Eu știam că obezitatea este acea stare în care se găsește o persoană a cărei speranță de viață este mult mai redusă și de aceea am perceput obezitatea cu situația în care persoana în cauză va muri de tânără.
Nu am spus niciodată că persoanele obeze nu sunt frumoase.
Nu am spus niciodată că persoanele obeze nu trebuie să se îmbrace cum cred ele că le aranjează.
Nu am spus niciodată că persoanele obeze nu au dreptul să practice meseriile pe care și le doresc.
Nu am spus niciodată că persoanele obeze sunt bolnave și că ar trebui să se trateze.
Fiecare persoană se comportă cum dorește.
Fiecare persoană face ceea ce vrea cu corpul său, adică ține diete sau face tratamente chirurgicale.
O persoană care spune că se simte bine în pielea sa, trebuie lăsată să se simtă bine în pielea sa.
Eu apreciez la o persoană:
- punctualitatea,
- eficiența,
- corectitudinea,
- profesionalismul,
- promptitudinea,
- respectul,
caracteristici care nu au nicio legătură cu aspectul fizic și de aceea, ori de câte ori a trebuit să colaborez cu cineva, am avut grijă să verific punctualitatea, eficiența, profesionalismul, corectitudinea, dar și alte trăsături de caracter, care nu au nicio legătură cu hainele pe care le poartă, cu coafura, cu încălțările, cu faptul că este înalt sau scund, filiform sau supraponderal, cu coafură bogată sau cu calviție, blond sau șaten sau brunet, cu ochii albaștri sau verzi sau negri sau căprui. Dacă persoana răspunde riguros criteriilor pe care le-am impus, colaboram cu ea și nu s-a întâmplat niciodată să fiu dezamăgit, ba mai mult, am fost foarte încântat să continui să colaborăm la multe proiecte spre mulțumirea noastră a tuturor. Fiecare om are locul lui sub soare și știe să facă un anumit lucru la cotele cele mai înalte de calitate, cu condiția să i se spună exact ceea ce are de făcut și să se țină seama de calitățile reale pe care persoana le are.
Este normal să existe magazine specializate pentru măsurile XXL sau XXXL, cum tot atât de normal este să existe case de modă pentru conceperea de haine, rochii de mireasă pentru măsurile XXL, așa cum și concursurile de frumusețe trebuie să includă absolut toate categoriile de persoane, căci realitatea este una.
(29 iulie 2024)
(29 iulie 2024)
No comments:
Post a Comment