Poezia este ceva frumos sau ar trebui să fie ceva frumos, dacă cel ce o scrie, adică poetul, este un om cu har și reușește să realizeze construcții care să ne impresioneze. Lumea nu mai citește poezii pentru că:
- nu are timp de așa ceva,
- Internetul i-a acaparat pe tineri,
- manelele sunt dominante,
- librăriile s-au împuținat,
- cărțile sunt scumpe,
- la școală se memorează rezumate dictate,
- nu mai impresionează pe nimeni.
Frumusețea poeziilor există și cine are timp și răbdare să zăbovească asupra unei cărți de poezie modernă va fi plăcut impresionat de ceea ce găsește în filele cărții, numai că aceasta presupune o altfel de abordare a problemelor cotidiene în sensul că trebuie alocate minute bune dacă nu chiar ore bune, cititului, ca activitate în sine, aducătoare de beneficii pentru suflet și pentru minte și doar atât, ceea ce în societatea modernă nu este suficient. Cartea electronică este un paleativ, care nu se substituie cărții tipărite, iar cititorul de pe tabletă în metrou sau în tramvai este total diferit de cititorul care stă în fotoliu și pe măsură ce citește, meditează asupra mesajului textului pe care l-a parcurs.
Poezia nu se citește nici în metrou, nici în tramvai, nici la comandă pentru a face pe plac profesorului care a identificat mituri, metafore sau alte construcții, crezând că el a pătruns în creuzetul creației și stăpânește gândurile poetului, ceea ce este fals, din punctul meu de vedere.
Pentru următoarele 3- 0 50 de ani, poezia nu are șanse mari să-și reia locul pe care l-a avut în secolul alXIX-lea și începutul de secol al XX-lea, pentru că timpul are acum cu totul alte valențe pentru destinatarul ei. Peste ani și ani, când omul modern va simți lipsa elementelor primordiale, se va apropia de poezie și va decoda noile înțelesuri, iar partea cea mai frumoasă a vieții din acel moment va începe, fără constrângerile din rezumatele stupide care trebuie să le recite elevii la examene acum pentru a promova, chiar dacă ei de pe poziția de ărestatori, nu înțeleg nicim, așa cum tot nimic nu înțeleg nici evaluatorii.
(18 septembrie 2023)
(18 septembrie 2023)
No comments:
Post a Comment