Thursday, September 21, 2023

Bilanțul de dinainte de alegerile pentru Parlamentul European

Au mai trecut 5 ani de la alegerile care au avut loc între 23 și 26 mai 2019 și la care au fost aleși cei 751 de parlamentari care să-i reprezinte pe cei 512 milioane de locuitori din cele 28 de țări membre ale UE de la acea vreme. În cei 5 ani care s-au scurs Europa a cunoscut transformări de excepție, mai ales din cauza restricțiilor impuse Rusiei invadatoare a Ucrainei din februarie 2022.
Democrația se exprimă prin vot, iar votul trebuie să mulțumească pe toată lumea sau cel puțin o majoritate, ca o directivă sau o lege să treacă. Faptul că UE nu are o constituție, că directivele chiar dacă sunt obligatorii au termene foarte largi și aplicabilitatea lor trebuie să țină seama de particularitățile statelor, arată că chiar după foarte mulți ani de la fondarea UE, lucrurile se mișcă cu dificultate, din moment ce există decalaje foarte mari între state.
În anii care s-au scurs de la alegerile din anul 2019 s-au întâmplat foarte multe, iar provocările cărora a trebuit ca Bruxelles să facă față au fost destul de multe și destul de complicate.
A venit pandemia și chiar dacă OMS a bâjbâit nepermis de mult, UE a luat decizii corecte, mai ales în ceea ce privește politica vaccinurilor, asigurând uniformitatea derulării campaniilor de vaccinare. Că lucrurile au decurs cu totul diferit de la țară la țară, este o cu totul altă poveste, dar faptul că UE a asigurat dozele de vaccin a fost lucrul cel mai important. Cârcotașii au vorbit de corupție, dar gura lumii nici pământul nu o astupă, se știe de foarte mult timp.
A venit PNRR și faptul că cele 27 de state au reușit să adopte acele planuri naționale de redresare și reziliență, arată că dacă se vrea, se face tot ce trebuie pentru a derula un proiect grandios, dar totul depinde la implementare de fiecare stat în parte.
Există aspecte concrete de care trebuie să ținem seama când vorbim despre UE și aici mă refer la cercetarea științifică, pe care eu o notez cu 4(patru) pentru că pandemia a arătat că UE nu a reușit să pună pe piață un vaccin de ultimă generație prin forțele proprii, iar restul cu rachete, cu sateliți și alte tehnologii sunt frecții la un picior de lemn, din moment ce unitățile de cercetare din UE nu au fost în stare să spună prezent tocmai când ne ardea buza.
Faptul că și în conducerea UE au apărut acte de corupție, arată nu că lupta cu corupția este eficientă și că criteriile de selecție a celor care conduc în UE sunt ineficiente și trebuie lucrat la ele. Eu am văzut pe la televiziune cum deputați din PE se împiedică în vorbire, cum ridică probleme neesențiale, ceea ce arată că la nivelul UE nu s-au propus și nici impus criterii de selecție a celor care să-i reprezinte pe cetățeni. Am văzut cazuri de parlamentari europeni cu două legislaturi în spate care nu știau nicio limbă străină. Nu-mi mai pun întrebări legate de eficiența muncii lor, căci răspunzul ar fi jenant.
La un bilanț al celor patru ani și jumătate scurși din mandatele parlamentarilor europeni, prin ceea ce au făcut ei acolo le dau nota 5(cinci) cu indulgență, iar parlamentarilor români le acord nota 3(trei) pentru ineficiență, pentru abordări disipate și pentru zgomotul pe care îl fac la București.


(21 septembrie 2023) 

No comments:

Post a Comment