La Olimpiada de la Nagano, când Internetul era la începutul-începuturilor, sportivilor li s-a dat posibilitatea să scrie și ei ceva. A apărut pentru fiecare sportiv:
- numele respectivului,
- textul scris,
- o fotografie.
Din curiozitate, căutând clasamentul sportivilor români la această olimpiadă, am dat peste acele texte, căci sportivii mioritici se clasaseră undeva în afara listelor de participanți, strălucind prin rezultate submediocre.
Rar mi-a dat Dumnezeu posibilitatea să văd oameni de o calitate atât de îndoielnică, pentru că acele texte arătau cât de vulgari, inculți și mai ales proști erau cei ce fuseseră să ne reprezinte la Nagano.
Să ai posibilitatea de a comunica lumii întregi gândurile tale și să te rezumi la a spune doar niște înjurături și niște intenții porno, înseamnă o limitare dură a modului de a gândi, de a fi, de a te poziționa.
Dacă erau niște medaliați cu aur aș fi înțeles, dar toți erau doar niște umbre ale sporturilor de iarnă, niște indivizi care probabil în cantonamente sau la alte pregătiri exersau tot ceea ce scriseseră acolo pe acel blog.
În viață nu trebuie să stai să-l urmărești pe un individ ani în șir să vezi dacă e vun sau e jigodie, ci trebuie doar câteva cuvinte pe care să le scrie sau să le rostească individul pentru a se autodefini. Nu aveau cum niște indivizi de proastă calitate să fie autorii unor performanțe speciale, când gândul lor era doar orientat spre cele mai scabroase domenii ale vieții lor intime.
A fost o lecție pentru cititori, căci pentru ei nu a fost nimic, ci doar un prilej de a arăta că sunt doar niște gunoaie stupide, fără nicio valoare, care ar face orice altceva în afară de performanță, strecurându-se în viață ca frunzele târâte de apele învolburate pline de mizerii.
(31, ianuarie 2021)
No comments:
Post a Comment