Sunday, January 24, 2021

O societate în derivă

Ar fi absurd să-i bănuim pe politicienii din Ro de prea multă inteligență, mai ales că dacă avem neobrăzarea să-i căutăm prin foile matricole îi vedem repetenți, corigenți, submediocri și fără a cunoaște limbi străine sau și mai rău, fără a avea vreo meserie, oricare ar fi ea. De aceea, ar fi de asemenea, tot absurd să credem că direcția în care ei ne duc este una corectă, cât de cât bună. De la niște submediocrii nu ai cum să primești soluții măcar bunicele la orice problemă. Ei au capacitatea de a da soluții proaste sau chiar foarte proaste.


Dacă avem curiozitatea să analizăm comportamentul politicienilor vom avea surpriza să vedem că ceea ce spun ei ar spune, fără a fi plătiți cu mulți bani oameni care prestează munci necalificate sau copiii de sub doi ani, care abia au reușit să justifice în căpșoarele lor semnificația negației NU, pe care o folosesc tot timpul în beneficiul lor. Tot așa procedează și politicienii din Ro care caută să explice folosind pe NU de ce soluția lor este aceea și nu alta, de ce am rămas la coada țărilor din UE și progresele sunt nule.

Societatea românească este în derivă din o mie de motive, dar unul mi l-a zis o doamnă din FRepublica Irlanda prin 1997 când mi-a spus că avem conducători răi. Femeia a fost delicată, căci din continuarea argumentelor, reieșea cu claritate că nu era vorba de conducători răi, ci de conducători proști, căci folosirea cuvântului stupid către așa ceva mă călăuzea. Deriva se vede din stimularea nemuncii, staționarea într-un grad de sărăcie cruntă și inversarea ireversibilă a scării valorilor.

Pentru a fi concludent, voi da un exemplu: amânarea la nesfârșit a procesului de aderare la zona euro, lucru care ne-ar fi asigurat intrarea în clubul select al celor care stau la masa din mijloc, nu la colț și nici la ușă, ci au în față tacâmuri spălate, șervete apretate și vinul e servit la pahar curat și neciobit.



(24 ianuarie 2021)

No comments:

Post a Comment