Când oamenii pierd contactul cu realitatea

Eu m-am născut în 1947 și la Revoluția din Decembrie aveam 42 de ani, ceea ce mă îndreptățește să vorbesc în cunoștință de cauză despre cultul personalității lui Nicolae CEAUȘESCU. În opinia mea, Nicolae CEAUȘESCU era un om cu caracter slab, căci numai oamenii de tipul lui acceptă acele manifestări duse până la nivelul obscenității prin folosirea de cuvinte care-l descriu pe el în culori care nu au nicio legătură cu realitatea.

Poeții scriau volume de poezii dedicate lui Nicolae CEAUȘESCU.

Istoricii îl comparau pe Nicolae CEAUȘESCU cu marii voievozi ai neamului.

Pictorii îl pictau pe Nicolae CEAUȘESCU în cele mai teribiliste poziții.

Compozitorii scriau ode și cântece dedicate lui Nicolae CEAUȘESCU.

Nici cântăreții de muzică populară românească nu-l ocoleau pe Nicolae CEAUȘESCU.

Era o dezlănțuire grotescă de adjective cu potriviri dintre cele mai neașteptate, la adresa lui Nicolae CEAUȘESCU, în vederea obținerii de avantaje pe care respectivul avea posibilitatea să le ofere din pix, din gesturi, din priviri sau pur și simplu pe cale de consecință, din partea slugilor sale apropiate.

A devenit ceva reflex ca indivizii fără căpătâi să purceadă la a-și da frâu liber mediocrității, prin folosirea de construcții bombastice pentru a transforma o înfrângere în victorie, un eșec în succes și a-l ridica la rang de personaj providențial pe orice neica-nimeni, care nici în visele lui cele mai colorate nu ar fi crezut că a întâlnit atât de mulți gură-cască gata să-l accepte transformat instantaneu în simbol, în imaginea de care colectivitatea are nevoie pentru a se regăsi în vremuri de maximă mahmureală colectivă. 

Mi-am adus aminte de distihul:

ILIESCU-apare,

Soarele răsare! 

sau maneaua lui Nicolae GUȚĂ și ROXANA

Dar ai grijă cum votezi,

Pui ștampila pe BĂSESCU

......
pe BĂSESCU l-om vota,

Cu toată familia.

Oamenii deja au antrenament și pauzele nu trebuie nicidecum acceptate, iar întrecerea între așa-zisele condeie trebuie exersată în construcții dintre cele mai impresionante, care transformă fapte obișnuite sau chiar eșecuri, în evenimente remarcabile, fără nici cea mai mică stare de disconfort atunci când termenilor li se atribuie alte înțelesuri, decât cele cu care ne-a obișnuit limba română.

Azi suntem într-un punct care produce derută, căci pe 26 iulie 2024 se deschid la Paris Jocurile Olimpice, prilej cu care unii dintre sportivii noștri își vor dovedi talentul, eficiența și dârzenia în lupta cu adversari foarte puternici, urcând pe treptele podiumurilor la diferite probe. Discrepanța generată în aceste zile de poziționarea undeva în a doua jumătate a unui clasament a echipei naționale de fotbal la EURO 2024 și caracterizările date de jurnaliști și de comentatori membrilor acestei echipe, respectiv modul de receptare a rezultatelor pe care eventualii campioni olimpici, în contextul epuizării sau demonetizării calificativelor adresate acestor campioni olimpici, va genera frustrări și demobilizări nedorite celor care nu practică sportul cu balonul rotund, sport unde se vehiculează sume fabuloase, dar unde rezultatele se lasă așteptate. Să nu uităm că în epoca modernă fotbalul românesc există doar prin momentul Sevilla în 7 mai 1986 și punct. Aștept ca generația de suflet să reediteze acel moment înălțător.


(03 iulie 2024)