Cât din timpul tău liber îți mănâncă doctoratul?

Ca să faci un doctorat, înseamnă:
- să pregătești admiterea la doctorat,
- să te documentezi,
- să-ți alegi tema de cercetare științifică,
- să faci cercetare științifică,
- să scrii și să publici articole științifice,
- să mergi pe la conferințe științifice,
- să elaborezi niște referate științifice de cel mult 40 de pagini,
- să scrii teza de doctorat de cel puțin 150 de pagini,
- să susții teza în ședință publică,
- și încă multe altele.

Toate aceste activități mănâncă timp și nimic nu se prognozează, căci ideile nu-ți vin la comandă, iar originalitatea abordărilor ține seama de inspirație și niciodată nu se știe exact cum stau lucrurile acolo. Sunt situații în care te zbuciumi o lună și nu se vede nimic, cum tot așa, sunt situații în care ideea strălucitoare apare într-o secundă, când nu te așteptai și nici nu-ți dai seama de unde a venit.

Cine este ministru, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este parlamentar, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este primar, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este barosan, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este vedetă, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este președinte de partid, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este mare director, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Documentarea înseamnă să stai să citești cărți, articole, studii cam 4 la 6 ore zilnic, cel puțin 5 luni de zile până te pui pe picioare cu detaliile și subtilitățile din domeniul în care vrei să faci teza de doctorat.

Un articol de 7 pagini nu se face bătând din palme. El trebuie să aibă undeva la 10 titluri strict pe domeniu în bibliografie. Trebuie să conțină și cel puțin o idee originală. O pagină se scrie greu, căci trebuie nădușită, nu glumă, pentru a fi o construcție acceptată în lumea științifică. Articolul se construiește după regulile revistei unde vrei să-l publici și elaborarea lui durează luni bune, cu frământări, cu dubii, cu dorința de a-l perfecționa și mai ales, cu temerile de a nu include acolo chestii greșite. Nici nu mă gândesc la ideea de a plagia din alte surse, căci acum cu software anti-plagiat, eșecul este garantat dacă încerci să preiei aiurea fără să indici sursa.

Doctoratul înseamnă muncă, muncă și iar muncă. A crede că poți pune pe alții să facă ceea ce trebuie să faci tu, adică să scrie în locul tău, orice, absolut orice, un articol, un referat, un capitol de teză, este eroarea erorilor, căci respectivii fac ei ce fac și strecoară acolo șopârlițe, ca atunci când nu mai cedezi șantajelor, să te dea în gât, adică să spună ce este greșit în ceea ce ți-au livrat, chiar contra cost, pentru a te compromite.

Era un nene care s-a cuplat cu o tanti. El nu prea era merituos ca mascul, dar știa ceva meserie. Tanti avea gânduri de mărire și-i trebuia doctorat. Nenea a făcut o teză cu clinciuri numai de el știute. Tanti a susținut acea tezaă și-a atins visul de mărire și i-a dat cu piciorul lui nenea. Nenea rănit în amorul propriu, a elaborat câteva pagini pe care le-a trimis unde trebuie, pagini în care erau prezentat la liniuță toare erorile din teză. O comisie a analizat acele erori, le-a confirmat, a anulat titlul de doctor al lui tanti. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea nu a mea, ci povestea reală.

Concluzia: doctoratul îți mănâncă atât de mult timp, încât merită să-l faci dacă și numai dacă vei lucra toată viața în domeniul în care te-ai documentat și ai cercetat ca să elaborezi teza. Ca să faci un doctorat de amorul artei, pentru a-ți scrie pe cartea de vizită că ești PhD sau pentru a le lăuda la cunoscuți, nu este nicio sfârîâială. Mai bine faci altceva și câștigi bani, îți iei o mașină șmecheră, cumperi țoale de firmă, te plimbi în locuri exotice, într-un cuvânt, îți trăiești viața și nu te legi la cap dacă nu te doare.

(29 iulie 2024)