Tuesday, September 19, 2023

Folclor autentic de la Zinaida BOLBOCEANU

Deja plictisit până peste poate de c-c-turile așa-zise folclor autentic behăite de tot felul de indivizi și individe fără de talent, era cât pe aici să fac greșeala vieții mele, adică să trec peste spectacolul difuzat de pe TVR 3 azi 19 septembrie după amiaza, undeva înainte de ora 17:00 intitulat Cântec și poveste, unde era prezentat în reluare recitalul cântăreței de muzică populară românească Zinaida BOLBOCEANU.
În primul rând remarc costumul național al cântăreței Zinaida BOLBOCEANU care era un costum autentic. Artista știe să-l poarte, căci are acea sobrietate pe care o impune folclorul românesc.
În al doilea rând am remarcat taraful care o acompania pe Zinaida BOLBOCEANU, taraf format dintr-un violonist, un contrabasist, un naist și un cobzar, toți fiind niște virtuoși ai instrumentelor pe care le foloseau, ceea ce este mare lucru în ziua de azi.
În al treilea rând cântăreața Zinaida BOLBOCEANU a prezentat numai cântece culese de la rădăcină, fără versuri făcute în garsonieră, căci se vedea perfecțiunea potrivirii dintre cuvinte și muzică, iar rimele nu erau forțate, așa cum se întâmplă la făcătorii de folclor de duzină, netalentați, inculți și lacomi după bani.
În al patrulea rând, Zinaida BOLBOCEANU este o artistă cu har, cu voce și dotată de Dumnezeu cu talent și cu forța de a transmite. Ea este o prezență scenică remarcabilă, care găsește pentru fiecare cântec acea stare de la voioșie, la ritm, la durere, sentimente pe care sunt sigur că spectatorul din sala unde ea cântă le simte și se emoționează, exact ceea ce se transmite atunci când vorbim de ară adevărată.
În repertoriul Zinaidei BOLBOCEANU se află cântece precum În casă nu am surori, Of inima mea, Dorule puiule, Vezi, leliță, cui te dai, Măicuța mea, Leliță Mărie, Măliguță cu jumere, Vremea mea când o trecut, Mi-a venit un dor de-acasă, Cat la lună, luna-i sus, Merge Gheorghe pe cărare, Mă iau bătrânețili, Cine-aude gura mea, Dregile mele trei copchile, Trandarfir de la Moldova, Eu ș-aseară am fost la voi, Ia-mă-n brațe, dorule, De la poartă pân-la prag, Balada Toma Alimoș, Se duc fetele la mure, Ochii tăi cei negri, Sara bună, eu mă duc, Cine știe a cânta, Ferice, codre, de tine, Mă duc măicuță din țară, Pădure, verde pădure, Of leliță Mărioară, Iese lelea din bordei, dar și multe altele, arată aplecarea artistei pentru cântecul autentic popular, în comparație cu nenumărații făcători stupizi de folclor, aciuiți pe la consiliile județene, unde se laudă că au ei darul de a conserva tradițiile noastre, dar în realitate nu fac alteceva decât să altereze folclorul autentic cu mizeriile pe care le clocesc ei și le numesc creații autentice de folclor, fără a depăși stadiul unor mâzgăleli de analfabeți lavomi de bani și de faimă.
Am trăit clipe mărețe urmărind-o pe Zinaida BOLBOCEANU azi pe TVR 3! Toate cântecele amintite de mine sun accesiv=bile pe Youtube și este o sărbătoare să le ascultați!


(19 septembrie 2023)

No comments:

Post a Comment