Iile kitschoase

Am văzut că în ziua de 24 iunie este Ziua internațională a iei românești. Este o inițiativă interesantă, chiar frumoasă de a promova exact ceea ce ne definește ca popor și anume ia, delicata ie, despre care toată lumea știe că este rezultat al creației femeilor vrednice care intră în alcătuirea poporului nostru cu talentul, cu dăruirea, cu priceperea și cu dârzenia lor. Mă gândesc la Henri Matisse care a și pictat-o, făcând-o celebră.

Iile kitschoase bântuie acum toate ecranele televizoarelor prin:

- culorile țipătoare;

- spargerea tuturor tiparelor;

- încărcăturii exagerate;

- desenele netradiționale;

- florile imense;

- disarmonia generată;

- prostul gust;

- asocierilor nefericite;

- dantelelor fără sens;

- puncte de cusătură imense;

- formelor umflate;

- ajururilor țipătoare.
Deaja când văd la posturile tv cântărețe cu ii kitschoase sunt sigur că noaptea respectivă voi trăi o serie de coșmaruri succesive, pentru că trecerea la lucru la război a acestor ii le-a transformat în macaturi la purtător, cu flori imense, fără sobirietate, fără armonie și fără gust. Lângă tablourile kitsch cu pepenele pe farfurie și cuțitul alături, lângă ghicitoarea stând într-o rână cu țâța scoasă și cu luleaua în gură, iată, a apărut iia kitschoasă, ca tacâmul să fie complet. Cântărețele care poartă ii kitschoase sunt:

- tunate;

- lucrate;

- rujate;

- pe tocuri;

- oribile.

Norocul meu este că mai văd din când în când și magazine de artizanat autentic și mă răcoresc, căci ceea ce este autentic face diferența și oricât s-ar screme așa-zișii meșteri populari să scoată ceva, ei nu vor face nimic altceva decât porcării de doi bani, iar cine le cumpără, nici nu știe pe ce dă banii, căci ieftine nu sunt iile kitschoase.

(27 iunie 2017)