Învățământul la distanță

Învățământul la distanță s-a practicat dintotdeauna.

În anii '30 când nu era nici Internet, nici televiziune și nici radio, când exista doar presă și poștă cu plicuri, învățământul la distanță se practica astfel:

- apărea în presă detalii legate de specializări, promovare, diplome și taxe,

- era tipărit formularul de înscriere și contul,

- cel interesat completa un formular,

- el primea cursurile și formulare de completat teme,

- el trimitea soluțiile, referate, lucrarea de absolvire,

- se făceau evaluări și se stabileau calificativele,

- cine îndeplinea toate condițiile era declarat absolvent cu diplomă.

La apariția televiziunii lucrurile s-au simplificat prin apariția canalelor de prezentare a lecțiilor. Învățământul la distanță presupunea combinarea instruirii prin prezentarea la televizor cu trimiterea prin poștă a soluțiilor, a referatelor și a lucrării finale. Prin poșta clasică veneau și rezultatele evaluărilor, inclusiv diploma.

Învățământul la distanță când a apărut Internetul este ceea ce se practică acum în vremuri de pandemie. Nu mai insist asupra ei, căci toată lumea o simte pe pielea ei, elevii, părinții și profesorii. Gravitatea constă din faptul că această formă nu a fost exersată înainte de pandemie, căci instruirea face-to-face este mai cool și socializarea este cuvântul de ordine în societatea informațională în care chipurile, noi existăm sau mai corect, ne târâm, vai de capul nostru.

Mulți pun problema furtului, apărând întrebări legitime precum:

- dacă temele le face altcineva?

- dacă evaluarea se face anapoda?

- dacă diploma nu reflectă nimic?

Într-o societate în care onoarea este pe primul loc, eu zic că astfel de întrebări sunt fără sens, dar într-o societate profund și iremediabil coruptă, așa cum este societatea noastră, orice formă de învățământ s-ar practica, indiferent s-ar practica și în orice condiții s-ar practica, furtul nu va fi exclus în vecii vecilor. Am văzut situații când un student bine pregătit contra cost, îl substituia pe unul nepregătit. Se acorda o notă de promovare și totul era OK. Am văzut prin closetele universităților anunțuri care arătau că se fac lucrări de diplimă contra cost. Au fost cazuri de profesori care contra a 200 de euro acordau promovarea susținerii licenței, căci cuvântul lor în calitate de coordonatori era determinant. Nici nu vreau să mai scriu aici despre tezele de doctorat plagiate, furate, susținute cu succes, deși toată lumea, deci și onorata comisie știa că totul este un fake integral, vizibil, metaforic și mai ales epic.

În contextul în care elevul sau studentul au un obiectiv bine definit, să aibă o calificare adevărată și să câștige banul onorabil, nu va trișa nici în ruptul capului. Când profesorii știu cine sunt elevii sau studenții, evident vor căuta să asigure calitatea corespunzătoare procesului. Dacă elevul sau studentul sunt ceea ce știm noi, doritori de diplome și atât, profesorii simt acest aspect și vor acționa ca atare, oferind calificative fără acoperire în cunoștințele acumulate. Vor accepta referate false, teze plagiate, teme rezolvate de alții și se perpetuează ceea ce știm cu toții, fabrici de diplome. Unii vor simplifica lucrurile și vor prezenta diplome false pur și simplu, plătind doar cartonul, restul fiind poveste, care în 25% din cazuri ține.

(29 ianuarie 2021)