Saturday, January 30, 2021

Calificarea și derivatele ei

 Ceea ce se întâmplă la noi acum și scriu despre lucrurile nasoale, se datorează în proporție de peste 97,33% lipsei formelor serioase de calificare a forței de muncă. la noi toată lumea se pricepe la orice și nimeni nu are un certificat care să ateste o calificare serioasă.
Am auzit o discuție între doi tineri care urmau un liceu tehnic unde se învăța și o meserie, dar ei nu participau la activitățile practice. Plătiseră fiecare câte 500 lei profesorului să-i scutească și încă 500 lei pentru certificat. Se gândeau că este bine să aibă o hârtie la mână, căci ei nu se gândeau ca vreodată să profeseze meseria aceea, ci doar să arate că au un document oficial și atât, cu care să se laude la o adică.
Pe vremea comuniștilor existau școlile profesionale de doi sau de trei ani, unde se învăța o meserie, mai ales dacă erau pe lângă mai unități industriale de pe platformele din marile orașe. Era școală profesională a Uzinelor Dacia Pitești. Era școală profesională pe lângă Uzina 23 August și tot așa. Liceele agricole erau arondate unor IAS-uri puternice unde elevii făceau și practica în producție. Acum aceste forme au cam dispărut și calificarea se face în forme extrem de variate, dar accentul se pune pe calificarea la locul de muncă, fără a exista garanția că dacă certificatul scrie că respectivul posesor este electrician, chiar știe ceea ce trebuie să facă bibe un electrician, să zicem.
Dovada că lipsesc meseriașii adevărați, care știu să facă bine operații specifice meseriei lor o arată incendiile din spitale. Instalațiile electrice sunt deficitare. Modul de întreținere a instalațiilor electrice este deficitar. Deficitară este și calitatea personalului tehnic ale căror acțiuni se derulează în afara existenței procedurilor, pentru că acele proceduri nu există.
Calificarea reprezintă o sumă de activități cu conținut teoretic și de activități practice, legate de deprinderea unei meserii, iar după efectuarea stagiului există garanția că posesorul certificatului de absolvire știe să facă bine munci specifice, fără a genera riscuri de funcționare drept consecință.
Recalificarea reprezintă o cerință de dobândire a unei noi calificări în contextul în care din motive independente de persoana implicată în acest proces este în imposibilitatea de a practica vechea meserie. Sunt situații în care piața forței de muncă nu mai cere meseria veche sau situații în care se pierde capacitatea fizică de a mai profesa meseria veche.
Policalificarea este specifică adăugării la o meserie pentru care există experiență și certificare a încă unei noi meserii înrudite, care să permită efectuarea de activități cu grad de complexitate mai mare și care să crească gradul de implicare a persoanei ce cunoaște mai multe meserii în procese de producție cu o eficiență sporită.
Decalificarea este procesul prin care o persoană care cunoaște o meserie, pierde abilitățile dobândite datorită faptului că nu o mai practică. În acest fel, persoana trece la o categorie inferioară calificării sale. Din electrician care nu practică meseria, ajunge să fie transportator, manipulator de marfă, sortator, supraveghetor, deci poziții într-o companie, care nu cer o calificare, ci numai abilități fizice. Generalizarea acestui proces are costuri imense, căci oamenii care știu de toate și de fapt nu știu nimic, duc la scăderea calității tuturor activităților în care se implică, iar rezultatele non-calității creează un disconfort greu de recuperat pe termen mediu și pe termen lung.
Societatea care nu are grijă să păstreze echilibrul între cei cu calificare și cei fără calificare în favoarea celor fără calificare, deja a pierdut lupta pentru progresul său, căci necalificații sunt ca o piatră de moară, legată de gâtul tuturor oamenilor, care trage totul în jos conform legii gravitației.











(30 ianuarie 2021)

No comments:

Post a Comment