Eu consider că un doctorand are o ratare atunci când îa început un stagiu doctoral și nu-l finalizează cu obținerea titlului de doctor în științe prin aprobarea de către comisia de la Minister. Există nenumărate cauze care conduc la o ratare, dar de fiecare dată, problema trebuie tratată cu multă atenție, fără a căuta în vreun fel un vinovat sau o victimă.
Un doctorand întrerupe stagiul doctoral:
- chiar la început, fără să fi demarat vreo activitate, căci își dă seama că alegerea sa este greșită;
- pe parcurs, pentru că-și dă seama că finalitatea nu este în direcția pe care o dorește;
- către sfârșit, întrucât nu reușește să finalizeze elaborarea tezei;
- în timpul susținerii tezei datorită unor minusuri în aceasta, greu de remediat;
- după susținere, când sunt identificate erori de abordare, bazate pe un management deficitar.
Cauzele ratării stagiului doctoral sunt foarte diferite, dar trebuie grupate cât de cât, fără a arăta cu degetul, ci numai pentru a sta la baza unor autoanalize care să-l facă pe viitorul doctorand să vadă din start dacă el are resurse necesare pentru a derula un stagiu de succes, fără a invoca nenumărați factori necunoscuți, accidentali și determinanți, în evoluții nefavorabile.
Ratarea din lipsa de timp se produce de multe ori atunci când planificarea resurselor suferă modificări foarte frecvente și apar deplasări în alte localități unde nu există posibilitatea de a face documentare și de a derula activitatea de cercetare specifică stagiului doctoral.
Ratarea din imposibilitatea de a scrie fie rapoartele de cercetare, fie capitolele din teză. Există foarte multă lume care întâmpină dificultăți în a așterne pe hârtie idei, rezultate ale cercetărilor și de a le prezenta într-o formă care să fie acceptată fie la o conferință, fie la o revistă, fie de către coordonatorul științific.
Ratarea din cauza amânărilor este foarte frecventă, pentru că tot timpul omul crede că mâine va fi mai puțin ocupat decât azi, ceea ce este absolut fals. Zicala de a nu lăsa pe mâine ceea ce trebuie făcut azi, se potrivește de minune în cazul parcurgerii stagiului doctoral. Întrucât termenele sunt destul de relaxate, există tentația de a amâna fie efectuarea documentării, fie publicarea unui articol, fie începerea redactării tezei, crezând că mai este timp berechet. Timpul trece și apare criza de timp cu tot ce înseamnă rabat de la calitatea cercetării, a redactării și deci a tezei.
Ratarea din cauza neluării în considerare a sugestiilor date de coordonatorul științific sau de alți membri ai comisiilor cu care interacționează doctorandul. De multe ori doctorandul consideră că este deasupra tuturor sau nu consideră că sugestiile care i se dau sunt importante și nu le ia în considerare. Sunt situații în care acesta intră în coliziune cu specialiști sau cu membrii comisiei de doctorat și conflictele se soldează cu poziții și considerații negative pe teză sau pe rapoartele de cercetare, ceea ce presupune refacerea acestora.
Ratarea din cauza nerespectării cerințelor de originalitate, ceea ce înseamnă că doctorandul preia materiale fără să le citeze sau le preia eronat. Este cunoscută apetența foarte multor persoane de a construi texte laborioase fie folosind banalități, fie folosind în exces materiale rare, neaccesibile nici măcar un specualiști, ceea ce determină pierderea caracterului de originalitate a ceea ce este scris în teză. De multe ori, chiar când nu se așteaptă, autorul tezei este pus în fața unor situații jenante, care îl aruncă vreo câțiva ani în urmă și trebuie s-o ia de la zero, cu toate riscurile plagiatului descoperit și neuitat mult timp.
Ca la croitor, în opinia mea, doctorandul sau viitorul doctorand, înainte de a se înhăma la derularea unui stagiu doctoral să-și facă o analiză completă, realistă și temeinică asupra resurselor de care dispune, asupra efortului pe care este dispus să-l facă. Numai dacă este ferm convins că vrea să facă așa ceva, să treacă la acțiune. Aici nu este vorba nici de un impuls de moment, nici de orgoliu de a fi doctor în ceva și nici de a face ceva să treacă timpul, ci de a face un lucru serios, temeinic, original, în termen și mai ales de foarte bună calitate. Altă abordare, duce la risc de ratare de peste 95%, să fie clar ca bună ziua, căci planificarea pe 3 ani, cât e minimul unui stagiu doctoral, nu este o glumă.
Ratarea din lipsa de timp se produce de multe ori atunci când planificarea resurselor suferă modificări foarte frecvente și apar deplasări în alte localități unde nu există posibilitatea de a face documentare și de a derula activitatea de cercetare specifică stagiului doctoral.
Ratarea din imposibilitatea de a scrie fie rapoartele de cercetare, fie capitolele din teză. Există foarte multă lume care întâmpină dificultăți în a așterne pe hârtie idei, rezultate ale cercetărilor și de a le prezenta într-o formă care să fie acceptată fie la o conferință, fie la o revistă, fie de către coordonatorul științific.
Ratarea din cauza amânărilor este foarte frecventă, pentru că tot timpul omul crede că mâine va fi mai puțin ocupat decât azi, ceea ce este absolut fals. Zicala de a nu lăsa pe mâine ceea ce trebuie făcut azi, se potrivește de minune în cazul parcurgerii stagiului doctoral. Întrucât termenele sunt destul de relaxate, există tentația de a amâna fie efectuarea documentării, fie publicarea unui articol, fie începerea redactării tezei, crezând că mai este timp berechet. Timpul trece și apare criza de timp cu tot ce înseamnă rabat de la calitatea cercetării, a redactării și deci a tezei.
Ratarea din cauza neluării în considerare a sugestiilor date de coordonatorul științific sau de alți membri ai comisiilor cu care interacționează doctorandul. De multe ori doctorandul consideră că este deasupra tuturor sau nu consideră că sugestiile care i se dau sunt importante și nu le ia în considerare. Sunt situații în care acesta intră în coliziune cu specialiști sau cu membrii comisiei de doctorat și conflictele se soldează cu poziții și considerații negative pe teză sau pe rapoartele de cercetare, ceea ce presupune refacerea acestora.
Ratarea din cauza nerespectării cerințelor de originalitate, ceea ce înseamnă că doctorandul preia materiale fără să le citeze sau le preia eronat. Este cunoscută apetența foarte multor persoane de a construi texte laborioase fie folosind banalități, fie folosind în exces materiale rare, neaccesibile nici măcar un specualiști, ceea ce determină pierderea caracterului de originalitate a ceea ce este scris în teză. De multe ori, chiar când nu se așteaptă, autorul tezei este pus în fața unor situații jenante, care îl aruncă vreo câțiva ani în urmă și trebuie s-o ia de la zero, cu toate riscurile plagiatului descoperit și neuitat mult timp.
Ca la croitor, în opinia mea, doctorandul sau viitorul doctorand, înainte de a se înhăma la derularea unui stagiu doctoral să-și facă o analiză completă, realistă și temeinică asupra resurselor de care dispune, asupra efortului pe care este dispus să-l facă. Numai dacă este ferm convins că vrea să facă așa ceva, să treacă la acțiune. Aici nu este vorba nici de un impuls de moment, nici de orgoliu de a fi doctor în ceva și nici de a face ceva să treacă timpul, ci de a face un lucru serios, temeinic, original, în termen și mai ales de foarte bună calitate. Altă abordare, duce la risc de ratare de peste 95%, să fie clar ca bună ziua, căci planificarea pe 3 ani, cât e minimul unui stagiu doctoral, nu este o glumă.
(30 iunie 2017)
Desi textul pare a se adresa doctoranzilor, mi se pare mai util a fi luat in seama de catre conducatorii de doctorat care pot gestiona ei insisi procesul respectiv prin planificare si impunerea unor conditii si termene care sa duca la evitarea problemelor mentionate.
ReplyDeleteIn privinta plagiatului, in special asa cum este el inteles in societatea romaneasca, acesta nu este decat in caz particular al unor: a) deficiente de management din partea conducatorului care nu este capabil sa inteleaga daca doctorandul a ajuns la o anumita maturitate a gandirii, a tehnicii si a originalitatii, b) deficiente de pregatire in domeniul respectiv din partea conducatorului si/sau a membrilor comisiei care nu pot detecta ei insisi un astfel de plagiat, c) deficiente de legislatie,sau de reglementari in cadrul institutiei academice, care nu pot garanta ca textul tezei nu este trecut prin filtrul specialistilor din domeniu, altul decat cel al membrilor comisiei, de exemplu prin lipsa obligativitatii publicarii temelor majore ale tezei. De multe ori, plagiate de genul celor existente in scandalurile din ultimii ani din Romania sunt in domeniile umaniste in care este posibil ca ideile nu fie clar separate de un text de tip colaj scris mai degraba pentru a acoperi paginile din dizertatie. Daca dintr-un text academic nu reiese clar o idee care sa poata fi supusa unei analize dar si unui test de verificare a originalitatii, atunci textul/articolul trebuie respins din start pe acest motiv inainte de a se trece la orice analiza a originalitatii. Acest lucru care tine de forma si de tehnica trebuie insa sa cada in responsabilitatile conducatorului stiintific, nu poti trece aceasta responsabilitate in sarcina unui doctorand despre care nu stim inca daca a trecut examenul maturitatii si/sau al originalitatii. Abia cand textul/articolul releva o idee/tema/problema dar si o solutie propusa la acestea putem supune analizei calitative textul respectiv. Daca ajungem la acest moment, dupa parcurgerea etapei descrise anterior, deja nu mai putem vorbi de plagiatul clasic in intelesul curent din Romania decat intr-o proportie mult mai mica. Si aceasta etapa ar trebuie sa cada (cel putin partial) in sarcina conducatorului de doctorat pentru a se verifica originalitatea lucrarii, dar daca se parcurge o etapa in care doctorandul trebuie sa publice lucrarea respectiva, atunci va fi putin probabil ca un plagiat sa poata trece testul verificarii lucrarii de catre comisiile de acceptare de la conferinte si/sau jurnale serioase. Daca totusi un prezumtiv plagiat ar trece neobservat atunci trebuie sa fie ceva in neregula cu calitatea conferintei / jurnalului respectiv, care evident nu poate garanta verificarea calitatii si a originalitatii lucrarii.
In privinta dificultatilor de redactare a ideilor intr-un format academic acceptabil, acest lucru tine de curicula , in colegiile si universitatile din SUA studentii sunt obligati sa ia un astfel de curs de scrieri academice.