeleg complet și corect care sunt consecințele reale ale întâlnirii dintre Vladimir PUTIN și Donald TRUMP din 15 august 2025 din Alaska.
Nu știu de ce, dar mi-am adus aminte de romanul PRINCEPELE al scriitorului Eugen BARBU. Știam că în istorie unele scene se repetă, dar nu credeam că acum în secolul al XXI-lea o să mai vorbim de o Înaltă Poartă și mai ales de această scară la care se petrec evenimentele, datorită unor grave erori strategice făcute acum mai mult de 4 ani în urmă, când au fost nesocotite deciziile de la Malta.
Ieri 18 august 2025 în transmisiune directă de la Washington, s-a văzut cum una după alta au sosit limuzinele care i-au adus pe înalții reprezentanți ai Europei, dar dintre toți, doar pe Volodimir ZELENSKI l-a întâmpinat Donald TRUMP, care de această dată i-a admirat costumul musafirului său.
La București, același amatorism penibil în a comenta, deși este la mintea cocoșului că nimeni la un astfel de nivel nu pleacă cu lecțiile neînvățate. Mai mult, totul este atât de bine pregătit la nivel de detalii, încât crează senzația că este vorba de un profesor care le spune copiilor subiectul tezei și aceștia scriu teza de acasă, profesorul fiind sigur că și în acest caz, notele vor urma curba lui GAUSS. Am văzut suficiența așa-zișilor jurnalism și amatorismul unor generali pe care Ion CRISTOIU bine i-a catalogat cândva, ceva cu făcut ceva zgomotos în cizme.


(19 august 2025 ora 08:25)

   

Sunday, August 17, 2025

La Înalta Poartă (I)

Azi 18 august 2025, la Casa Albă, președintele Donald TRUMP îi primește pe:
Ursula von der LEYEN - Președinta Comisiei Europene
Friedrich MERZ - Cancelarul Germaniei
Mark RUTTE - Secretarul General NATO
Keir STARMER - Premierul Marii Britanii
Volodimir ZELENSKI - Președintele Ucrainei.
Lipsește Emmanuel MACRON Președintele Franței.
Biroul Oval de la Casa Albă este un spațiu de dimensiuni limitate și organizatorii vor avea unele probleme în a face utilizarea eficientă a acestuia, în condițiile în care de cele mai multe ori acolo fotografia de protocol avea în centru numai două personaje. Liderii europeni vor să se asigure că nu se va repeta scena din 28 februarie 2025 din Salonul Oval și mai ales că înțeleg complet și corect care sunt consecințele reale ale întâlnirii dintre Vladimir PUTIN și Donald TRUMP din 15 august 2025 din Alaska.
Nu știu de ce, dar mi-am adus aminte de romanul PRINCEPELE al scriitorului Eugen BARBU. Știam că în istorie unele scene se repetă, dar nu credeam că acum în secolul al XXI-lea o să mai vorbim de o Înaltă Poartă și mai ales de această scară la care se petrec evenimentele, datorită unor grave erori strategice făcute acum mai mult de 4 ani în urmă, când au fost nesocotite deciziile de la Malta.


(18 august 2025 ora 06:45)


Legea universală a diferențelor.

Numai în mintea noastră există lucruri identice.
Numai în mintea noastră există două cercuri identice. 
Numai în mintea noastră există două triunghiuri identice. 
Numai în mintea noastră există două perechi de pantofi identice. 
Numai în mintea noastră există două particule me materie identice. 
Numai în mintea noastră există constantele din fizică. 
În lumea reală toate lucrurile mai mici sau mai mari sunt diferite.
Nici măcar nu luăm în considerare situația că în univers=ul infinit ar exista două elemente identice, pentru că și în universul infinit, nu există două elemente identice.
Atomii de fier sunt diferiți între ei și sarcina electrică specifică a unui electron este de are valoarea de -1.602 x 10⁻¹⁹ Coulomb este doar un mod simplist de a vedea lumea reală, pentru că dacă doi electroni nu sunt identici, nici sarcinile lor nu sunt identice și este doar o chestiune de timp de a face măsurătorile care să satisfacă această ipoteză, pe care unii doar o intuiesc, dar care pentru mine este o certitudine. Îmi place la nebunie că în chimie se acceptă că numărul lui AVOGADRO este aproximativ 602.214.076.000.000.000.000.000. Îmi aduc aminte că la reclamele cu probiotice se vorbește de 4 miliarde de bacterii, de parcă dracul a stat să numere cu precizie niște bacterii pentru a veni cu chestii riguroase în  reclame mincioanse.
În concluzie: numai în mintea noastră există cercuri identice și deci și PI, unități de măsură identice, genemi identici și chiar și viteza luminii este doar în mintea noastră 300.000 Km/s căci în realitate are și ea variațiile ei, nu mari, dar le are. Suntem doar niște ființe care pentru simplitatea raționamentelor credem în elemente identice și în constante care ne pun ordine în viață și în gândire. Nici ZERO absolut nu e o singură valoare, căci la București e o valoare, la Paris e altceva, iar la Găvana la mine-n mahala altfel stau lucrurile.

(17 august 2025)

Sunt exasperat deja!

Nicușor DAN este un om. 
Nicușor DAN  este tatăl unui băiețel care-l știe tot timpul lângă el.
Nicușor DAN  face lucruri obișnuite: merge la un schit, merge pe munte și se comportă ca un tată bun.
Nicușor DAN nu se lasă dus de programul pe care niște jurnaliști avizi de senzațional, ironici, nepricepuți, lacomi de rating, dornici să-i controleze viața. Acum, ar cam trebui să înțeleagă toți așa-zișii jurnaliști că Nicușor DAN  nu este un roboțel, cu este un tip care să se lase manipulat, este om, cu inimă, cu suflet, cu sentimente de părinte și care are ritmul lui.
Dacă l-am plăcut pe Klaus IOHANNIS că m-a lăsat în pace și nu m-a torturat ca nefericitul de Traian BĂSESCU-PETROV, acum îmi place de Nicușor DAN  că se comportă ca un om, ca un tată iubitor, pentru care lucrurile se derulează așa cum vrea el, nu cum vor alții.
Sunt exasperat deja, că așa-zișii jurnaliști au rămas înțepeniți în vremurile în care ei făceau și desfăceau prin intrigi programele unor președinți slabi. Nu le-a mers cu Klaus IOHANNIS că i-a ignorat și nu le va merge nici cu Nicușor DAN , care are o personalitate extrem de puternică. Nicușor DAN  nu dă socoteală oricărui troglodit, care dacă nu are un scandal în fața ochilor, nu are pentru ce lua banii. A sosit vremea analizelor și a sosit  vremea ca așa-zișii jurnaliști să mai pună mâna și pe târnăcop și pe mistrie și să construiască, pentru că țara are nevoie de forță de muncă, nu de trăncănitori de doi bani.

(17 august 2025)

Cățile de vizită ale concurenților băieți de la showul MIREASA sezonul al XII-lea IUBIRE MEDITERANEANĂ

 În sezonul al XII-lea al showului tv MIREASA de pe canalul ANTENA 1care are drept motto IUBIRE MEDITERANEANĂ, concurenții băieți au următoarele cărți de vizită:

ALEX: vârsta - 25 ani.
ALEXANDRU: vârsta - 29 ani, are un băiețel de un an și jumătate.
ADIN: vârsta 23 ani, lucrează ca șofer de TIR.
CRISTIAN: vârsta - 23 ani, are o meserie.
DIAN: vârsta - 21 ani, este lăcătuș mecanic.
ION: vârsta - 21 ani, lucrează muncitor în construcții.
IONUȚ: vârsta - 25 ani, este șofer de rideshering.
LIVIU: vârsta - 26 ani, are studii politehnice.
SORIN: vârsta - 28 ani, a lucrat în mai multe meserii. 
VIRGIL: vârsta  - 25 ani, este antrenor fitness.
Următoarea caracterizare a concurenților va urmări un șablon în care se iau în considerare elementele legate de compăortamentul lor legat de alegerea viitoarelor partenere.

(16 august 2025)


Cățile de vizită ale concurentelor de la showul MIREASA sezonul al XII-lea IUBIRE MEDITERANEANĂ

În sezonul al XII-lea al showului tv MIREASA de pe canalul ANTENA 1, care are drept motto IUBIRE MEDITERANEANĂ, concurentele  au următoarele cărți de vizită:
ALEXANDRA: vârsta - 22 ani, de fel din Caransebeș
ALINA: vârsta - 29 ani, este divorțată și are o fetiță de 9 ani care este crascută de foștii socri.
COSTINA: vârta - 25 ani.
DIANA: vârsta 26 ani, este din Chișinău, a terminat o facultate de sport și a lucrat ca antrenoare.
EMILY: vârsta - 25 ani, a terminat un liceu profesional, a lucrat ca asistent de vânzări și ca ospătăriță
GABRIELA: vârsta - 23 ani, intenționează să dea admitere la școala de jandarmi.
LAVINIA: este din Tg. Jiu
LOREDANA: vârts - 25 ani, a lucrat de la 16 ani.
SAMINA: vârsta - 26 ani, a absolvit o facultate de drept și a lucrat în domeniu, nu avocat, nu magistrat.
ȘTEFANIA: vârsta - 28 ani, a terminat o facultate de biotehnologie și un masterat.
Următoarea caracterizare a concurenților va urmări un șablon în care se iau în considerare elementele legate de opțiunile lor legate de concurenții băieți, căci toate doresc viitori parteneri înalți, cu o anumită culoare a ochilor.

(17 august 2025)



Crizele suprapuse din educație

În școli și în facultăți nu se fabrică șuruburi și nici covrigi, ca lumea să vadă ceva concret ieșind pe bandă lulantă. Acolo educația e ceva care nu se vede, căci elevul când intră în clasă, tot elev iese, fără să se vadă ceva, așa cum se vede când o bară e prelucrată și devine o piesă, când diferite materii prime devin cocă și coca devine cozonaci, adică altceva, care devine de apreciat din moment ce vedem utilitatea rapid.
Acesta este motivul din care nu sunt respectați:
- elevii,
- profesorii,
- pedagogii,
- învățătorii,
- laboranții,
- directorii de școli,
- educatorii,
- decanii,
- rectorii
și sunt tratați toți la grămadă și reuniți sub titulatura de pătură intelectuală, adică ceva care nu merită nicio atenție. Dacă mai luăm în considerare și faptele că toți cei ce lucrează în educație:
- au vacanță de 3 luni pe an,
- muncesc pe săptămână 20 de ore,
- muncesc pe zi 4 ore cum e cazul învățătorilor,
este și normal să fie văzuți drept niște trântori sau chiulangii, care au neobrăzarea de a cere salarii mari, pentru cât de puțin muncesc, știut fiind faptul că pe un șantier de construcții se lucrează cel puțin 10 ore, munca este grea și salariile sunt mici. Toate acestea au făcut ca societatea să neglijeze educația și pe fondul crizei în care ne aflăm de când deficitul este excesiv, lucrurile să se complice și mai mult. Acum a ieșit la iveală și mai pregnant că în educație sunt crize suprapuse. Eu am lucrat 42 de ani în învățământul superior și când l-am auzit pe un gunoi de individ spunând că sunt asistat social, nu m-am mirat, căci la câtă puțină minte avea, era clar că el nu era în stare să zică altceva. Oricum, cei din educație sunt martiri ai neamului, căci ei sunt cei care fac oameni din niște copii și modelează caractere.

(16 august 2025)

Saturday, August 16, 2025

Nu mă opresc din plâns... baza militară

De ieri, nu mă opresc din plâns când văd cât de mediocre sunt abordările din televiziunile mioritice, legate de vizita lui PUTIN în Alaska. Tot felul de neica-nimeni, auto-intitulați specialiști în ceva, ne explică ei, plini de suficiență, cât de aiurea a fost întreaga întâlnire a lui PUTIN cu TRUMP. Cei doi, cei mai puternici oameni ai planetei sunt niște papițoi, pe care televiziunile Bucureștiului îi decriptează și le găsesc toate limitele posibile, căci dacă se adăpau la nesecata creativitate dâmboviteană, desigu, cu totul altfel arăta întâlnirea din baza militară Elmendorf-Richardson din Alaska. Dacă n-ar fi fost Malta și nici Yalta, aș mai fi înțeles, dar au fost și întâlnirile de la Yalta și de la Malta, care au fost scurte, dar au schimbat fața lumii, căci ce mai puternici nu se întâlnesc să se scarpine în c-r și nici să se gâdile pe mandibulă. Mă așteptam ca măcar presa să fie selectată cât de cât corectă la București, dar Bucureștiul este înțepenit în anul 2023 și nu reușește să se convingă că la Casa Albă este președinte Donald TRUMP și nici să vadă cum stă treaba pe frontul ruso-ucrainean, iar forța financiară și militară a Europei nu este enormă.
București, trezește-te! Poți mult mai mult!

(17 august 2025)

De la servirea a la carte la all inclusive și retur

HORECA de la turci a ajuns la concluzia că se face mare risipă în regimul de servire all inclusive. În loc să treacă să-i educe pe oameni cum să mânânce pentru a nu mai face risipă la servirea all inclusive, HORECA de la turci, vrea să treacă la servirea a la carte. Este o șmecherie. Prețurile rămân ca la servirea all inclusive, numai că mesele servite a la carte trebuie plătite distinct. Înseamnă creșterea de tarife în numele unui scop nobil, tot așa cum pentru a ocroti natura, nu se mai schimbă prosoapele și nici lenjeria în hotelurile de multe stele, decât la cerere, fără a se scădea din prețul cazării acele economii. HORECA este alcătuită din șmecheri care nu știu cum să-și multiplice profiturile prin nenumcă și găsesc tot felul de așa-zise scopuri nobile, prin care să-i mai ciupească pe clienți, umflându-și  profiturile de șmecheri de sunt. Servirea a la carte înseamnă pierdere de timp cu așteptarea comenzilor, dar all inclusive înseamnă limite de diversitate la maniuuri, ceea ce este un mare avantaj pentru bucătari. Servirea a la carte înseamnă ,mâncare congelată pentru a asigura marea diversitate...

(17 august 2025)


Ca la frizer: întâi mă tunzi și după aceea îți bag bacșișuș în buzunar...

Pe televiziuni apar tot feluil de nene și tot felul de tanti care plâng cu lacrfimi de crocodil, că nu au condiții să se manifeste în diferite ramuri de sport. În realitate, ei trebuie să dovedească faptul că merită atenție, prin rezultatele pe care le obțin chiar în condiții vitrege. Numai așa dovedesc că au talent, pasiune și voința de a face ceva. Ca la frizer: întâi mă tunzi și după aceea îți bag bacșișul în buzunar. Mai concret: întâi vii cu ceva campioni naționali sau europeni dezvoltați în condițiile pe care le ai, așa cum sunt ele improprii, dar dovedești că ai talent de antrenor, că știi să selectezi tineri și știi să-i formezi și abia după aceea vino cu pretenții. Să nu uităm că la Bacău există un bazin unde se scălămbăie cei care au showul tv Splash! Vedete la apă! de parcă pentru așa ceva ar fi fost realizat. Aș fi tare curios să văd câți dintre campionii olimpici sau mondiali la sărituri de la platforma de 10 metri, s-au antrenat la Bacă. Așa că, rămân la ideea că mai întâi cei ce se miorlăie prin televiziuni că n-au condiții, să facă bine și să dovedească mai întâi că merită atenție. Singura situație care trebuia remediată era aceea legată de baninul unde să se antreneze David POPOVICI, căci el a dovedit marea performanță și antrenorul său a arătat că știe meserie. Restul, trebuie să dovedească așa cum a făcut David POPOVICI.


(17 august 2025)

Concurenții de la showul MIREASA sezonul al XII-lea IUBIRE MEDITERANEANĂ

În sezonul al XII-lea al showului tv MIREASA de pe canalul ANTENA 1care are drept motto IUBIRE MEDITERANEANĂ, concurenții băieți sunt următorii:
ALEX
ALEXANDRU
ALIN
CRISTIAN
DIAN
ION
IONUȚ
LIVIU
SORIN
VIRGIL
Următoarea caracterizare a concurenților va urmări un șablon în care se iau în considerare elementele de prezentare, dar și elemente de comportament. Este interesant că printre prenumele moderne a apărut și un ION și un ALEXANDRU.

(16 august 2025)


Concurentele de lashowul MIREASA sezonul al XII-lea IUBIRE MEDITERANEANĂ

În sezonul al XII-lea al showului tv MIREASA de pe canalul ANTENA 1care are drept motto IUBIRE MEDITERANEANĂ, concurentele  sunt următoarele:
ALEXANDRA
ALINA
COSTINA
DIANA
EMILY
GABRIELA
LAVINIA
LOREDANA
SAMINA
ȘTEFANIA
Următoarea caracterizare a concurenților va urmări un șablon în care se iau în considerare elementele de prezentare, dar și elemente de comportament. În afară de prenumele ALEXANDRA și ȘTEFANIA, toate celelalte prenume sunt de un mare modernism.

(16 august 2025)



Mirela VAIDA de la ACCES DIRECT la MIREASA

În emisiunea Tv ACCES DIRECT; Mirela VAIDA și colegul ei au adus în fața telespectatorilor tot felul de situații dramatice, lucru pe care Mirela VAIDA l-a scos în evidență și la showul de televiziune MIREASA de pe ANTENA 1. Musai, ca să le scoată pe concurente puternice și luptătoare, a făcut tot posibilul să le pună pe acestea să prezinte situații pentru care telespectatorii să lăcrimeze abundent, instantaneu și intens. Sunt rețete ieftine și spectaculoase pentru a scoate rating și pentru a face canalul ANTENA 1 să primească contracte grase de reclame, nu neapărat de medicamente.

Pe o scară de la 1 la 10, ceea ce a făcut Mirela VAIDA de pe poziția de moderatoare la showul MIREASA, dar și concurentele care s-au lăsat duse de val, le notez cu 2(doi), pentru că este vorba de a vedea fete care doresc să se mărite, care prib=vesc în viitor și care au depășit traumele din trecut, căci altfel nu au cum să vadă un viitor luminos, o famile solidă, bazată pe iubire, respect și adevăr.



(16 august 2025)

Facem cultură sau vorbim despre cultură?

Există canale tv care sunt dedicate culturii și mă aștept acolo să văd:
- recitaluri de poezie în lectura unor mari actori sau chiar a poeților,
- preluări de referință ale unor spectacole de operă și de balet,
- înregistrări ale unor reprezentații cu piese de teatru și cu mari actori,
- filme de artă cu mari vedete realizate de regizori rămași în iostorie,
- recitaluri ale unor cântăreți celebri de operă,
- tablouri și sculpturi din muzee,
- spectacole de varietăți cu mari actori de comedie și cu mari interpreți.
Din nefericire, multe dintre canale sunt populate de niște persoane foarte modeste din punct de vedere cultural, care invită tot felul de personaje la fel de anoste și dicută discuții, de nu se mai înțelege om cu tovarăș și rând pe rând, telespectatorii comută pe alte canale, iar audiența devine nesemnificativă.
Eu vreau canale unde se face cultură, adică unde:
- lunea se prezintă un concert de muzică simfonică,
- martea se prezintă o piesă de teatru memorabilă,
- miercurea se prezintă un spectacol de operă sau de balet formidabil,
- joia se prezintă un spectacol de circ, cu acrobați care-ți taie răsuflarea,
- vinerri se prezintă un concert de muzică populară,
- sâmbătă se prezintă un spectacoil cu scheciuri cu comici celebri,
- duminică se prezintă muzică de petrecere și cântece de voie bună.
Un post tv care se respectă nu vorbește despre culturăp, ci face cultură.
TVR CULTURAL este un canal de nota 2(doi). Toți trăncănesc despre cultură.


(16 august 2025)

Friday, August 15, 2025

Întâlnirea TRUMP - PUTIN

Din start, trebuie să spun că m-am plictisit urmărind relatările făcute de televiziunile mioritice în legătură cu întâlnirea TRUMP - PUTIN pentru că:
- nu avem specialiști în politica internațională,
- abordările jurnaliștilor au fost primitive,
- repetările erau absolut enervante,
- comentariile avansate era fanteziste,
- invitații erau un fel de Marița bună la toate,
- interpretările au avut încărcături aberante.
Puloverul lui Serghei LAVROV cu CCCP în loc să fie interpretat ca direcționare spre războiul dintre Ucraina și Rusia, ca război civil, a fost interpretat ca ofensă adusă lui TRUMP. Pe Dâmbovița politicienii uită de testamentul lui PETRU I și uită că CCCP înseamnă Союз Советских Социалистических Республик, adică Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, nimic mai mult, nimic mai puțin. Este adevărat că lumea a evoluat. Este adevărat că lumea se schimbă. Este adevărat că societatea informațională înseamnă altceva. este adevărat că AI aduce noi valențe muncii omului, dar niciodată nu trebuie să uităm că ființa umană este lacomă, violentă, hrăpăreață, mincinoasă, iubăreață, invidioasă și mai ales slabă de înger. De aceea, întâlnirea TRUMP - PUTIN trebuie văzută în cheia existenței a două super-puteri pentru care restul este exact ceea ce a zis Viktor ORBAN; adică, dacă nu ești la masă ești în meniu.

(16 august 2025)



Cătălina PORUMBEL este obraznică!

Am văzut-o ieri 15 august 2025 pe Cătălina PORUMBEL cum se dădea cu c-r-l de pământ pe tema absenței lui Nicușor DAN de la festivitățile de la Constanța. ACEASTĂ Cătălina PORUMBEL uită că:
- Nicușor DAN este președintele României,
- ea este o biată moderatoare tv,
- agenda și-o face el, nu i-o face ea,
- DAN are în spate 6.168.642 voturi și ea are zero,
- trebuie să informeze și nu să înfiereze.
Este adevărat că Cătălina PORUMBEL l-a pus pe Nicușor DAN în campania electorală să semneze acea hârtie fără valoare cu rămânerea TVA la 19%, dar una-i una, alta-i alta și obrăznicia nu trebuie confundată cu meseria de jurnalist, pe care Cătălina PORUMBEL n-o stăpânește deloc. Ar fi mult mai potrivită într-o mahala, pe maliul șanțului, cu mâinile-n șolduri să se bălăcărească cu alte țațe puse pe harță. Se zice că cel mai bun sfat este să nu dai sfaturi. Totuși, îmi permit că-i dau un sfat lui Cătălina PORUMBEL: taci, bre, din gură, că spui prostii!

(16 august 2025)

Thursday, August 14, 2025

Indicatorul care nu se calculează la INS: depopularea

Se știe că avem o diasporă extrem de mare, de peste 5 milioane de compatrioți, dar nu se știe cu exactitate câți dintre românii noștri au luat drumul pribegiei. Dacă s-ar fi calculat indicatorul de depopulare, s-ar fi văzut că direcția în care merge țara este una greșită, din moment ce oamenii pleacă din țară, căci nimeni nu-și lasă casa și ia drumul bejeniei de fericire, de bunăstare și de mult bine. 
Depopularea se realizează prin:
- scăderea natalității,
- plecare oamenilor la muncă în străinătate.
Există nenumărate modalități de a vedea care este ritmul depopulării țării prin plecare în bejenie și nimeni u trebuie să se ferească de a calcula indicatorul depopulării. Ne place să ne împăunăm cu tot felul de rezultate mediocre, pe care le umflăm artificial pentru a ne face o imagine excelentă, când în realitate acele realizări sunt mediocre, nesemnificative și banale. Este clar că lucrurile merg din rău în mai rău când oameni calificați pleacă să lucreze în alte țări, când nivelul producției scade, iar consumul nu este susținut de niciun fel de producție. Nu trebuie făcut recensământ anual pentru a identifica nivelul depopulării, când se știu exact că persoanele care părăsesc țara au la ele pașaport sau carte de identitate, se știe momentul părăsirii teritoriului și eventual, se știe și când se întorc. Dacă se definește un interval pentru a include o persoană ca fiind parte a diasporei, nivelul de depopulare se obține doar din informațiile primite de la punctele de trecere a frontierei naționale. Cum avem la un doimiciliu mii și mii de indivizi care primesc viză de flotant, din motive electorale, tot atât avem dezinteresul de a ști nivelul diasporei, căci adevărul gol-goluț despre depopulare dă dimensiunea catastrofei economice și a marasmului ce trebuie traversat.

(15 august 2025) 

Legea achizițiilor și hoțiile la drumul mare

Legea achizițiilor este făcută astfel încât marile hoții să se producă legal. Se știe cu exactitate că o licitație poate fi trucată și respectând legea, se derulează aducând mii și mii de euro prin ne-muncă în buzunarele șmecherilor apărați de lege. Cazul microbuzelor electrice de le educație din ultimele zile este de notorietate. Lipsesc regulile clare de întocmire a caietelor de sarcini care să nu fie cu dedicație. Caracteristicile tehnice sunt cele cu bucluc, care definesc dedicațiile și construiesc nișele prin care se strecoară cu dibăcie doar șmecherii protejați, nu de lege, ci de sfere de influență. Totul pornește de la prețul unitar, care se construiește în oferte fără a ține seama de ceea ce există în piață cu adevărat. Dacă un televizor în piața de oriunde nu depășește 400 euro, este greu de explicat de ce în ofertele celor care participă la licitație costă 800 de euro, când ar trebui ca participantul la licitație să admită că nu oferă doar un televizor și cine cumpără mai multe unități de același fel, beneficiază de o reducere, deci prețul de licitație va fi 370 euro să zicem. Lucrurile sunt simple. Lucrurile se știu. Numai că șmecherii sunt șmecheri și lăcomia e lăcomie, iar economia de piață care este doar de fațadă în centralismul excesiv, nu-și mai face datoria, căci capitalism înseamnă nu neapărat relație exclusivă privat-stat, așa cum se exersează pe meleagurile noastre cele mioritice, preponderent relația privat-privat sau privat-cetățean.



(15 august 2025)

Reforma scoasă cu forcepsul

După ce guvernul BOLOJAN a bătut din palme și și-a executat poporul cu creșterea TVA, cu taxa de 10% pe CASS la pensionari, cu reducerea burselor la elevi și studenți, cu liberalizarea prețelui la energia electrică, a trecut timid și șăgalnic la al II-lea pachet de măsuri, lucrând aproape chirurgical, pentru a nu deranja exact construcția pe care politicienii și sistemul corupt au realizat-o în 36 de ani, cu tenacitate, cu măestrie, cu obrăznicie și cu legi strâmbe care au creat tot felul de privilegii pentru specialii banali.

Deja direcția este un drum înfundat, căci lucrurile simple au devenit extrem de complicate și imposibil de corectat, când totul trebuia rezolvat într-o singură propoziție: cheltuielile bugetare se reduc cu 75% și punct. Nu dai pe nimeni afară. Nu vii tu guvern să spargi buboaie. Să le spargă cei ce au făcut declanșat infecția. Dintr-o mămăligă care reprezintă 25% din mămăliga dezmățului, oamenii trebuie să se descurce și așa singuri-singurei își reglau toate aberațiile, căci nimeni nu trebuie să se întindă mai mult decât îi este plapuma.


(15 august 2025)

Stema țării (după Mihai BENIUC)

 Ce brazi? Ce schelă de țiței?

Munți golași și peste ei,

Soarele plângând se-arată.

Ăstai chipul țării, iată!

Dar mai afli pe câmpii,

Fel de fel de grozăvii,

Fără grâu și fără spice,

Doar furnale stând să pice.

Iar săgeata cea de sus,

Oare ce-o avea de spus?

Sărăcia spune ea,

Se clădește-n țara mea.


(15 august 2025)


Originalul este la adresa: https://poetii-nostri.ro/mihai-beniuc-stema-tarii-poezie-id-54098/

Maria în opere de artă

Maria STUARDA operă de Gaetano DONIZETTI
Maria, Maria, compozitor și interpret Carlos SANTANA
Maria din musicalul  West Side Story în interpretarea lui Andrea BOCELLI
Maria, cântec în  interpretarea lui Nicole NIȚESCU
Maria, roman de Jorge ISAACS
Maria, film cu Angelina JOLIE din 2024
Maria, pictură realizată de Ioana Cristina MORAR.


(14 august 2025)

Wednesday, August 13, 2025

Cele mai renumite MARII

Maria de BURGUNDIA
Maria CALLAS
Maria Carolina de Austria
Maria CIOBANU
Maria DRAGOMIROIU
Maria Josefina a Austriei
Maria LĂTĂREȚU
Maria MONTESSORI
Maria MUTOLA 
Maria, Regină a României
Maria SHARAPOVA 
Maria SCHELL
Maria SKŁODOWSKA-CURIE
Maria SLĂTINARU NISTOR
Maria Luisa a Spaniei
Maria STUARDA
Maria TĂNASE
Maria THEREZA
Maria TUDOR Regina Franței


(14 august 2025)

MARIA nebuna

În copilăria mea, când băteam zi de zi drumurile de acasă spre școală și de la școală spre casă, treceam prin fața casei cu curte fără gard a unei femei care tot timpul mătura frunzele de pe trotuar și bolborosea ceva neinteligibil. Am întrebat-o pe mama să-mi explice și mie. Mama mi-a zis că femeia avusese un bărbat ca tot timpul a bătut-o numai în cap și femeia a înnebunit, săraca. De atunci, am rămas cu gândul la femeia care mătura frunzele căzute sau necăzute din copac, fie vară, fie iarnă și care de cele mai multe ori îi drăcuia pe trecătorii care o încurcau din munca ei de zi cu zi și pe care oamenii o numiseră MARIA nebuna. Mama mi-a zis că ori de câte ori văd așa ceva, să zic Doamne, ferește, să mă închin și să merg mai departe cu pasul grăbit.
Am văzut zilele trecute la televizor o tânără vorbind un un broscoi de porțelan și cu camerele de filmat. M-am închinat, dar nu am mers mai departe, ci doar am schimbat canalul tv, zicând în mintea mea Doamne, ferește și păzește, căci nu e bine deloc.


(14 august 2025)

Măsurile superficialității, incompetenței și amatorismului

Zilele acestea premergătoare întâlnirii dintre președinții TRUMP și PUTIN din Alaska, au scos la iveală superficialitatea, incompetența și amatorismul așa-zișilor analiști politici, a pseudo-diplomaților din spațiul mioritic și așa-zișilor jurnalliști specializați în politică externă. Enormitățile debitate de respectivii au scos la iveală faptul că nu cunosc de niciun fel limbajul democratic, nici regulile diplomației și cu atât mai mult, nu sunt în stare să interpreteze faptele care se scurg sub ochii lor, acoperiți de ceața ignoranței.
E nu mă pricep la diplomație, dar în meseria mea, știu că pot să-mi dau seama despre o aplicație informatică, dacă mi se spun câteva elemente. Sunt sigur că cine știe diplomație cu adevărat, interpretează bine:
- frânturi de propoziții,
- discursuri complete,
- gesturi și mimica facială,
- folosirea de obiecte.
Referindu-mă la întâlnirea celor doi președinți din Alaska de pe 15 august 2025, sunt sigur că cei ce știu cu adevărat politică și diplomație, pentru contextul dat, au și lămurit multe lucruri și nu vor mai fi surprinși deloc de rezultatele ce vor fi anunțate. Numai pe Dâmbovița, oamenii luați de valul auto-suficienței vor ridica din umeri și vor fi surprinși că ceea ce se va anunța nu se încadrează în tiparele ignoranței lor.


(14 august 2025)

Tuesday, August 12, 2025

De la comunismul obscen la democrația de cumetrie

Comunismul la începuturile lui s-a visat ca o societate a oamenilor muncii, fără moșierimea puturoasă, fără burghezia exploatatoare și fără intelectualitatea trădătoare, ceea ce a însemnat că din rândurile proletariatului și țărănimii au fost selectați tineri care au fost calificați pentru a deveni cohorte de  intelectuali pe puncte sau pe la universități din țara sovietelor. Dacă atunci, prin noutatea situației și prin puterea argumentelor, procesul devenea credibil, căci partidul comunist nu avea încredere în intelectualii pătați, proveniți din clasele și păturile retrograde ale burghezo-moșierimii sau din zonele de aservire ale acestora, acum în democrația de cumetrie a zilelor noastre, același proces, numit atunci primenirea intelectualității, capătă acum aerul suav al corupției, protecției și cel al înlocuirii performanței cu sub-mediocritatea titrată prin diplome de licențe, masterate și doctorate, produse în fabrici cu procese industriale, numite întâmplător și neadecvat universități, populate de meșteri numiți pompos profesori universitari, care habar nu au pe ce lume sunt, pentru care principiile de moralitate și criteriile de performanță sunt concepte provenite dintr-o lume dispărută. Ceea ce se petrece acum este de domeniul coșmarurilor, din moment ce replicile caragialești sunt marile adevăruri pe care nimeni nu le mai contestă, pentru scări ale valorilor răsturnate cu adevărat. Doar viața cu cruzimea ei mai are puterea de a trezi la realitate pe toți cei care cred că tot ce zboară se mănâncă și ceea ce trăim în această perioadă este simplul rezultat al implicării celor mediocri în procese care nu sunt nici pe departe de nasul lor.



(13 august 2025)

Monday, August 11, 2025

Economia României este o economie PLANIFICATĂ!

 Pe când eram student în anul al IV-lea, am avut în planul de învățământ disciplina PLANIFICAREA ECONOMIEI NAȚIONALE, disciplină unde am învățat și chiar am promovat examenul cu o notă foarte bună, ceea ce mă îndreptățește să spun că economia României este o economie planificată.
Imediat după Decembrie 1989, societatea românească s-a debarasat de tot ceea ce era simbol al comunismului și planul cincinal, ca și planul anual, făceau parte din această simbolistică.
A fost desființat Comitetul de Stat al Planificării.
A fost schimbat numele Facultății de Planificare și Cibernetică Economică.
A dispărut Catedra de Planificare a Economiei Naționale.
Toate tezele de doctorat în curs de elaborare, care aveau în titlu cuvântul planificare, au trebuit regândite.
Cuvântul PLANIFICARE a devenit tabu.
În realitate, nicio societate, niciun individ, nicio organicație nu există în afara planificării.
Oamenii își planifică timpul.
Oamenii își planifică banii.
Oamenii își planifică resursele.
Tot așa se întâmplă și la nivelul organizațiilor.
Un teatru își planifică fiecare stagiune.
O fabrică își planifică producția.
Societatea își planifică prin intermediul BUGETULUI întreaga existență.
Planificarea a fost înțeleasă greșit, ca fiind instrumentul de control al modului în care oamenii acționează, căci se planifica:
- producția industrială,
- producția agricolă,
- numărul de profesori,
- numărul de absolvenți,
- numărul de locuri la admiteri
și era vai și amar de cei care nu îndeplineau sarcinile de plan, De aceea era detestată planificarea. Se credea în comunism că o forță supranaturală (partidul) a hotărât să se realizeze 20.000 de tractoare pe an și dacă se realizau 20.100 de tractoare era bine, dacă se realizau 19.999 de tractoare era foarte rău. Este exact ceea ce se întâmplă acum cu prognozele meteo căci oamenii nu înțeleg că a prognoza înseamnă a aproxima, cum și a planifica înseamnă a prognoza, deci a aproxima și nu este nicio calamitate că există o diferență între ceea ce s-a planificat și ceea ce este în realitate.
Concluzie: din moment ce avem un buget care stabilește cu un an înainte ce trebuie făcut prin prisma cheltuielilor bănești, înseamnă că economia României este o economie PLANIFICATĂ!



(11 august 2025)

Sunday, August 10, 2025

Ce este digitalizarea?

Toată lumea vorbește despre digitalizare. Chiar a devenit o obsesie digitalizarea. Mulți folosesc acest cuvânt fără să aibă idee ce este și la ce folosește digitalizarea.
Digitalizarea este un proces.
Procesul de digitalizare este de durată, ceea ce înseamnă că nu se face bătând din palme.
Procesul de digitalizare este costisitor, adică necesită foarte mulți bani.
Procesul de digitalizare are nevoie de o strategie pe termen de cel puțin 10 ani.
Procesul de digitalizare presupune participarea unor specialiști în informatică.
Procesul de digitalizare necesită participarea multor persoane, pe diferite niveluri de calificare.
Procesul de digitalizare are nevoie de aplicarea unor principii care să-i asigure viabilitatea.
Înseamnă că digitalizarea pornește de la faptul că există informații sub formă de:
- documente aflate în arhive sub formă de pagini scrise,
- benzi de celuloid cu filme realizate de-a lungul anilor,
- benzi magnetic e care stochează înregistrări sonore,
- imagini fotografice stocate în albume, cu sau fără texte lămuritoare,
- picturi aflate în muzee sau colecții particulare,
- obiecte care definesc stadii ale dezvoltării societății,
- tabele cu date care descriu fenomene fizice sau economico-sociale.
Când se vorbește despre calculator, automat se vorbește despre fișiere.
Digitalizarea este procesul prin care informațiile aflate sub diferite formate fizice sunt aduse la forma de fișiere prin scanare, conversie, înregistrare, transfer și captare.
Digitalizarea presupune echipamente care preiau informația existentă pe suporți tehnici și o transpun în fișiere de diferite formate, care sunt stocate în memoria calculatorului sau în memorii externe și care fac obiectul unor prelucrări, în raport cu obiectivele pe care și le definesc utilizatorii.
Editurile revistelor științifice execută procese de digitalizare pentru a pune sub formă de fișiere acele numere de reviste publicate în urmă cu zeci și zeci de ani pe hârtie, iar procesul se numește digitalizarea de reviste științifice. În final, cititorul va avea la dispoziție pe Internet toate numerele din revistă, de la primul număr, până la cel publicat acum, fără să existe deosebire în a accesa articolele și toate celelalte elemente pe care un cercetător științific simte nevoia să le folosească pentru a-și rezolva problemele.
Casele de discuri, folosind echipamente care asigură calitatea procesului de conversie a conținutului de pe discuri sub formă de fișiere, derulează procese de digitalizare însoțite de crearea de texte care permit regăsirea după diferite chei a conținutului existent în fișierele obținute.
Și noi acasă avem posibilitatea de a derula procese de digitalizare, dacă avem un scaner și obținem fișiere pentru cartea de identitate, pentru pașaport, pentru diplome, pen tru certificate de naștere, pentru facturi, pentru ordine de plată, pentru contracte de vânzare-cumpărare, de acum câteva zeci de ani.
Digitalizarea se face și în teatre unde există fie înregistrări audio, fie înregistrări video.
Digitalizarea se face și în televiziuni unde există fie înregistrări audio, fie înregistrări video de demult.
Digitalizarea este un proces care se derulează simultan oriunde există stocată informație sub formă de dosare, benzi magnetice, litografii, fotografii sau obiecte de mare interes. Ideea este ca digitalizarea să fie un proces în care se urmăresc anumite caracteristici de calitate și fișierele rezultate trebuie să fie cu un conținut de foarte bună calitate.


(11 august 2025) 

DENIS, zis și NEAMȚU e un bărbat hotărât

Întotdeauna am apreciat oamenii asumați, care știu ce vor de la ei și de la alții și mai ales, care spun cu voce  care sunt opțiunile lor. Ieri 09 august 2025, la showul tv Casa iubirii, a apărut un concurent nou și aici mă refer la băiatul numit DENIS care s-a recomandat NEAMȚU și care are pe ecuson acest apelativ, NEAMȚU. Rar mi s-a întâmplat să văd un tânăr cu idei clare, cu principii bine definite, stăpân pe el, așa cum este acest concurent DENIS zis și NEAMȚU.
El a venit pentru o concurentă și a spus din start că pentru concurenta NAOMI a venit. Sunt sigur că NAOMI apreciază acest lucru, căci oricine vine și spune:
- vreau să cunosc toate fetele,
- am un top cu 3 fete și le enumeră,
- vreau să le cunosc pe X, Y și Z,
are o bilă neagră de la oricare dintre fete, care nu figurează ca singură opțiune. Am văzut siguranța lui DENIS zis și NEAMȚU, dar mai ales am văzut dezinteresul maxim manifestat față de VERONICA, care supra-evaluându-se credea că va avea parte de un tratament preferențial, de divă, cm se crede ea.



(10 august 2025)

VERONICA din showul Casa iubirii

VERONICA, concurenta din showul Casa iubirii de pe Kanal D este:
- încrezută,
- obraznică,
- needucată,
- bârfitoare,
- nepoliticoasă,
- imposibilă,
- orgolioasă,
- palavragioaică,
- exagerată,
- primitivă,
- imatură,
- absurdă,
- izolată.
Are toare defectele care s-o facă să rămână fată bătrână, căci niciun bărbat nu este nebun să se apropie de o femeie care să-l înnebunească de cap cu ideile ei fixe, cu pretențiile ei exagerate, în contextul în care ea nu are ce oferi, căci pur și simplu nu are, din moment ce ea este un ghem de defecte accentuate prin lipsa totală de calități pe care trebuie să le aibă o femeie și mă gândesc la sensibilitate, gingășie, drăgălășenie, inițiativă, respect dar și multe altele. Ea merge pe ideea că esențele tari se țin în sticluțe mici, confundând lipsa ei de caracter cu esența tare, ceea ce oricine consideră că nu are una legătură cu alta. Faptul că la 32 de ani umblă cu fustițe de copila de 14 ani, arată că ea a rămas pierdută undeva în timp și nu ține seama de faptul că a intrat în rândul fetelor bătrâne, cum se zicea la țară oricărei fete trecute de 27 de ani, care nu s-a măritat din varii motive, în niciun caz că a refuzat pretendenții pe bandă rulantă.

(10 august 2025)
 

Saturday, August 9, 2025

ROBERT, băiatule, ia-o la fugă!

ROBERT este un concurent la la showul de televiziune Casa Iubirii de pe Kanal D. Bietul de el, încearcă să construiască o relație cu LIA, concurentă și ea în același show. Contextul face ca totul să fie un dezastru pentru că:
- LIA este ușor influențată,
- LIA pune problemele greșit,
- LIA tot timpul este supărată,
- LIA este indecisă,
- LIA nu-l apreciază,
- LIA nu știe să se bucure,
- LIA nu are sentimente față de el.
Showul este greșit în totalitate, iar moderatoarea Andreea MANTEA generează secvențe enervante prin repetitivitatea și prin insistența pe chestii care au la bază elemente ce nu au nicio legătură cu o casă a iubirii. Contextul în care evoluează ROBERT și LIA este toxic, iar singura soluție este ca ROBERT să plece din relație, căci LIA nu este omul potrivit, este aducătoarea nefericirii, așa cum VERONICA este baza dezastrului în orice relație. Eleva LIA și profesoara ei VERONICA, prin tot ceea ce fac dovedesc că nu sunt în stare să aibă sentimentele necesare constituirii unei relații dintre un bărbat și o femeie, iar 32, este vârsta care arată exact că așa stau lucrurile, căci niciun bărbat nu este nebun să se înhame la o căruță alături de o femeie rea, imposibilă și seacă în sentimente.


(10 august 2025) 

Ce mai așteptați? Confiscați pilonul 2!

 Banii din Pilonul doi sunt:
- bani siguri,
- banii fraierilor,
- bani disponibili,
- la discreția statului șmecher.
Comunismul a fost fără șomaj, ceea ce a dus la crearea zicerii stai că de la stat iei banii, adică au fost create locuri de muncă pentru toată lumea, fără a ține seama de productivitate, ceea ce a explicat nivelul de cel puțin 3 ori mai mic al productivității din țările comuniste față de țările unde capitalul era cel care domina economia bazată pe cerere și ofertă. Un tren care ducea de la Kiev spre Moscova în 1980 cu 300 de călători avea 600 de persoane care deserveau pe acel traseu, deci o birocrație în exces. Capitalismul de cumetrie al lui Ion ILIESCU din democrația originală a adus deficit la buget de 9,10% și disperarea de a nu se intra în incapacitate de plată. Guvernanții, bântuiți de umbrele bolșevismului pur, care au naționalizat și confiscat tot ce era de confiscat în numele revoluției bolșevice, acum și-a îndreptat privirea spre pilonul 2 de pensii private. Ceea ce se întâmplă cu fondul de pensii de la pilonul 2, arată cu claritate că ochiul hulpav al statului este ațintit asupra acestui fond și în orice moment statul ineficient va introduce exact acele reguli pe care și le dorește. Să nu uităm că guvernul STOLOJAN a confiscat valuta românilor pentru a soluționa probleme curente, căci fără să-și recunoască minimul de abilități de a guverna, a îndreptat țara spre direcția greșită și singura soluție era de a face rost de bani ieftini, iar valuta populației, era exact ceea ce trebuia. Modul discreționar de a acționa, nu este străin românilor, căci în numele dictaturii proletariatului, guvernul bolșevic făcea orice-i. trecea prin cap, exact așa cum au fost și împrumuturile fără noimă ale așa-zișilor democrați, care s-au împrumutat miliarde și milșiarde de euro, fără să spună un cuvânt despre destinația banilor. Sunt sigur că dacă s-ar spune ce s-a întâmplat cu acei bani împrumitați fie în vremea lui BĂSESCU, fie în vremea lui CÎȚU, șocul ar fi total și nu ne-am mai reveni din depresie niciodată. Mai bine să nu știm și să ne veselim că măcar banii din pilonul 2, sunt accesibili, chiar dacă sunt restricții și beneficiarii încă nu aleargă după himere.
Banii din pilonul 2 se evaporă fie dacă:
- managerii duc la faliment, plasând banii în condiții de riscuri nesăbuite,
- depozitarii banilor fug cu banii,
- statul schimbă regulile în timpul jocului,
- toată populația își retrage banii simultan.
Fragilitatea depozitelor populației căci toate fondurile de pensii reprezintă depozite făcute de salariați pe colo și pe colo în speranța că va beneficia cândva de banii din depozitele la grămadă, devine și mai interesantă atunci când cei ce gestionează acele depozite încep să-și bage mâinile până la coate, dorind să facă altceva cu banii, decât a fost destinația lor inițială. Vaca de muls, rămâne vacă de muls.



(09 august 2025)