Thursday, January 28, 2021

Despre colcăiala de la doctorate

Foarte multă lume se întreabă:
- De ce în USA nu se derulează stagiul doctoral la facultatea unde ai făcut licența? 
- De ce nu te angajează nimeni în universitatea unde ai făcut doctoratul?
- De ce nu lucrează soțul sau soția sau copiii în aceeași universitate?
- De ce sunt publice anumite examene?
Explicația este una singură: pentru a se evita actele de corupție, în sensul că:
- tăticul își conduce progenitura la doctorat,
- doamna este șefa  de catedră a soțului sau a progeniturii,
-  se interschimbă progeniturile între conducătorii de doctorat colegi și prieteni,
- se instaurează adevărate dinastii exact acolo unde moralitatea ar trebui să fie maximă.
Nu cred că are cineva curajul și nici timpul să se apuce să vadă neregulile din universitățile spațiului mioritic și nici nu ar duce la nimic, pentru că absența voită a regulilor clare a generat aceste stări de fapt, căci toată lumea și le-a dorit, din moment ce transparența este o himeră, iar scara valorilor o deziluzie certă. Să nu-mi spună mie nimeni că un potent al vremii nu și-a recompensat conducătorul de doctorat cu o sinecură oarecare. Îmi aduc aminte cum la o conferință IE pe vremea când eram eu șef de catedră a venit la mine un nene și mi-a sugerat să-l iau la doctorat. A fost refuzat. L-a luat altcineva și traiectoria aceluia a fost puternic și accelerat marcată de mari salturi în ierarhii. Nimic nu rămâne nerecompensat.

(29 ianuarie 2021)

No comments:

Post a Comment