Sunday, January 31, 2021

Distrugerea elitelor intelectuale la români

 Distrugerea elitelor intelectuale la români este specialitatea casei. Spun acest lucru că în 1989 pe Bd. Ana IPĂTESCU din București, din piepturile muncitorești venite de pe platforma Pipera se striga: moarte intelectualilor!
Noi avem în sânge ura față de cei care se dovedesc prin ceea ce fac a fi mai buni decât noi și distrugem cu orice prilej care ni se oferă spiritul de competiție corectă. Numai așa se explică:
- urcarea pe scenă la clasa a I-a a peste jumătate dintre elevi cu premiul întâi,
- acordarea de calificative și nu de note care să diferențieze clar pe cei buni,
- ridiculizarea celor care arată cât de buni sunt, neacordându-le  atenție,
- trecerea sub tăcere a rezultatelor celor pe care vrem să-i demolăm,
- trucarea de concursuri prin vânzarea de subiecte și evaluări anapoda,
- punerea în umbră a celor cu merite reale și ridicarea de pseudovalori,
- departajarea prin posesia carnetului de partid a celor lipsiți de valoare,
- acordarea de titluri râvnite, unor persoane care nu le merită.
Să reamintesc aici nenumăratele titluri primite de academician profesor universitar doctor Elena CEAUȘESCU, devenită și doctor honoris causa a multor universități, deși era cunoscută adevărata față a acesteia, dar dorința sa a învins orice urmă de decență și de opoziție a celor care aveau dreptul de a stopa o astfel de ascensiune, dar care din dorința de a profita cât de cât, au făcut compromisuri impardonabile.
Cea mai dură formă de distrugere a elitelor intelectuale se realizează prin extragerea membrilor săi de la locurile lor de muncă, izolarea în:
- pușcării,
- lagăre de concentrare,
- zone periferice izolate,
- arest la domiciliu,
- domiciliu forțat în Bărăgan,
- poziții sub calificarea lor.
Să ne amintim cum poetul Lucian BLAGA a devenit bibliotecar, cum istoricul Gheorghe BRĂTIANU a murit în pușcărie torturați sau executați moșelește, cum istoricul Nicolae IORGA a fost executat de legionari la Strejnic și exemplele ar continua, ca pagină neagră a istoriei românilor.


(31 ianuarie 2021)

No comments:

Post a Comment