Sunday, January 10, 2021

Puterea exemplului

Unii au considerat că puterea exemplului este esențială. Așa se explică de ce în unele state premierul, miniștri sau chiar șeful statului s-au vaccinat primii în direct. Acum se aude că Papa Francisc se va vaccina și el în direct. Un exemplu mai bun nici că ar fi existat. Pe durata pandemiei preoții au fost tratați cu lipsă de respect. Acum și ei o dau cotită în a se implica în mobilizarea maselor pentru vaccinare.
Deși la începutul pandemiei au fost unii care au sărit peste rând cu testarea  PCR, am mari dubii că nu sunt inși care s-au vaccinat peste rând la modul netransparent în care se face vaccinarea. Spun netransparent pentru că nu sunt liste accesibile cu persoanele care s-au înscris pentru vaccinare cu locul și data când se vaccinează. Nu au fost date publicității sancțiunile pentru cei care falsifică documente, care vând vaccinuri nevalidate și tot așa, exact cum s-au strecurat cei care au vândut măști la suprapreț, în timpul stării de urgență.
Mă așteptam să văd parlamentarii vaccinându-se în direct. Și pe miniștrii i-aș fi văzut vaccinându-se în direct. Chiar și pe Prea Fericitul Daniel l-aș fi văzut vaccinându-se în direct. După părerea mea, puterea exemplului este esențială. În lipsa lui, apar dileme. Dacă ei nu se vaccinează, știu ei ce știu...
(10 ianuarie 2021)

No comments:

Post a Comment