Monday, January 25, 2021

O struțo-cămilă ca aplicație informatică

Aplicația informatică a casei de pensii se dorește a fi o aplicație deschisă. Adică, orice persoană care are de soluționat o problemă o face direct, accesând resursele oferite de aceasta. Este butonul de  servicii electronice care oferă cetățenilor posibilitatea de a se adresa direct, de a depune direct tot felul de acte. Este numai ceva aparent, căci din moment ce omul dorește să soluționeze problema, trebuie să-și facă cont, adică să traverseze calvarul unei soluții care în vremuri de pandemie, având în vedere fragilitatea solicitanților, trebuia găsită o cu totul altă variantă, care să nu-l pună pe cetățeanul vârstnic pe drumuri.

Deci, omul și-a făcut cont. OK. Vrea să adreseze o întrebare. Se dă click pe butonul de contact și se selectează adresa de poștă electronică petiții.sesizari@cnpp.ro și acolo se scrie ce este nevoie, adresa de poștă electronică trebuind să fie cea din contul cetățeanului. 

Ca peste tot și în acest caz se primește la acea adresă de poștă electronică menționată de cetățean un mesaj care arată că solititarea a fost înregistrată, fără a se da un număr, ceea ce nu este în regulă. Culmea, se cere o confirmare a acestei confirmări... Numai că apare mesajul dat în poza de mai jos.



Nu am mai testat și alte bizarerii, căci se vede foarte clar că aplicația se vrea deschisă, fără a fi deschisă. Dacă aplicația este deschisă, există modalități clare de a solicita documente într-o anumită ordine, de a face validarea. Pentru parcări, pentru cardul european, pentru carnetul de șofer s-au găsit soluții corecte, dar văd că ideea de a-l tortura pe cetățean ca să stea la ghișee ca acum 100 de ani, nu a fost abandonată de proiectanții de aplicații online și nici de beneficiarii sistemului, care în niciun caz nu sunt cetățenii.

Interfața nu este prietenoasă din moment ce nu are o modalitate coerentă de comunicare, ci este îmbâcsită de texte lungi, repetitive, fără cuvinte cheie bine alese.

(25 ianuarie 2021)

No comments:

Post a Comment