Nu credeam că Antena 3 a ajuns așa de rău încât să ia locul lui OTV, de pe vremea când Dan DIACONESCU transmitea în direct înmormântări, nunți, botezuri, autopsieri, relatări de la accidente. Și totuși mărul stricat a reușit să strice și merele bune, căci Antena 3 a preluat în transmisii directe detalii de la nunta lui Ianis HAGI, fiul lui Gică HAGI, iar România Tv a transmis imagini de la nunta fetei lui Adrian MINUNE.
Am, urmărit și eu câte ceva și concluzia la care am ajuns este că părerea mea despre familia HAGI s-a schimbat, adică nu-i mai apreciez, pentru că nunta este ceva intim, nu de pus în vitrină, chiar dacă:
- țoalele mirilor sunt speciale,
- s-au folosit flori naturale,
- locațiile sunt de mare rafinament.
Orice amărât, dacă se zbuciumă un pic, are șansa să facă o nuntă frumoasă și trebuie să spun că la TV am văzut pe unul care făcuse o nuntă în Italia și care vorbea de 2.000.000 de euro, dar eu știu că o nuntă făcută exact în locația aceea nu depășise 30.000 de euro. Numai că oamenilor le place să se laude și să exagereze gratuit. Nu l-am văzut la nuntă pe Gigi BECALI, despre care știam că este naș de cununie al lui HAGI-tatăl, deși în vremea în care Gigi era la pușcărie la Poarta Albă, Gică HAGI l-a ajutat foarte mult. Nu exclud să nu fi văzut eu bine. Nu mi-au plăcut unele dame care s-au perindat prin fața camerelor la venirea spre Palatul ȘTIRBEI, căci chiar nu aveau rochii de acea nuntă, dacă mâ gândesc la costumul mirelui, căci voalul miresei nu mi-a plăcut deloc.
(14 iulie 2024 ora 19:50)
(14 iulie 2024 ora 19:50)
PS: Gigi BECALI a apărut într-un sacou alb la ora 20:32 și a dat un interviu cu afirmații generale și evazive.
(14 iulie 2024 ora 20:40)
No comments:
Post a Comment