Istoria lăbărțată a poporului românesc: Perioada ambiguă ( VII )

 04. Perioada ambiguă

Corespunde deceniilor în care România s-a strecurat în istorie, căutând să se definească, pendulând haotic când într-o parte, când în alta din lipsa unui proiect de țară bine închegat, căci nici nu avea cine să-l croiască.

Voi începe cu un citat din cartea de istorie a  fizicianului Horia Roman PATAPIEVICI:

Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă stramoșească, ne-au luat la urina slavii: se cheama ca ne-am plămădit din aceasta clisă daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, așa de temeinic au facut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntata, iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Calugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, și așa mai departe, la nesfîrșit. Apoi ne-au luat la urinat rușii, care timp de un secol și-au încrucisat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd bășica udului mai mare... i-au dovedit. ( Volumul Politice, Editura Humanitas, București, 1996)

Fizician, pe care eu l-am detestat, căci în loc să se screamă să facă o cercetare și să ne aducă și nouă un premiu NOBEL în fizică pentru că era băiat deștept, a dat peste el dorința de a face pe istoricul și n-a reușit decât să se c-ce pe el, nimic mai mult.

Pentru a fi mai pe înțeles, față de alte capitole unde am luat evenimentele în succesiunea lor, aici o voi lua deandaratelea, căci este mult mai interesant să vedem că  s-a întâmplat ceva la momentul T+1 pentru că la momentul T s-a făcut o anumită mișcare. Deci la momentul T+1 am efectul, dar cauza este la momentul T. Noi avem zicerea: dă-i românului mintea de pe urmă, adică să înveșe să facă ceva la momentul T+1 văzând efectele catastrofale ce se produc la acel T+1 datorate acțiunilor întreprinse la momentul T.

Momentul T+1 a fost arestarea mareșalului Ion ANTONESCU la 23 august 1944 și discursul  pentru țară al Regelui MIHAI I difuzat la radio. Este efectul.

Momentul T a fost alierea cu Germania și ducerea fără succes a războiului contra forțelor aliate. Avansarea Armateri Roșii pe teritoriul românesc și ajungerea la Siret. Este cauza.

Momentul T, alierea cu Germania. este efectul.

Momentul T-1, ambiguitatea partidelor politice și pasarea întregii responsabilități spre mareșalul Ion ANTONESCU, ca șef de stat, pentru a scoate el castanele din foc. este cauza.

Momentul T-1, obținerea de avantaje vremelnice, imediate de către clasa politică. Este efectul.

Momentul T-2, neînțelegerea conținutului perioadei în care își desfășurau activitatea partidele, fiind preocupate de elemente minore. Este cauza.

Momentul T-2, prea desele schimbări de guverne. Este efectul.

Momentul T-3, dorința de a derula acțiuni dominatoare în societate, fără un obiectiv major, care ține seama de ceea ce se întâmplă pe scena politică internațională. Este cauza.

Momentul T-3 este definit prin suficiența realizărilor înaintașilor. Este efectul.

Momentul T-4 corespunde Marii Uniri. Este cauza.

Momentul T-4 corespunde dezastrului e asociat derulării Primului Război Mondial. Este efectul.

Momentul T-5 . Este cauză

Momentul T-5 este efectul

Momentul T-6 . Este cauză

Momentul T-6 este efectul

Momentul T-7 . Este cauză

Momentul T-7 este efectul

Momentul T-8 . Este cauză

Momentul T-8 este efectul

Momentul T-9 . Este cauză

Momentul T-9 este efectul

Momentul T-10 . Este cauză

Momentul T-10 este efectul

În înlănțuirea lor evenimentele apar cum este și normal drept cauze la un moment dat, dar noi trebuie să vedem că de fapt sunt efectele unor întâmplări anterioare. Noi la această abordare nu ne gândim și mergem ca muștele fără cap în istorie și apoi ne mirăm că ni se întâmplă lucruri neplăcute. Mai mult și mai rău, dăm vina pe alții pentru ceea ce facem noi imperfect ca să nu spun prost sau nu facem deloc. Ceea ce se întâmplă cu fiecare dintre noi la o scară mai mică, se întâmplă și cu colectivități mai mari, dar și cu popoarele, la o scară mai mare. dacă pentru mine ca individ acționează proverbul cum îmi aștern, așa dorm, la scară mai mare, același proverb acționează al naibii de eficient și lucrurile s-au văzut în istoria noastră mai mult sau mai puțin recentă, când nu am știut pe ce lume suntem și am făcut mișcări greșite, pe care poporul le-a aplaudat, ca mai târziu să se rușineze de ele.

Ca să vedem cum stau lucrurile, trebuie să analizăm cine sunt oamenii, căci oamenii sunt cei care fac și desfac totul, cu calitățile și cu defectele lor.

Sunt oameni sub vremi.

Sunt oameni peste vremi.

Sunt oameni ai vremurilor.

Partidele politice care s-au succedat la putere în peroada de care mă ocup au fost:

Uniune Naţională - 4 septembrie 1940 până la 23 august 1944

PN - 4 iulie 1940 până la 4 septembrie 1940

FRN - 7 martie 1939  până la 4 iulie 1940 cu 5 guverne

Uniune Naţională - 10 februarie 1938 până la 6 martie 1939 cu trei guverne

PNC - 28 decembrie 1937  până la 10 februarie 1938

PNL - 14 noiembrie 1933 până la 28 decembrie 1937

PNŢ - 6 iunie 1932 până la 9 noiembrie 1933

Uniune Naţională - 18 aprilie 1931 până la 31 mai 1932

PNȚ - 10 noiembrie 1928  până la 4 aprilie 1931 cu patru guverne

PNL - 22 iunie 1927 până la 3 noiembrie 1928 cu două guverne

Uniunea Națională - 4 iunie 1927  până la 20 iunie 1927

PP - 30 martie 1926 până la  până la 4 iunie 1927

PNL - 19 ianuarie 1922 până la 27 martie 1926

PP • PD - 13 martie 1920 până la 13 decembrie 1921

Blocul Parlamentar - 1 decembrie 1919  până la 12 martie 1920

Uniune Naţională - 27 septembrie 1919 până la 28 noiembrie 1919

PNL - 29 noiembrie 1918  până la 12 septembrie 1919

Uniune Naţională - 24 octombrie 1918 până la 29 noiembrie 1918

PC - 5 martie 1918 până la 24 octombrie 1918

Uniune Naţională - 29 ianuarie 1918 până la 27 februarie 1918

PNL • PCD - 11 decembrie 1916 până la 26 ianuarie 1918

PNL - 4 ianuarie 1914 până la 11 decembrie 1916

PC • PCD - 14 octombrie 1912 până la 31 decembrie 1913

PC - 29 decembrie 1910 până la 14 octombrie 1912 cu două guverne

PNL - 12 martie 1907 până la 28 decembrie 1910 cu trei guverne

PC - 22 decembrie 1904 până la 12 martie 1907

PNL - 14 februarie 1901 până la 20 decembrie 1904

….

PNL - 27 aprilie 1876 până la 20 martie 1888 cu șase guverne

…..

Cuziștii - 11 octombrie 1863 până la 11 februarie 1866 cu trei guverne

Ar fi extrem de interesant de a vedea durata guvernărilor în număr de zile și de a concluziona dacă o anumită perioadă a fost sau nu stabilă.

Din publicistica lui Mihail EMINESCU de la Timpul,  rezultă o imagine dezolantă a scenei politice românești, căci lipsa de maturitate a clasei politice și-a spus cuvântul. Este adevărat că orice partid are ca obiectiv să vină la putere. Să vină la putere, dar nu oricum, ci să aibă:

• un obiectiv,
• un program,
• oameni  bine pregătiți,
• criterii de evaluare,
• mecanisme de corecție,
• decizii transparente.

Faptul că nu a fost așa, a dus la plecări și reveniri ale unor personaje pe scena politică, deși plecaseră că-și dovediseră ineficiența.

Ion I. C. BRĂTIANU a condus 7 guverne.

Gheorghe TĂTĂRĂSCU a condus 6 guverne.

Ion C. BRĂTIANU a condus 5 guverne.

Dimitrie A STURDZA a condus 4 guverne

Alexandru VAIDA-VOIEVOD a condus 4 guverne

Lascăr CATARGIU a condus 4 guverne.

Iuliu MANIU a condus 3 guverne. 

Este extrem de dificil să analizez ceea ce s-a întâmplat atunci și mai ales să fac eu pe deșteptul să scriu cum aș fi făcut eu. Pentru că nu am condus un minister, un guvern, nu am cum să mă pun în pielea celor de atunci și ză concluzionez că Gigel a făcut bine, că Fănel nu a făcut bine și să-i arăt cu degetul când pe unul când pe altul ca să mă dau eu rotund și să fac pe nebunul. Nu am de ce și nici nu este rostul acestei istorii să fac așa ceva.

Că boierii aveau interese lor, este treaba lor.

Că moșierii aveau interese lor, este treaba lor.

Că bancherii aveau interesele lor, este treaba lor.

Că industriașii aveau interesele lor, este treaba lor.

Că țăranii aveau interesele lor, este treaba lor.

Că proletariatul avea interesele lui, este treaba lui.

Chestia esențială vine atunci când interesele vin în coliziune și cei aflați la guvernare nu au reacția potrivită.

Cultura acestei perioade ambigue istoricește, nu este deloc ambigură prin produsele pe care le-a dat.

În 1941 a apărut Istoria literaturii române de la origini și până în prezent a lui George CĂLINESCU.

În 1939 este publicat și volumul al X-lea  din Istoria României de Nicolae IORGA

În 1937 se publică cele trei volume de Istoria românilor de Constantin GIURESCU

În 1930 a apărut volumul Joc secund de Ion BARBU

În 1932 s-a jucat piesa Titanic vals de Tudor MUȘATESCU

În 1932 este publicat romanul Răscoala de Liviu REBREANU

În 1931 este publicat volumul de versuri Flori de mucegai de Tudor ARGHEZI.

În 1929 este publicată cartea Craii de Curtea-Veche, de Mateiu CARAGIALE

În 1928 apare piesa Vlaicu Vodă de Alexandru DAVILA

În 1927 se joacă drama Meșterul MANOLE de Lucian BLAGA.

În 1927 Se publică romanul Concert de muzică de BACH de  Horpensia PAPADAT BENGESCU

În 1926 se publica lucrarea Getica de Vasile PÂRVAN

În 1922 este publicat romanul Pădurea spânzuraților de Liviu REBREANU

În 1920 este publicat romanul Ion de Liviu REBREANU

În 1909 are loc premiera piesei Apus de soare de Barbu ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA

În 1905 se publică poezia Noi de Octavian GOGA.

În 1902 este publicată versiunea finală a poeziei Plumb de George BACOVIA

În 1901 este publicat volumul România pitorească de Alexandru VLAHUȚĂ.

În 1896 se publică poezia Noi vrem pământ de George COȘBUC

În 1893 se publică și al VI-lea volum din Istoria românilor din Dacia Traiană de A.D. XENOPOL

În 1884 are loc premiera piesei O scrisoare pierdută de I.L. CARAGIALE

În 1883 este publicat  Luceafărul de Mihail EMINESCU în Almanahul României June de la  Viena.

În 1879 este publicată piesa O noapte furtunoasă a lui I.L. CARAGIALE

În 1874 se pubilcă lucrarea Pseudokynegeticos de Alexandru ODOBESCU

În 1863 se publică lucrarea  Românii supt Mihai Voievod Viteazul a lui Nicolae BĂLCESCU.

În 1862 este publicat romanul Ciocoii vechi și noi de Nicolae FILIMON.

În 1857 se publică poezia Muma lui Ștefan cel Mare de Dimitrie BOLINTINEANU.

În 1856 se publică poezia Hora Unirii de Vasile ALECSANDRI.

În 1850 se publică lucrarea Cântarea României de Alecu RUSSO.

În 1844 este publicat poemul Umbra lui Mircea la Cozia de Grigore ALEXANDRESCU

În 1840 se publicată nuvela Alexandru LĂPUȘNEANUL de Costache NEGRUZZI.

Din punct de vedere calitativ, perioada aceasta ambiguă a fost propice creațiilor artistice, căci în contextul efervescenței accentuate din societate s-au format personalități puternice, au fost selectate, dar și stimulate talentele care au produs o mare varietate de creații literare, dar și în alte domenii ale artei, precum pictură, muzică, arhitectură și teatru. Personalitățile din domeniul tehnic și științific s-au remarcat atât în țară, cât și în străinătate.

Știința a adus și ea în prim plan personalități marcante, dovedind în acest fel că poporul român are toate elementele de a impune realizări interesante, încărcate de noutate, ca rezultat al unei munci sistematice de îmbinare a creației cu rigoarea metodelor de cercetare științifică.

În 1935 apare lucrarea L'algebre de la logique a matematicianului Grigore C. MOISIL

În 1930 este descoperit Efectul COANDĂ.

În 1922 este brevetată pancreina de către Nicolae PAULESCU.

În 1922 e publictă lucrarea legată de paralelismul lui Levi-Civita de Alexandru MYLLER

În 1921 este înființat Institutul de seruri și vaccinuri de către Ion CANTACUZINO.

În 1920 sunt prezentate fundamentele sonicității de Gogu CONSTANTINESCU.

Construcțiile au cunoscut și ele un avânt nemaiîntâlnit. În domeniul construcțiilor, perioada ambiguă a permis unor minți luminate să elaboreze proiecte interesante, care să fie concretizate în edificii pe care le vedem și azi când conchidem că în vremurile de demult, românul a avut vocația construcțiilor solide.

În 1944 este terminat Palatul Victoriei, sediul guvernulelor, gândit de arhitectul Duiliu MARCU.

În 1938 este fondată Revista Societății de Endocrinologie de către C. I. PARHON

În 1937 a fost inaugurat Palatul Regal, după planurile arhitectului Nicolae NENCIULESCU.

În 1934 este inaugurat Palatul telefoanelor, creația a trei arhitecți olandezi.

În 1925 este inaugurat Palatul Culturii din Iași.

În 1914 este inaugurat Castelul Peleș după planurile arhitecților SCHULTZ și BENESCH.

În 1900 este inaugurat palatul CEC gândit de arhitectul Paul GOTTEREAU.

În 1900 este inaugurat Palatul Poștelor, gândit de arhitectul Alexandru SĂVULESCU.

În 1895 este inaugurat Podul de la Cernavodă proiectat de inginerul Anghel SALIGNY.

În 1895 a fost inaugurat palatul de Justiție realizat după planurile arhitecților MINCU și BALLU.În 1872 este inaugurată clădirea Gării de Nord.

În 1835 este inaugurat Palatul ȘUȚU după planurile arhitecților SCHWINK și VEIT.

Dacă ar fi să mă iau acum de teoria conform căreia istoria este făurită de popor, ar trebui să vin cu argumente că așa stau lucrurile. Poporul este cel care făurește istoria măreață dacă are conducători buni, dar tot el este cel care se mocirlește, când conducătorii sunt mediocri, adică sunt sub vremi, oameni cu caractere mici, slabi, manipulați și fără personalitate.

În peroada de care mă ocup, am identificat oameni politici care și-au lăsat amprenta asupra evoluției țării, fie în direcții bune, fie în direcții greșite.

Alexandru Ioan CUZA a modernizat România prin legile pe care le-a dat.

Regele CAROL I a adus independența României.

Regele FERDINAND a adus România Mare.

Mareșalul Ion ANTONESCU a creat contextul aruncării României în brațele comunismului.

Au fost câteva partide care au ajuns la putere singure sau formând coaliții, dar spiritul de partid a fost dominator, ceea ce a determinat abordări ireconciliabile între forțele politice, dornice să temporizeze lucrurile că doar-doar problemele se vor rezolva de la sine.

Când vorbim despre dezvoltare, trebuie să definim ce este aceea dezvoltare și să identificăm criterii de măsurare pentru a vedea că a avut loc un proces de dezvoltare sau din contră, s-a bătut pasul pe loc sau s-a regresat.

Eu înțeleg prin dezvoltarea unui proces următoarele aspecte:

• se identifică resursele,
• se stabilește obiectivul,
• se definește direcția, maximizare sau minimizare,
• se stabilește o durată,
• se estimează costurile,
• se caută procedeele de atingere a obiectivului,
• se văd efectele.

După derularea procesului, dacă obiectivul a fost atins și efectele sunt preponderent pozitive, înseamnă că procesul a fost de dezvoltare, dacă efectele sunt nesesizabile, procesul a fost de stagnare, iar dacă efectele sunt negative, procesul a fost de regresare. Este foarte dificil ca la nivel social să se definească perioade clare, dar dacă sunt luate intervale legate de o domnie, de un guvern, de un regim și se aplică pașii stabiliți, se va vedea dacă a fost sau nu dezvoltare. Să luăm perioada de domnie a lui Alexandru Ioan CUZA, 1859 - 1866, deci s-a stabilit perioada. Obiecctivul urmărit: modernizarea țării. Procesele de atingere au fost legile pentru secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, pentru reforma fiscală, pentru crearea învățământului universitar, pentru înființarea serviciului poștal. Costurile au fost suportabile, căci au fost puse în aplicare și finalizate toate măsurile. Efectele au fost în toate cazurile pozitive. resursele utilizate au fost cele de care a dispus țara la acel moment. Rezultă că în perioada lui Alexandru Ioan CUZA a avut loc un proces de dezvoltare. Tratarea mea este aici telegrafică, demonstrația impunând cifre, dar ideea de bază este să aplic o metodă, lăsând pe seama altora să intre în detalii și eventual să obțină argumente ca să mă contrazică.

Întotdeauna trebuie să vedem de unde am pornit și unde am ajuns.

Deși România are cariere de granit, de bazalt și de marmură exploatate din vechime, nu ne lăudăm cu edificii durabile construite de-a lungul secolelor. Nu am pretenția ca în Bărăgan să se fi aflat piramide ale unor faraoni de-ai pământului, dar Bucureștiul trebuia să dispună de cel puțin 50 de clădiri sau fortificații de dinainte de 1500, aflate în stare bună, realizate de meșteri de-ai locului în scop de apărare sau de a fi locuite sau de a furniza apă sau alte utilități locuitorilor.

Cu surprindere aflăm că în centrul orașului, unde acum se află nu știu ce edificiu impozant, a fost înainte nu știu ce casă boierească sau nu știu ce lăcaș de cult. Faptul că au fost demoolate acele construcții arată fragilitatea lor și lipsa de importanță în raport cu forța celui care a decis amplasarea unui nou edificiu.

Cine vrea să găsească motive din care la noi nu sunt construcții vechi, din piatră care să reziste, găsește. Bineînțeles, toate explicațiile arată că alții sunt de vină, nu noi.

Unii cred că lipsa edificiilor solide din piatră se datorează depărtării materiei prime din care ar fi trebuit să se construiască. Am mari semne de întrebare că blocurile de material din care sunt făcute piramidele egiptene erau la doi pași de acestea. Deci explicația cade.

Alții cred că era mult mai ușor să construiești o casă din paiantă când te întorceai după ce plecau popoarele migratoare. Mă gândesc la mentalitatea oamenilor din ziua de azi care-și fac casele pe malurile inundabile ale cursurilor de ape. Vine inundația, le dărână casele, pierd întreaga agoniseală. Când apele se retrag, ei tot acolo-și construiesc casele. E vorba de ciclicitate și de un conservatorism. Explicația este interesantă.

Totuși Cetarea Sucevei nu a rezistat timpului, deși viaductul Pont du Gard construit de romani, arată excelent și după 2000 de ani.

După părerea mea, inexistența unor edificii impunătoare, rezistente  avut printre cauze:

• lipsa forței financiare,
• lipsa forței de muncă brută pentru a aduce materia primă,
• lipsa forței de muncă înalt calificată,
• lipsa viziunii privind rezistența, 
• lipsa puterii de decizie.

Un castel făcut din piatră are o anumită utilitate, are anumite costuri, prezintă o serie de avantaje. Organizarea societății românești era astfel croită încât conacul, moșia bordeiul, căsuța, erau suficiente în raport cu ceea ce oferea teritoriul și clima acestor ținuturi.

Totul este legat de productivitate și de eficiență.

Fără productivitate ridicată nu există extracție din carierele de granit și bazalt la nivelul care să stimuleze cererea și să apară oferte pentru construcții particulare. Până și pietroaiele de pe râruri erau o problemă de a fi folosite ca materiale de construcție, din cauza formei lor și a materialelor de îmbinare. Blocurile de granit și bazalt cu forme corespunzătoare fac obiectul unor îmbinări inteligente, așa cum sunt la piramidele incașe.

Poporul român este un popor sărac. A fost, este și va fi un popor sărac, pentru că în matricea lui există și persistă componenta sărăciei, ca element definitoriu, de care nu va scăpa niciodată, orice ar face și oriunde s-ar afla. Sărăcia nu are cum să genereze bogăție și nici construcții solide, care să dăinuie peste timp. Proverbele precum la omul sărac nici boii nu trag, vorba lungă e sărăcia omului, unde e sărăcie e și ceartă, trândăvia e cheia sărăciei, pun punctul pe i dar nu explică complet problema la care mă refer.

Uneori, numim megalomanie, exact ceea ce este peste așteptările indivizilor mediocri, care nu văd mai departe de lungul nasului și care nu înțeleg mersul istoriei. Nu orice este megalomanie atât timp cât are o utilitate dovedită și o eficiență verificată prin măsurători succesive în paralel cu derularea de evenimente. Linia MAGINOT realizată între anii 1930 și 1940,la francezi, a creat iluzia unei capacități de apărare în cazul unei invazii germane, lucru care s-a dovedit a fi nerealist, datorită schimbării de strategie a armatei naziste. Dacă există un obiectiv, există și resurse, există în final și rezultatul: construcția durabilă. Aici nu a existat obiectivul, nu s-au mobilizat nici resursele și deci nu a apărut nici construcția durabilă.

A funcționat ambiguitatea perioadei, căci fiecare a căutat să se descurce la nivelul minimei rezistențe, căci agricultura ca sursă de evoluție avea un caracter imprevizibil, strict dependent de natură, de vreme, de temperaturi, de ploi și de ninsori.

Mergând după zicala merge și așa, s-au perpetuat aspecte precum:

• merge și așa, adică pe drumuri de pământ,
• merge și așa, adică desculț pe arșiță și vânt,
• merge și așa, adică încălzit la foc de coceni,
• merge și așa, adică fără apă curentă,
• merge și așa, cu closet în fundul curții,
• merge și așa, adică o agricultură de subzistență,
• merge și așa, adică fără știință de carte.

Oamenii sunt cei care fac și desfac societatea, în măsura în care interesele lor converg și resursele le permit atingerea obiectivelor. În perioada ambiguă de care mă ocup erau mai multe categorii de oameni, clasificați după diferite criterii.

După criteriul pământurilor existau:

• moșierii, care dispuneau de suprafețe imense de teren arabil, de pășuni și de păduri,
• chiaburii, care dispuneau de suprafețe mai reduse de pământ arabil, de pășuni și de păduri,
• țăranii mijlocii, care dispuneau de câteva hectare de pământ arabil,
• țăranii săraci, care dispuneau de un petec de sub un hectar de teren,
• țăranii fără de pământ, care lucrau cu ziua,
• orășeni fără pământ arabil dar cu fabrici, cârciumi, ateliere, case și curți,
• orășeni doar cu case și curți,
• orășeni fără pământ și fără case, care munceau la alții.

După criteriul profesiei existau:

• meseriași,
• învățători,
• profesori,
• avocați, 
• judecători,
• ingineri, 
• farmaciști,
• doctori,
• felceri,
• gropari,
• dricari,
• țârcovnici,
• fântânari,
• funcționari,
• muncitori,
• argați, 
• servitoare,
• bone, 
• ofițeri, 
• ordonanțe,
• polițiști,
• muncitori,
• ucenici,
• arendași,
• lăptari,
• cârciumari,
• agricultori,
• florar,
• viticultor,
• cioban,
• oier,
• văcar,
• camionagiu,
• plugar.

După criteriul nivelului de educație esistau:

• absolvenți de facultate,
• absolvenți de liceu cu bacalaureat,
• absolvenți de clase elementare,
• absolvenți de clase primare,
• cei care știu să citească și să se semneze,
• cei care nu știu să citească și nici să se semneze.

În complexitatea ei, societatea românească a avut indivizi care au aparținut tuturor acestor categorii, fiind populate toate diviziunile, indiferent de criteriu. Adică au existat persoane care nu știau să se semneze, dar care erau văcari, nu aveau pământ, ci lucrau cu ziua la alții. Erau meseriași care aveau case, curte și ceva pământ și terminaseră șapte clase. De la o perioadă la alta s-a modificat ponderea fiecărei subdiviziuni, ceea ce arăta că societatea este într-o continuă transformare, fără însă a ajunge la acea structură, numită optimă, în care să există bogăție repartizată în funcție de calitatea muncii și de efortul depus și extremele să se subțieze corespunzător, încât să nu mai existe săraci lipiți pământului și nici neștiutori de carte.

În perioada ambiguă evenimentele majore sunt cele care au urmat o linie firească în raport cu dinamica Europei, unde ideea de state unitare era dominantă și unde germenii industralizării prinseseră deja teren.

Figurile emblematice ale poporului român în perioada supusă analizei sunt numeroase, dar eu mă opresc asupra câtorva. 

Avram IANCU este eroul Ardealului și eroismul său este redat în nenumărate cântece. Ardelenii îl au în suflet pentru lupta pe care a dus-o Crăișorul în vederea afirmării românilor din Ardeal.

Cântecul Iancului în interpretarea profundă a Vetei BIRIȘ este plin de emoție.

Balada lui Abram Iancu este interpretată de Nicolae FURDUI IANCU

Marșul lui Avram IANCU este interpretat de Corul Armatei cu emoție.

Cântecul lui Avram IANCU este interpretat de Doru ZEHAN

În munții Abrudului este interpretat de Nicolae FURDUI IANCU

Doina Iancului este interpretată de Nicu BADIU la trompetă

Balada Iancului este interpretată magistral de Arhimandrit Mihai BUCA

Plâng munții Ardealului cântat de Dragoș PETRE este încărcat de emoție

Veniși la Țebea în interpretarea copilei Denisei NEAG este ceva cu totul special.

Iancu la Țebea este un cântec interpretat de Vasile ȘEICARU. 

Pentru ardeleni Avram IANCU reprezintă icoana sfântă a celui care concentrat toate visurile seculare ale celor care au îndurat vicisitudinile timpurilor și au cunoscut jugul asupririi străine și de aceea în toate casele ardelenilor se află la loc de cinste, un tablou înrămat al Crăișorului. La Țebea unde își doarme somnul de veci Avram IANCU este sanctuarul națiunii române și există adevărate pelerinaje, unde tineri și vârstnici vin cu drapelele tricolore și se închină la crucea pe. are scrie numele eroului.

Tudor VLADIMIRESCU  este simbolul luptei pentru dreptate în Muntenia căci patria este norodul, nu tagma jefuitorilor, așa cum a spus el.

Ecaterina TEODOROIU este eroina din Primul Război Mondial.

Sunt multe de spus despre perioada așa-zisă capitalistă, dar pe care eu o numesc ambiguă, căci pământul acesta fiind foarte roditor, nu a solicitat în niciun fel abordări extrem de inteligente pentru a crește bogăția indivizilor, la toate nivelurile, ci i-a făcut să fie străfulgerați de acea suficiență pe care ți-o dă oala cu sarmale, pulpa de miel la grătar și bărdaca de vin sau cana cu pălincă de peste cincizeci de grade, care face mărgele și azi ca și atunci.

În toate este vorba de anvergură, de dimensiune și de profunzime. Faptul că limba dacă s-a pierdut, explică multe despre noi ca popor și ca evoluție, căci o limbă nu se pierde dacă poporul nu dispare fizic, dar o limbă se pierde dacă cei ce o vorbesc preferă ei înșiși să se transforme și să devină altceva, pentru că nu au conștiința apartemenței la acel popor, ci fiecare crede că dezvoltându-se separat prin a fi asimilat, își rezolvă problemele, ceea ce nu este deloc fals, dar pierderea identității e pierdere, de care respectivii nu-și dau seama și nici nu regretă.

(06 iulie 2024)