Ideea de cadru didactic din mediul academic, cu aplecare spre a fi prădător sexual nu este nouă și dacă chiar cineva ar dori să facă o analiză serioasă, surprizele s-ar ține lanț și în multe departamente ar bate vântul după ce s-ar face curățenie ca lumea.
Trebuie numai să se dea asigurări victimelor abuzurilor că nu se vor lua măsuri împotriva lor, adică nu li se vor anula examenele obținute ca urmare a cedărilor la presiunile de natură sexuală. Există un precedent în materie și rezultatul a fost de-a dreptul spectaculos, drept consecină, mai mulți profesori universitari trebuind să-și ia tălpășița din posturile unde împărțeau promovări după ce primeau plata în natură.
Vor fi și exagerări, căci lumea nu este perfectă și vor fi amestecate adevăratele probleme cu răzbunări mărunte, dar până nu se va trece la curățirea acestei infecții, va plana tot timpul și asupra celor care-și fac meseria corect suspiciuni care nu-și găsesc rostul.
Nouă ne place să vorbim despre moralitate, dar ne facem că nu vedem lucrurile evidente și uneori gunoiul îl ascundem sub preș din motive obscure, iar când infecția atinge cote insuportabile și buboiul se sparge ies la iveală lucruri înfiorătoare, iar de cele mai multe ori toată lumea se miră, ridică din umeri și caută să meargă mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Acum lucrurile sunt foarte clare. Se știe ce este aceea hărțuire, când și cum se evidențiază aceasta și mai ales, cum se apără victimele, oriunde ar fi ele. Mi se pare că anumite fapte sunt ținute la dospit, până făptuitorul calcă pe bec și se merge pe principiul unde dai și unde crapă, căci a invoca fapte petrecute acum 30 de ani sau acum 20 de ani sau acum 10 ani, este clar că problema este în altă parte, căci fum fără foc nu există, iar victimele hărțuirii de demult, sunt folosite pentru a plăti hărțuitorului, polițe de cu totul altă natură. Nu mai trebuie să treacă atât timp pentru a fi stopate actele de hărțuire din mediul academic, chiar dacă prețul va fi insuportabil.
(29 iulie 2024)
(29 iulie 2024)
No comments:
Post a Comment