Copacii sunt diferiți căci unii sunt mai înalți și alții sunt mai scunzi. Drumurile sunt mai lungi sau mai scurte. Compararea înălțimii și lungimii necesită o mai mare rigoare și de aceea omul a stabilit unități de măsură pentru lungime și pentru înălțime, iar metrul și subdiviziunile lui au fost necesare și mai ales acceptate tacit pentru utilitatea din viața de zi cu zi.
Vocea de femeie este mai subțire, iar vocea de bărbat este mai gravă. Unii oameni vorbesc mai tare, alții vorbesc mai încet și de aceea pentru sunete au fost găsite modalități de a diferenția intensitatea, timbrul, dar și frecvențele, armonicele, astfel încât să conchidem cu precizie că sunetele pe care le auzim sunt definite de mulți dintre cei acre le ascultă în același fel.
Fiecare dintre noi vedem triunghiuri, pătrate, cercuri, exagoane, romburi, dar și alte figuri sau corpuri geometrice și ete deosebit de important să găsim acele elemente pe care să le utilizăm când le descriem astfel încât toată lumea să vadă care sunt diferențele și din ceea ce relatăm să nu apară nicio confuzie.
Toată lumea știe că există meseria de somelier, iar somelierii foarte buni nu se găsesc pe toate drumurile, căci ei știu să vadă nu numai diferențele dintre vinuri, dar să le și localizeze în timp și spațiu. Mărturie stau nenumăratele competiții care ierarhizează vinurile și dau valoare celor mai bune produse intrate în competiții, căci numai gusturile educate sunt cele care stabilesc diferențele pentru a găsi care este vinul cel mai bun dintr-o multitudine de vinuri aflate în competiție în raport cu criterii bine definite. Gustul este cel care permite să se facă diferența și mai ales, să se accepte rezultatul ierarhizării.
În industria parfumurilor mirosul este cel care ne determină pe fiecare dintre noi să alegem ceea ce ni se potrivește, adică apa de toaletă care ni se potrivește, deodorantul care ni se potrivește, crema de ras care ni se potrivește. Și aici există diferențe, care sunt scoase în evidență din modul în care fiecare dintre noi simțim când trece pe lângă noi o persoană despre care conchidem că miroase bine sau din contră, constatăm că ne apropie de leșin prin mirosul dulceag pe care îl împrăștie când trece prin zonă.
Este important să studiem unitățile de măsură pentru a cuantifica diferențele pe care le percepem cu simțurile noastre, căci ideea de bază este să asigurăm rigurozitatea proceselor de comparare. Îmi amintesc cum acum mulți ani pentru a ierarhiza niște cântăreți a fost folosit un aparat care măsura durata aplauzelor și intensitatea acestora, oferind în final un număr și am văzut cum un tânăr, devenit apoi vedetă la radio a primit cele mai multe, mai lungi și mai intense aplauze, comparativ cu ceilalți concureți unde aplauzele au fost de-a dreptul anemice, scurte și amețite. oamenii trebuie să accepte modalitățile de cuantificare a ceea ce noi reușim să identificăm prin cele cinci simțuri și să ne permită să facem comparații unde subiectivismul trece pe un plan secundar, atunci când există proceduri clare de a face măsurători.
(22 septembrie 2023)

No comments:
Post a Comment