Democrația originală din spațiul mioritic nu dă doi bani pe valorile din jurul ei. Dovadă stă faptul că toată lumea este excepțională, toată lumea este plină de doctorate, dar nu se mai vine cu medalii de la olimpiade, asfaltul se scorojește pe Golden Gate de România, tot acolo ieș șuriburile de nebune din plăcile de susținere, se construiesc poduri mai joase decât ar trece locomotiva pe sub ele și multe multe altele, de când Doreii sunt la putere.
Mai nou, pentru a deveni cadru didactic universitar, nu mai există condiție de medie și în acest fel s-a deschis drum liber și drept pentru o carieră academică pentru absolvenții cu note de 5(cinci) la examene de specialitate. Nu am întrebări cum se va descurca un absolvent cu o medie generală ce nu depășește 6,50 în fața studenților, dar nici speranțe prea mari că studenții unui astfel de profesor vor fi mai buni decât respectivul căci unde nu este, nici Dumnezeu nu cer.
Pe vremea mea, dacă absolventul nu avea medie peste 9,00 (nouă) nu avea acces la un post de asistent universitar și posibilitatea de a veni direct pe un post de predare era aproape zero, dacă nu chiar zero. Dacă venea în fața studenților un absolvent cu medie de peste 9,50 care fusese și șef de promoție sau era recomandat că a terminat facultatea cu media generală de 10(zece) cu totul altfel era privit de studenți, chiar dacă proaspătul asistent era la primele lui seminarii.
Unde nu există onoare, nu există nimic și mediul mpolitic, lipsit de onoare a reușit performanța de a distruge și bruma de principii care guverna învățământul în general și învățământul superior în special. Fără a impune niște baremuri, totul se va duce de râpă. Nu este foarte târziu, dar noile reguli ale jocului se derulează fără a impune baremuri de acces în învățământ, ceea ce va transforma mediul academic într-o cloacă cu miros puturos, sulfuros sau pestilențial, căci prostia nu miroase a Chanel 5, ci pute.
(14 septembrie 2023)
(14 septembrie 2023)
No comments:
Post a Comment