Cine are nebunia de a se apuca să scrie o carte, va trăi calvarul abordărilor mioritice, în care editorul este fără bani, tipograful vrea bani, librarul nu are răbdare și toată povara cade pe umerii nefericitului de autor.
Să zicem că un nene are o idee și se apucă el să scrie o carte. Merge cu cartea dactilografiată la un editor, iar editorul este un alt nene care are relații în tipografie și la librării, dar nu are bani. Autorul este cel care avansează banii. Se fac calculele și rezultă că toată afacerea face Ț lei, înțelegând prin aceasta că:
0,3 * Ț lei revin editorului, bani pe care acesta îi încasează de la început,
0,3 * Ț lei revin tipografului, bani pe care acesta îi încasează de la început,
0,3 * Ț lei revin librarului, bani pe care acesta îi încasează pe parcurs de cum se vinde cartea,
0,1 * Ț lei revin autorului, bani ce se încasează pe măsură ce se vinde cartea.
Din tot ceea ce am scri eu aici rezultă clar că autorul este boul care trage și tot în el dai, vorba proverbului, căci toți își trag partea leului, el rămânând cu munca de creație și mai ales cu riscul de a nu-și recupera investiția, căci el ca autor rămâne doar cu gloria, vorba poetului Tudor ARGHEZI care nu lăsa drept moștenire decât un nume adunat pe-o carte.
În lumea civilizată, lucrurile stau cu totul altfel. Editorul are bani și el când tratează cu autorul de fapt face o investiție și riscurile sunt ale lui, dar și câștigurile sunt ale lui, iar autorul nu va fi un pauper în buzunarele căruia fluieră vântul, așa cum este pe Dâmbovița.
(29 septembrie 2023)
(29 septembrie 2023)
No comments:
Post a Comment