În mod normal, universitățile ar trebui să-și promoveze valorile, iar șefii de promoție sunt cu adevărat valori. În opinia mea, ar trebui ca pe un perete, la un loc foarte vizibil să existe rezervat un spațiu în care să apară scrise cu litere de aur numele șefilor de promoție, iar alăturat să fie anul absolvirii. În acest fel, colectivitatea academică ar recunoaște explicit care sunt valorile ei, căci șefii de promoție sunt cei mai buni, dintre ceoi mai buni studenți, care și-au încheiat studiile.
Șeful de promoție nu este un absolvent oarecare, el este absolventul care:
- a obținut cele mai mari note la examene,
- are media generală de absolvire cea mai mare,
- a desfășurat activitate de cercetare științifică,
- s-a dovedit a fi un coleg deosebit de bun,
- și-a impresionat profesorii prin volumul cunoștințelor acumulate,
- s-a impus ca un model în rândul colegilor lui.
Existența unei liste la vedere cu șefii de promoție are menirea de a legitima chiar facultatea, căci o facultate fără șefi de promoție nu există sau dacă există este o construcție amorfă, unde performanța nu există sau dacă există, nu este recunoscută.
Fiecare facultate trebuie să aibă o Carte de aur a facultății, iar acolo, an de an ar trebui să fie adăugate file, dintre care cel puțin o filă să facă referire la șeful de promoție, inclusiv să fie atașată acolo fotografia celui desemnat șef de promoție din anul curent. O facultate există nu numai prin prezentul ei, ci există prin trecutul ei, iar trecutul este dat de rezultatele concrete obținute. Vârfurile acestor rezultate sunt date de șefii de promoție ai seriilor de absolvenți care ies pe porțile facultății an de an.
(28 iulie 2024)
(28 iulie 2024)
No comments:
Post a Comment