Istoria lăbărțată a poporului românesc: Perioada ipotezelor (VIII)

05. Perioada ipotezelor

Mă voi ocupa de perioada de dinainte de mișcarea de la 1821 a lui Tudor VLADIMIRESCU până la 1310, anul apariției domnitorului BASARAB I.

Deși există multe date despre ceea ce s-a întâmplat în perioada de care mă ocup acum, trebuie să mă bazez totuși pe unele concluzii pe care orice om cu țiglele pe casă le-ar trage, dacă ar urmări tabelele cu domnitorii din Moldova, Țara Românească și din Transilvania, oricum s-ar fi numit ei, voievozi, domnitori, unșii lui Dumnezeu sau principi.

În Transilvania, din 1711 și până la 1600 s-au perindat pe poziția de conducători un număr de 25  prinți, de bărbați să le zic de stat, căci  li se potrivește mai bine. Într-un interval de 112 ani, 25 de inși, înseamnă în medie 4,48 ani. Nu am calculat dispersia pentru a vedea dacă media este reprezentativă, dar faptul că unii prinți au stat pe tron sub un an și doar unul a stat 18 ani, din ceea ce știu eu cu simțul mirosului, media este reprezentativă.

În acestă perioadă a ipotezelor, Transilvania a fost un ținut cu situație politică stabilă din punctul de vedere al conducerii, căci nu s-a înregistrat o revoluție care să zdruncine din temelii fundamentul administrativ și legăturile cu imperiul.

În Țara Romînească, în intervalul 1821 - 1310, deci în 522 ani s-au perindeat pe tron 112 domnitori, caimacani, voievozi, cu una sau mai multe domnii, dar la numărătoare sunt luate în considerare domniile și nu domnitorii, deci durata medie este de 4,66 ani. Este adevărat că unele domnii au fost fugitive, iar domnii precum cea a lui Mircea cel BĂTRÂN au fost lungi, a lui Mircea fiind de 39 de ani, dar colectivitatea este 7 ori mai numeroasă decât limita de 16 termeni impusă ca media să fie cât de cât reprezentativă, mă îndreptățește să consider că media este reprezentativă.

În Moldova, De la Veniamin COSTACHE în 1821,  până la DRAGOȘ I în 1347, au fost 346 de domnitori, caimacani sau voievozi, deci în 475 de ani, domnitorii au stat pe tron în medie 1,36 ani, deși sunt domnii exrem de scurte, de câteva luni, cum sunt domnii de 47 de ani și de  doar câteva zile cum a fost JOLDEA. Colectivitatea este omogenă căci numărul domniilor scurte este covârșitor și avantajul venirii de noi domnitori cu suitele proprii prezintă o serie de avantaje pe care nu le au domniile lungi, cu slujitori ruginiți, obosiți și mai ales lipsiți de perspectivă și de dorința de a evolua pe funcție, preocuparea lor de bază fiind menținerea privilegiilor prin raporturi conservate față de domnitor.

Boierimea din cele trei principate nu era nici numeroasă, nici atât de bogată și nici atât de educată încât să fie purtătoare de progres. Faptul că în Moldova și în Țara Românească nu există o abundență de construcții durabile arată că boierii de acolo erau așa cum am zis, adică nu prea bogați, nu prea erudiți, nu prea purtători de progres. Istoricii îi văd pe boierii din principate, mai ales pe cei cu poziție importantă ca fiind uneltitori, cu comportament de oameni mărunți. Nu cred că lucrurile stau așa, din moment ce sistemul era astfel construit încât se mergea pe principiul că fiecare pasăre pe limba ei piere. Nu trebuia să ajungă boierii la Înalta Poartă sau orinde altundeva, căci prin ceea ce făceau domnitorii se defineau și se poziționau. Cel mult, alți  mesageri ar fi îngroșat tușele de descriere ale conducătorilor, mai ales spre partea întunecată. Să privim nu departe în istorie, ci comportamentul europarlamentarilor români la Bruxelles și vom avea tabloul complet a ceea ce s-a întâmplat cu trei secole sau cu opt secole mai înainte. Personajele au rămas aceleași. Decorul s-a schimbat doar.

Conacul GOLEȘTLOR a fost ridicat la 1639-1640.

Castelul Haller din Hoghiz a fost construit în 1311.

Castelul Huniade din Timișoara a fost ridicat între 1443 - 1447.

Castelul Bethlen-Haller a fost construit în 1560.

Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost construit în 1458.

Castelul Bran a fost construit în 1388.

Castelul Bethlen-Haller dinCristeștii Ciceului a fost construit în 1593.

Castelul Bethlen a fost construit între 1668 - 1683.

Castelul Károlyi din Carei a fost construit în 1482.

Pe Internet sunt foarte multe enumerări de castele și de conace, dar lipsa de preocupare a oamenilor locului pentru propria istorie a făcut ca paginile web să fie extrem de sărace, deși efortul de a scrie despre acele monumente de arhitectură nu este exagerat de mare pentru cineva cu o preocupare, cât de cât pentru documentare. Despre orice construcție s-ar scrie când a focst construită, cam ce suprafață ocupă, câte camere are, la ce a folosit și alte detalii. Nu vreau să insist căci am avut mai multe tentative de a vizita obiective culturale.

Am vrut să vizitez casa Memorială VLAHUȚĂ din Agapia și avea lacăt pe ea.

Am brut să vizitez Casa Memorială George COȘBUC și nu am găsit-o.

Am vrut să ajung de mai multe ori la casa lui Lucian BLAGA din Lancrăm și deși un panou o indica, sătenii nu au știut să mă ghideze.

Același lucru s-a întâmplat când am vrut să vizitez Casa lui Ion CREANGĂ din Humulești.

Oamenii au alte preocupări decât să se ocupe și de trecutul lor. Să nu mai vorbesc de nesimțiții de săpânțeni care și-au construit căsoaie sufocând celebrul Muzeu Cimitirul Vesel din Săpânța, iar ulița pe care se afla casa lui Stan Ioan PĂTRAȘ era plină de noroaie, din prea mult respect al săpânțenilor față de cel care i-a scos din c-c-t, nu din anonimat.

Este o atitudine generalizată față de măreție, durabilitate și mai ales de reprezentativitate. Așa cum se construiește acum, haotic, improvizat, ieftin, nereprezentativ, sunt sigur că și în perioada de care mă ocup, tot așa s-a procedat, adică din sărăcie, cu puțin, din materiale perisabile, căci meseriașii sunt ca acum, adică slab calificați, puțini, care se pricep la toate și la nimic și care se cred deștepți din născare, fără a mai fi nevoie de a învăța ceva.

Bisericile sunt edificiile care ne definesc ca popor, pentru că religia creștină a cerut construirea lor ca lăcașuri unde oamenii ascultau cuvântul Domnului.

Biserica Rotondă din Geoagiu construită în secolul al XI-lea.

Mănăstirea Cisterciană de la Cârța din 1202.

Biserica Ortodoxă din Densuș, construită în jurul anului 1280.

Biserica Doamnei Clara, construită cu mult înaintea Bisericii Domnești la Curtea de Argeș.

Diserica Domnească de la Curtea de Argeș a fost finalizată în 1352.

Biserica Neagră din Brașov a fost finalizată în 1358.

Mănăstirea Cozia a fost finalizată în 1388.

Mănăstirea Dealu este atestată documentar la 1431.

Mănăstirea Putna a fost sfințită  în 1469

Mănăstirea Voroneț a fost finalizată în 1488.

Mănăstiea Neamț a fost finalizată în 1497.

Mănăstirea Sucevița este atestată documentar la 1582. Ea a fost construită mult mai înainte.

Biserica Trei Ierahi a fost construită între 1637 - 1639

Mănăstirea Agapia a fost sfințită la 1646.

Mănăstirea Comana a fost finalizată în anul 1462.

Mănăstirea Curtea de Argeș a fost finalizată în 1517.

Biserica Mihai Vodă finalizată în anul 1591.

Există o listă completă a mănăstirilor și bisericilor construite în vremea domniei lui Ștefan cel MARE, eu am numărat acolo 26 de componente ale listei, toate fiind datate între 1467 și 1504.

caracteristicile arhitectonice, duratele scurte în care au fost ridicate, evidențiază existența unor meseriași foarte destoinici, a unor arhitecți pricepuți și a unor artiști talentați care au pictat pereții mănăstirilor, cu tehnici acum necunoscute, realizând adevărate capodopere pe care le admirăm și azi.

Războaiele pe care domnitorii din Moldova, Țara Românească și principii din Transilvania le-au purtat de-a lungul anilor, au fost nenumărate, ele fiind războaie de apărare, căci românii de oriunde ar fi fost ei, nu au dus războaie de cucerire de-a lungul istoriei lor. În opinia mea, ei nu au dus războaie de cucerire pentru că:

• erau un popor mic numericește,
• în jur erau forțe mult mai puternice,
• preocupările lor nu erau spre arme,
• rodnicia pământului îi făcea să-l lucreze,
• clima le ocupa timpul cu munci domestice.

Statutul principatelor a fost foarte clar în timp, numai că din dorința de a nu fi foarte exacți, istoricii au scăldat-o ca la Ploiești, fără să spună clar cum au stat lucrurile.

Mie mi-ar fi fost convenabil, dacă în dreptul fiecărui domnitor ar fi stat scris statutul principatului, adică:

• stat independent,
• stat sub ocupație,
• stat dependent, plătitor de tribut,
• statut incert, dacă documentele sunt neclare.

Este adevărat că în Moldova se cunosc 23 de căimăcănii, dar spre rușinea lor, cei care au definit în online termenii de caimacan și de căimăcănie au preluat unii de la alții ca tâmpiții niște chestii aproximative, fără să lămurească cine îi numea pe caimacani, că numirile nu picau din cer. Este clar ca bunăziua, că dacă erau numiți, clar numirea venea nu din interior, căci s-ar fi bătut ca chiorii între ei cei ce doreau tronul, ci erau numiți de Înata Poartă, așa cum se face pentru aceste pământuri dintotdeauna, căci fără binecuvântarea altora, nimeni nu ocupă nici măcar funcția de paznic de closet, care pentru 50 de bani îți întinde o bucățică de hărtie zgrunțuroasă să te ștergi la c-r în WC-ul public al urbei, oricare ar fi ea.

Tot în Moldova au fost 9 perioade, nu foarte lungi când principatul s-a aflat sub stăpânire rusească sau sub stăpânire turcească. Nici în acest caz nu se spune care era statutul Moldovei ca stat, adică era liber, era independent, era sub ocupație, nu mai exista.

În Țara Românească se cunosc 11 perioade când țara este ocupată fie de prinții transilvani, fie de Habsburgi, fie de ruși, fie de otomani, fie de austrieci, ultimii fiind în afara perioadei de care mă ocup. Desigur, nici aici nu se spune clar cum au stat lucrurile. Am citit o frază într-o carte de istorie a lui Nicolae IORGA care zice că muscalii, când vroiau, atunci veneau și se așezau pe teritoriile noastre, ca la ei acasă. Probabil, vreun muscal s-a rătăcit undeva prin zona Argeșului, a cunoscut o femeie și a rămas acolo, iar eu sunt după nume un descendent al acestuia, cu nume de IVAN. Zic și eu.

Capitulațiile sunt marile necunoscute din istoria noastră și sunt perpetuate în modul cel mai ridicol în zilele noastre, de conducători interesați doar de buzunarele lor, așa cum sunt Contractul Bechtel semnat în anul 2003 de premierul de atunci Adrian NĂSTASE, contract dispărut fără urme, cum este contractul din 2008 pentru vânzarea a 54% din pachetul de acțiuni al ROMTELECOM către OTE, tot societate de stat, dar din Grecia. Exemplele ar continua, dar mi-ar crea un disconfort imens că s-au petrecut sub nasul meu, ca ființă neputicioaspă, banală și ignorantă.

Se zicea că marele Nicolae IORGA, omul cu o memorie fenomenală a citit capitulațiile, a venit la București și a scris o carte despre ele. Nu vreau să spun decât atât: sunt în anul 2022 și pe Intenet găsesc numai tâmpenii despre capitulații, nimic serios, căci cel mai bun lucru ar fi să se publice textele în original și lângă ele să fie scrise traducerile și fiecare cititor să înțeleagă exact ce crede el de cuviință. Aceste presupuneri, informațiile la mâna a doua, arată că nu suntem în stare să ne privim cu ochii de azi trecutul, oricare ar fi fost acesta. Sunt sigur că acele capitulații, căci însăși cuvântul capitulație nu vine de la cuvântul suveranitate și nici de la cuvântul independență, ci vine de la cuvântul capitulare, ceea ce înseamnă recunoașterea că ești învins, că ai pierdut totul, exact așa cum a capitulat Germania nazistă, semnând la actul care consfințea recunoașterea că e învinsă la Reims, Franța, la ora 02:41 a zilei de 7 mai 1945, exact așa cum Japonia a semnat în 2 septembrie 1945 actul capitulării, recunoscânt că a fost înfrântă în cel de Al Doilea Răzbnoi Mondial.

Am mari îndoieli, deși nu am citit prea multe despre capitulații, că partea provenind din Moldova și partea provenind din Țara Românească au avut prea multe de spus, ci au acceptat cam tot ce li s-a impus.

Noi românii, dacă suntem întrebați de conductorul de tren:

• Ai bilet de călătorie?

Răspundem:

• Nu prea am.

Pentru că nu suntem în stare să spunem clar și răspicat că nu avem. Tot așa fac și politicienii care sunt chemați pe la televiziuni și primesc întrebări tranșante, cu răspunsuri tranșante. Ei o scaldă, ocolesc, crezând că sunt intersanți, dar de fapt sunt niște proști, ignoranți, inutili și bizari.

Nu știu ce caută răspunsurile ambigue în cărțile de istorie. În programarea calculatoarelor de unde vin eu, lucrurile sunt clare.

Un program e format din instrucțiuni clare.

Instrucțiunile se execută una în continuarea celeilalte. Există și salturi condiționate sau necondiționate care întrerup secvențialitatea.

Dacă apar secvențe repetitive, se șie numărul de repetări sau când încetează procesul de repetare.

Dacă apar condiționări, acestea sunt doar cu două stări, una de DA și alta de NU.

Nu spun ca istoricii să fie așa de limitați cum sunt programatorii, dar ei sunt atât de aproximativi încât enervează și derutează. Să zicem că despre un domnitor se știe:

• perioada în care a domnit,
• rădăcinile, 
• documente semnate,
• relațiile diplomatice,
• izvoare de documentare,
• calități și defecte,
• care sunt războaiele purtate,
• dacă a plătit tribut și cât,
• ce copii a avut și nevestele lui,
• starea de sănătate,
• raporturile cu boierii,
• construcțiile patronate,
• gradul de cultură,
• poziția față de armată.

Se construiește un șablon și la fiecare domnitor, de oriunde ar fi el, se completezaă cu ceea ce se știe, fără a ocoli nimic, căci omisiunea cu bună știință echivalează cu minciuna gogonată neintenționată, folosită pentru cosmetizare.

Salturile calitative sunt pregătite de muncă multă și de mici salturi cantitative. Ca să construiești Biserica Domnească la dimensiunile și cu materialele care stau mărturie și în ziua de azi, au trebuit nenumărați meșteri care lucrau în piatră, care știau să interpreteze planuri, care aveau simțul calității, iar încadrarea în termene de acum peste 700 de ani depășește ceea ce s-a întâmplat cu linia de metrou Drumul Taberei și cu atât mai mult comportamentul lamentabil al CNAIR din ziua de azi. Dacă vrem desenăm o traiectorie și Biserica Domnescă o punem la nota 10, cu siguranță că înainte, meșterii au realizat construcții impozante, de note de 6 de note de 5, de note de 4, dar și de note de 8 și de note de 9, cele de note de 7,9 și 9 fiind mai puține la număr. Sunt sigur că ei au construit folosind materiale perisabile și de aceea, nu au rămas peste timp mărturie acele clădiri de note de la 2 la 6. Și în zilele noastre tot așa se procedează. Dim 10.000 de construcții care se realizează în cinci ani, precis numai 10 rămân să înfrunte trei secole sau mai mult de atât, deși se folosesc betoane într-o veselie, betoane care ar trebui să fie considerate nemuritoare, dacă ne gândim că Adolf HITLER își dorea o capitală nouă numită Germania, iar Albert SPEER a realizat un proiect din care a rămas doar Schwerbelastungskörperce, ca semn al megalomaniei naziste. Și betoanele mor. Am văzut când s-au produs demolările ceaușiste și când s-au prăbușit blocuri la cutremurul din 4 martie 1977. Construcții de beton solide, au fost destructurate și transportate cu basculante pentru a umple gropi de moloz de lângă marile orașe.

În acest context, este natural de a analiza ceea ce există, de a privi lucrurile exact așa cum sunt. Dacă se fac săpături și sunt identificate ruine, trebuie făcute studii detaliate și găsite modalități de interpretare și mai ales, de conservare. Ceea ce vedem zi de zi, dovedește abordarea superficială, lipsită de aplecare pentru știință. Clujul stă pe ruinele trecutului. Bucureștiul stă pe ruinele trecutului. Unele dintre ruine sunt fragile și trebuie mare grijă în a le defini, în a le proteja și a le conserva. Nu sunt multe vestigii ale trecutului, dar cele care sunt trebuie studiate, trebuie elaborate materiale, iar acum cu multimedia, multe ruine, prin digitalizare prind viață, arătând lumii cum erau construcțiile la vremea respectivă, în splendoarea lor. Acum există posibilitatea de a filma cu înaltă rezoluție, color, de a stoca pe suport de memorie acele filme și de a le pune pe Internet free, căci nu este proprietatea cuiva ceea ce este plătit din bani publici, ca niște indivizi hrăpăreți să impună plăți de abonamente și alte taxe, pentru a avea acces la ceva pentru care au fost făcute plăți din bani publici. Este grotesc.

Mazilirea domnitorilor trebuie privită ca modalitate de înrerupere brutală a actului de domnie. Istoricii ar trebui ca pe baza documentelor să spună cu subiect și predicat că domnitorul X a fost mazilit de forța Y, fie că e putere străină, fie că este grup din interior. Dând căutare după cuvântul mazilire am găsit că domnitorul Constantin BRÂNCOVEANU a fost mazilit în aprilie 1714. Deși în DEX se găsește explicat termenul de mazilire, în tabelele destinate domnitorilor nu apare că vreunul dintre ei ar fi fost maziliți, deși despre BRÂNCOVEANU se folosește termenul cu insistență. Mazilirea o face cineva. Nimeni nu se mazilește singur. Trebuie spus că domnitorul X a fost mazilit de către forța Y și punct. În vremurile moderne, așa cum zice DEX, mazilirea este sinonimă cu destituirea. Deci, se știe exact că atunci când un ins oarecare, lipsit de coloană vertebrală, când simte că nu mai corespunde exigențelor momentului, ar trebui să-și dea demisia. El nu face așa ceva și este demis, adică, altfel spus, este demis. Demiterea este un act semnat de cineva, nu pică din cer. Este certă demiterea de către primul ministru Florin CÎȚU la 1 septembrie 2021 a ministrului justiției Stelian ION. În 9 iulie 2018 președintele Klaus IOHANNIS a semnat decretul de revocare din funcție de șef al DNA, a Laurei Codruța KOVESI. Istoricii ar trebui să fie foarte clari.

Domnitorul moare și nu mai este domnitor.

Domnitorul datorită stării ireversibile de sănătate este înlocuit.

Domnitorul pleacă de bună voie de pe tron.

Domnitorul este înlăturat prin forță de ai lui de pe tron.

Domnitorul este înlăturat de o forță străină de pe tron.

În toate aceste cazuri lucrurile sunt clare și istoricii de bun simț nu au de ce s-o scalde cu ambiguități sau picanterii de doi bani, care nu au nicio legătură cu știința adevărată. Se vrobește de uneltirile boierilor. Oricât ar fi uneltit boierii, dacă domnitorul a fost pus de cineva, numai acel cineva îl și dă jos, pe principiul eu te-am făcut, eu te omor, vorba proverbului. Dacă analiza nu e dusă până la capăt, concluziile sunt lipsite de valoare. Sunt sigur că așa cum se știe că DECEBAL a fost trădat de Bicilis, acum două mii de ani, se știu și care sunt boierii care l-au trădat pe domnitorul X sau pe domnitorul Z. A lăsa totul în coadă de pește mi se pare lipsit de logică, deși o motivație ar exista. Lista de trădători ar fi atât de mare încât s-ar fundamenta realitatea celor 5 milioane de turnători ai securității, care vin din adâncurile istoriei. Degeaba încercăm să acoperim mizeria sub preș, căci ea tot iese la iveală. Se știu exact care sunt boierii trădători de domnitori.

Asasinatele la nivel înalt sunt un lucru frecvent și istoria noastră veche sau recentă, este bântuită de morți violente.

Vlad DRACUL este decapitat în 1447.

Bogdan al II-lea este asasinat de fratele său petru ARON pe 16 octombrie 1451.

Ladislau HUNIADE este decapitat în 1457.

Vlad ȚEPEȘ este asasinat în 1476.

Radu de la AFUMAȚI e ucis pe 2 ianuarie 1529.

Ion Vodă ARMEANUL este ucis în 1574.

Am încercat să văd cum a fost omorât Mihai VITEAZUL. Ar trebui ca niște criminaliști de meserie să reconstituie pe ore cum au decurs lucrurile așa cum sunt povestite de manualele de istorie. Am certitudinea că lipsesc multe piese din puzzle și dacă criminaliștii vor discuta cu istorici care le vor indica documente, vor găsi care a fost adevăratul context al uciderii lui Mihai VITEAZUL, care au fost făptașii, dar mai ales care au fost cei care au profitat de pe urma suprimării voievodului și făcând drumul invers, se vor identifica și contribuțiile acestora la derularea evenimentelor care au culminat cu ceea ce s-a întâmplat în dimineața de 9/19 august 1601, chiar în fața cortului său.

Constantin BRÂNCOVEANU este ucis în 15 august 1714.

Grigore GHICA al III-lea este ucis la 1 septembrie 1777.

Nu vreau să se treacă cu vederea barbariile de atunci, continuate cu altele.

Barbu CATARGIU a fost asasinat în 1862.

Nicolae IORGA este asasinat pe 27 noiembrie 1940.

I. G. DUCA a fost asasinat în 1933.

Arnand CĂLINESCU a fost ucis 21 septembrie 1939.

Ion ANTONESCU a fost împușcat pe 1 iunie 1946.

Nicolae CEAUȘESCU a fost împușcat pe 25 decembrie 1989, în ziua de Crăciun.

Este încă o dovadă că istoria noastră este extrem de zbuciumată, că oamenii au reacții extrem de diverse și că efectele nu mai contează din moment ce acțiunile s-au derulat exact așa cum au fost planificate.

Se zice că istoria e făurite de mase. Adevărul este la mijloc. Masele făuresc istorie când au conducători, nu când se mișcă asemeni unor indivizi luați de val sau care sunt în bătaia vântului. Când conducătorii sunt iscusiți, masele întreprind acțiuni deosebite, caracterizate prin fapte de vitejie, lucrări de arhitectură, opere de artă mărețe și alte realizări care se regăsesc în istorie, ca dovezi materiale remarcabile, ale trecerii lor ca popoare în timp, de colo-colo sau doar aici.

Când situațiile s-au acutizat și au devenit critice, masele s-au separat de conducători și au pornit mișcări pe cont propriu.

Răscoala de la Bobâlna a avut loc în 1437 - 1438.

Răscoala lui Gheorghe DOJA  s-a derulat între 9 - 15 iulie 1514.

Răscoala lui Horea (Vasile URSU NICOLA), Cloșca (Ion OARGA) și Crișan (Marcu GIURGIU) a avut loc între 31 octombrie - 14 decembrie 1784.

Domnește o confuzie teribilă în modul în care sunt abordate mișcările populare. 

La unele mișcări populare istoricii le zic răscoale.

La unele mișcări populare istoricii le zic războaie.

La unele mișcări populare istoricii le zic revoluții.

Eu cred că există deosebiri foarte clare între o răscoală, un război și o revoluție. Războaiele se duc între armate. O armată se luptă cu o altă armată, există câmp de luptă, există război, căci există bătălii. se zice: am pierdut o luptă, dar am câștigat un război. Există războaie cu mai multe lupte, dar există și războaie cu o singură luptă, în care inamicul este nimicit de la prima confruntare. Războiul presupune armate, deci arme, o strategie, o tactică, lupte, conducători de oști. Când ne apucăm să încadrăm o mișcare, oricare ar fi ea, știm cum trebuie să punem problema, la ce întrebări să răspundem pentru a o considera război.

Răscoala este o mișcare spontană a unei colectivități care are nemulțumiri legate de situația economică în care a ajuns. Aria de extindere este limitată geografic. Răscoala are mai mulți conducători aleși și ei spontan, din rândul nemulțumiților. Răscoalele au obiective imediate, clare. De regulă, răscoalele sunt înăbușite în sânge de forțele de represiune ale statelor.

Revoluția este o mișcare amplă, care corespunde unui salt calitativ în istorie. Revoluțiile definesc schimbări profunde în societate. Se termină un mod de producție și începe un alt mod de producție. 

Revoluțiile de la 1848 au însemnat sfârșitul feudalismului.

Revoluția cubaneză a început pe 26 iulie 1953.

Revoluția culturală chineză a început în 16 mai 1965 și a avut efecte deosebit de profunde asupra culturii și statului comunist chinez. Anumite elemente s-au propagat după 1971 și în România.

Revoluțiile de la 1989 au însemnat prăbușirea comunismului.

Fanarioții reprezintă un exercițiu pentru ce va urma peste un secol sau două la noi, ei venind de nicăieri, zăbovind aici și plecând niciunde, așa cum am văzut de nenumărate ori în vremurile ce nu s-au încheiat, dar care au rămas tot atât de apăsătoare. În literatură se vorbește despre stăpânirea fanariotă. Ca să stăpânești un popor, tu ca persoană, trebuie să ai:

-   postura de a stăpâni de către cineva,

• administrația ta,
• oastea ta,
• legile tale,
• localnicii tăi,
• colaboratorii tăi aduși de tine,
• suita ta.

Am mari îndoieli că stăpânii fanarioți treceau la Giurgiu, să zicem, pentru a ajunge la București cu o gloată de concetățeni ai lor ca numeric vorbind să-i copleșască pe localnicii ce deveneau peste noapte supușii lor. Știm din ce se întâmplă acum că pentru a fi stăpânit de cineva, acel cineva trebuie:

• să fie o putere,
• să dispună de armată,
• să-și creeze propriul aparat represiv,
• să acapareze bogățiile,
• să impună restricții,
• să aibă capacitatea de a conduce,
• să inducă frică, respect și supunere.

Fanarioții veneau să stăpânească, așa cum zic istoricii, fără a fi însoțiți de cohortele de oameni de-ai lor pentru că găseau terenul propice de a se instala ca stăpâni peste un popor. Poporul e format din foarte mulți oameni de jos, mulți oameni demijloc și nu prea mulți oameni de sus, adică bogați, educați și interesați în a-și postra statutul în societate. Dacă voi considera raportul 100 de jos, 10 de mijloc și 1 de la vârf, cei 11 vor avea putere de a impune ceea ce li se spune de către cineva din exterior, celor 100 de jos. Relațiile umane sunt de așa natură. Am văzut cu ochii mei în anul 2004 cum un nene a venit cu 300 de supuși, care au intrat unul după altul în cabină și în prezența acestui nene au pus ștampila unde trebuie și a ieșit în secția aceea de votare, cine trebuia în raport cu opțiunea dictată de acel nene.

Cantitativ vorbind, ar trebui făcute analize mult mai atente, căci istoria se face și pe elemente cantitative.

Când vorbim despre domnie, precizăm ziua, muna și anul urcării pe tro, iar la încheierea domniei, de asemenea, precizăm ziua, luna și anul. Și în zilele noastre tot așa procedăm. Sau ar trebui să procedăm, dar furați de tumultul vieții nu notăm mai nimic și ne trezim că nu mai știm cu precizie când s-au întâmplat anumite lucruri. Dacă ar exista disciplină în zona aceasta, multe lucruri ar fi clare și nu ne-am mai bate capul cu fraze tâmpite, care să acopere lipsa de precizie în abordarea problemelor noastre de zi cu zi. 

Să luăm situația de azi.

Avem o bază de date a populației, care zic eu, este corectă și completă. Că or fi 1.000 de indivizi care nu-și declară copiii nou-născuți, din ignoranță sau ca să-i vândă, ei nu reprezintă decât o picătură într-un ocean, dacă ne gândim că suntem 20 de milioane de suflete. Din baza de date, rezultă clar, la nivel de zile, câți suntem, căci:

• nașterile se declară electronic,
• decesele se declară eletronic,
• ieșirile din țară se delcară electronic,
• intrările în țară se declară electronic.

Baza de date a populației prezintă o imagine suficient de clară cu tot ce mișcă în țara noastră din punctul de vedere al populației, căci există computer, digitalizare, rețele de calculatoare, baze de date distribuite și obligativitatea de a lucra în timp real.

Nu așa au stat lucrurile în toate timpurile. Au fost regimuri care au ținut cadastrul, care au înregistrat nou-născuții, cum tot atât de exact este că au fost alte regimuri care nu au avut astfel de preocupări elementare și deci, nu sunt înscrisuri despre terenuri, despre proprietăți despre proprietari, despre oamenii locurilor și  despre noii-născuți.

Nu voi. cere cuiva de acum 300 de ani socoteală de ce a făcut așa sau altfel, dar analizând ceea ce se întâmplă în ziua de azi, cu serii de date cât de cât complete, avem posibilitatea de a face simulări. dacă suntem inteligenți și construim ipoteze credibile, nu aberante cum sunt cele că în anul 2050 România va avea 10 milioane de locuitori, datorită ipotezei cretine că aici nu se va întâmpla între 2005 - 2050 nimic bun, simulările ne vor duce la rezultate interesante, din care să vedem că depopularea de teritorii este imposibilă, indiferent de condițiile care sunt generate.

Omenirea este făcută să funcționeze ca un sistem colaborativ. În momentul în care una dintre trăsăturile sistemului colaborativ scade în intensitate, oemnirea ca sistem cibernetic-colaborativ, are elementul de reglare și se restabilește echilibrul social, chiar dacă este pe un alt plan, calitatusiv superior, dar este echilibru.

Războiul din Ucraina, catastrofa demografică din fosta Iugoslavie, arată cu claritate ce înseamnă să se deplaseze peste un milion de oameni, care pleacă de la zonele lor de mare risc spre zone unde riscul este minim. Ipoteza retragerii în munți este falsă, căci nimeni nu pleacă în necunoscut, căci în munți nu este hrană, în munți este frig, în munți condițiile de trai sunt extrem de grele și nimeni și nimic nu-i face pe oameni să meargă spre mai rău. 

Acum, în secolul al XXI-lea ar trebui să se accentueze cercetările pentru a găsi dovezi materiale care să ateste existența noilor colectivități retrase în munți.

Este adevărat că există un folclor și multe lucruri sunt transmise prin viu grai. Baladele, poveștile și alte forme de manifestare artistică a poporului a permis trecerea peste veacuri a unor fapte remarcabile din istoria noastră. Istoricii trebuie să separe adevărul științific de adevărul din narațiunile transmise prin viu grai și să redea cititorului de cărți de istorie nu numai ipoteze, ci și demonstrații de netăgăduit, căci știința are puterea argumentelor raționale, fundamentate pe descoperirile arheologice.

Poporul a fost acela care a creat mituri legate de marii bărbați de stat ai acestor pământuri. Poporul a fost acela care a adăugat câte ceva la numele domnitorului, pentru a-l caracteriza într-un singur cuvânt.

Mircea cel Bătrân.

Ștefan cel Mare.

Mihai Viteazul.

Vlad Țepeș.

Ion Vodă cel Cumplit.

Radu cel Frumos.

Faptul că limba dacilor s-a pierdut, iar primele scrieri în limba română apar după 1521 nu trebuie să ne dea bătăi de cap și să facem comparații cu ceea ce erau Atena sau Roma antică, pentru că ar însemna să comparăm mere cu pere. Noi suntem noi, așa cum suntem, cu bune și cu rele și trebuie să ne cunoaștem mai bine, căci numai dacă ne cunoaștem trecutul mai îndepărtat, vom ști să ne orientăm mai bine în hățișurile prezentului, căci oamenii nu s-au schimbat în o mie de ani atât de mult încât să-i considerăm o altă specie.