Saturday, September 16, 2023

Cum ne dăm seama că avem în față un copil prost crescut?

Societatea modernă a venit cu nenumărate surprize, una dintre ele fiind abundența de copii prost crescuți, pe care îi întâlnim la tot pasul.
Copilul prost crescut nu știe să salute când intră într-o încăpere.
Copilul prost crescut bate cu piciorul în podea când nu i se satisface un moft.
Copilul prost crescut  își scoate mucii din nas în public.
Copilul prost crescut se tăvălește pe jos când i se refuză cumpărarea unei jucării.
Copilul prost crescut  are prostul obicei de a îngâna pe orice necunoscut care nu-i convine lui.
Copilul prost crescut mănâncă cu gura deschisă și-și folosește degetele în loc de furculiță.
Copilul prost crescut se adresează cu cuvinte urâte maturilor cu care părinții lui vorbesc.
Copilul prost crescut răspunde obraznic învățătoarei.
Copilul prost crescut își pârăște colegii, deși vina îi aparține în totalitate.
Copilul prost crescut își umilește părinții ori de câte ori are ocazia, iar aceștia zâmbesc tâmp.
Copilul prost crescut se manifestă zgomotos chiar când nu are dreptate, vrând să iasă deasupra.
Copilul prost crescut  îi întrerupe pe maturi din discuții, pentru a obține exact ceea ce crea el.
Mai face încă multe altele copilul prost crescut, dar noi ne dăm seama rapid cu cine avem de-a face și este foarte bine să părăsim terenul unde am întâlnit un copil prost crescut, pentru că tot disconfortul din lume va fi de partea noastră dacă vom continua să participăm la manifestările unui astfel de copil, căci din o sută de momente diferite petrecute în compania unui copil prost crescut, toate o sută, vor fi dovada că respectivul copil are în minte soluții deformate, specifice unui copil de care părinții sau bunicii nu s-au ocupat adecvat și ei au reușit performanța de a-l aduce în halul de copil prost crescut. Eu sunt persoana care nu m-am sfiit să spun părinților, de față cu respectiva odraslă că este un copil prost crescut, atunci când respectivul specimen mi-a aplicat mie un tratament pe care nu-l meritam.



(16 septembrie 2023)

No comments:

Post a Comment