Poetul George LESNEA avea niște versuri pe care simt o plăcere nebună să le redau aici:
Partidul e-n toate
E-n cele ce sunt
Și-n cele ce mâine vor râde la soare.
E-n pruncul din leagăn
Și-n omul cărunt,
E-n viața ce veșnic nu moare.
Le pun pentru că am lucrat ca asistent universitar și ca lector universitar în învățământul superior înainte de 1989 și știu ce înseamnă corupția de acolo, pentru că am simțit-o pe propria-mi piele din simplul motiv că n-am acceptat să intru în acea mocirlă pestilențială, patronată de foarte de sus, căci comunismul a avut printre racilile sale fundamentale incompetența, inechitatea, hoția, lăcomia și corupția, toate laolaltă doborându-l.
Nu întâmplător se zice că puterea corupe. De aceea, lupta pentru putere a unor personaje din mediul universitar avea drept rezultat final atingerea unui nivel de corupție foarte ridicat, caracterizat prin mari avantaje materiale și profesionale, cu costuri minime, bazate pe acceptarea de compromisuri de dimensiuni foarte variate, dar permanente.
Se știa cu maximă claritate că poziția de rector, de prorector, de decan, de prodecat sau de șef de catedră, chiar dacă ar fi fost revultatul votului, ele trebuiau să fi fost în prealabil verificate la partid. Pentru funcții mărunte, verificarea se făcea în interiorul universității, iar pentru funcțiile mai mari, verificarea și aprobarea se petreceau chiar la CUB, dar în ultimul timp de dinainte de 1989, la cabinetul doi. Se vorbea de calitățile profesionale, de talentul pedagogic, dar cele mai importante erau trăsăturile moral-politice ale oricărui cadru didactic care dorea:
- o funcție administrativă;
- o promovare pe poziție didactică;
- o plecare în străinătate;
- o avansare pe linie de partid;
- o casă de la stat.
Pilele pe linie de partid veneau cu regularitate pentru a fi promovați studenți certați cu cartea, studenți ai căror părinți erau în structuri de partid la județ, la municipiu sau chiar în universitate. De regulă, pilele veneau pentru note foarte mari, deși respectivii studenți nu prea citiseră și nici pe la școală nu prea dăduseră cu adevărat. Ei știau că li se puseseră pile. Am văzut atitudinea slugarnică a unor colegi pe vremea când ei predau, iar eu seminarizam. Mă trimiteau să ascult pe alții, iar ei se făceau că-i ascultă pe cei protejați. Deși îi știam de la seminarii că erau foarte slabi, primeau respectivii piloși note destul de mari sau penibil de mari. Profesorul nu avea nicio jenă față de mine, pentru că el considera că are dreptul să procedeze așa, știind că ar fi avut consecințe nefaste dacă nu se conforma. Am văzut și colegi care nu erau de acord cu așa ceva și aveau tehnica de a-l trimite în bancă de nenumărate ori pe respectivul student, până când acesta se convingea că nu merge pila și pentru că chiar nu a învățat nimic, dădea biletul și lua nota doi. Cel ce punea pila nu îndrăznea să reproșeze ceva, căci profesorul nu avea cum să dea nota 10 cuiva care a predat biletul, știut fiind că pentru aceasta se dă nota doi, adică due sau two cum zicem noi străinii.
Pile venite pe linie de minister apăreau exact când nu te așteptai și pentru cine nu gândeai. Un prieten al meu mi-a zis că niciodată să nu mă uit la cățelul care latră, ci la stăpânul care-i ține lanțul. Nenumărați funcționari din minister telefonau fie la catedră, fie acasă să pună pile, fără nicio jenă, prezentându-se că sunt în Ministerul Educației. Unii erau directori, alții erau simpli funcționari. Cred că și portarii de acolo erau suficient de importanți și ar fi pus și ei pile dacă s-ar fi impus la o adică. Mie mi -sa întâmplat ca un director să mă cheme la el la cabinet. M-am speriat. Nu știam ce are un director din minister cu un pârlit de asistent. Am dedus că profesorul de la curs s-a spălat pe mâini spunând că eu sunt un rău și că numai eu sunt cel ce rezolvă, deși în realitate, el avea 1001 mijloace de a accepta și soluționa. M-am liniștit când ditamai directorul m-a primit în cabinetul său cel imens și m-a tratat cu o cafea. Când a venit vorba despre student, mi-a zis un nume. Eu aveam pregătită o strategie. I-am zis că respectivul este un student foarte bun. Directorul n-a mai continuat. La examen, am evitat să discut eu cu studentul, iar profesorul care avea pâinea și cuțitul a folosit pâinea fără cuțit. N-am stat de vorbă pe subiect și cum au trecut zeci de studenți piloși, mai trecea unul, fără să ies eu șifonat sub nicio formă, căci refuzul ar fi fost o catastrofă, șeful de catedră neacceptând să primească bobârnace pentru ceea ce făceau pălmașii de pe plantația lui.
Pilele venite din secretariate erau foarte numeroase. Experiența istorică arăta că acele pile erau extrem de periculoase, chiar dacă se spunea că cel sau cea care o pune este doar un intermediar. Știam de o profesoară de matematică despre care se zicea că acceptase pilele unor secretare și în final respectiva a făcut și pușcărie. Secretarele veneau la ea cu rugămintea de a-i trece pe unii dintre studenți, că aveau situații extreme, precum le muriseră mamele sau tații fuseseră sau erau operați pe cord, bla, bla, bla. Profesoara îi trecea la examene, inimă mare fiind. Adevărul era altul. Secretarele luau bani de la studenți. Le spuneau că prtofesoara cere bani. Ele opreau banii. S-a întâmplat că într-un an profesoara a pierdut una din liste. A picat niște studenți. Aceștia au mers la miliție. Erau și cu banii dați și restanțieri. În tribunal, secretarele au zis că au primit bani, dar i-au dat mai departe. Profesoara a zburat din învățământ cu vreo 3 ani cu executare.
Pilele venite de la șeful de catedră erau extrem de subtile. Erai chemat, ți se vântura sub nas un post de lector, dacă erai asistent, un post de conferențiar dacă erai lector. Ți se vorbea de adimiterea de la doctorat știind că-ți arde buza să intri să faci doctoratul, mai ales în vremurile când admiterea la doctorat se dedea o dată la cinci ani. Deși în public șeful de catedră poza în persoana principială, corectă, prietenoasă, avea toate defectele posibile din lume. Dacă dorea ceva și tu ca asistent sau ca lector nu-i satisfăceai pohtele, erai mâncat. Știu toate acestea pe pielea mea. Au fost trei cazuri în care șeful mei de catedră mi-a zis ceva de la obraz. Eu, fără minte fiind, deși am fost atenționat, am procedat pe dos. În 1972 am fost la un pas să fiu zburat din învățământ. În final pupila sa tot a luat ce i se cuvenea șefului, adică o notă astronomică în raport cu cât de puțin învățase. Prin 1984 m-am trezit într-o bază de practică la Zimnicea împreună cu toți colegii care ar fi fost obiectivi la examenul de programare în COBOL. În toamnă am aflat că altcineva a promovat-o exact pe persoana care primise la examen nota 3 și care avea să devină profesoară de informatică de liceu. Tot prin 1987 după ce-mi venise aprobarea de ARO 244D după care m-am crezut boier, am identificat un plagiat grosolan la o studentă, fiică de șofer de ambasador. Eram în comisie de examen de stat. N-am semnat procesul verbal. Rezultatul a fost că până după Revoluție n-am mai făcut parte din nicio comisie de examen, din ordinul șefului de catedră. Exemplele contină, dar nu vreau.
După Revoluția din 22 Decembrie 1989 învățământul superior s-a curățat, s-a purificat, s-a principializat și pilele au dispărut în totalitate., iar corupție nu mai există în nicio universitate. Toți profesorii sunt asemeni unor sfinți, care trăiesc cu sufletele curate, în rugăciune, cu modestie și în adevăr, căci ei nu concep cum această lume este nedreaptă, lacomă și rea.
Pilele pe linie de partid veneau cu regularitate pentru a fi promovați studenți certați cu cartea, studenți ai căror părinți erau în structuri de partid la județ, la municipiu sau chiar în universitate. De regulă, pilele veneau pentru note foarte mari, deși respectivii studenți nu prea citiseră și nici pe la școală nu prea dăduseră cu adevărat. Ei știau că li se puseseră pile. Am văzut atitudinea slugarnică a unor colegi pe vremea când ei predau, iar eu seminarizam. Mă trimiteau să ascult pe alții, iar ei se făceau că-i ascultă pe cei protejați. Deși îi știam de la seminarii că erau foarte slabi, primeau respectivii piloși note destul de mari sau penibil de mari. Profesorul nu avea nicio jenă față de mine, pentru că el considera că are dreptul să procedeze așa, știind că ar fi avut consecințe nefaste dacă nu se conforma. Am văzut și colegi care nu erau de acord cu așa ceva și aveau tehnica de a-l trimite în bancă de nenumărate ori pe respectivul student, până când acesta se convingea că nu merge pila și pentru că chiar nu a învățat nimic, dădea biletul și lua nota doi. Cel ce punea pila nu îndrăznea să reproșeze ceva, căci profesorul nu avea cum să dea nota 10 cuiva care a predat biletul, știut fiind că pentru aceasta se dă nota doi, adică due sau two cum zicem noi străinii.
Pile venite pe linie de minister apăreau exact când nu te așteptai și pentru cine nu gândeai. Un prieten al meu mi-a zis că niciodată să nu mă uit la cățelul care latră, ci la stăpânul care-i ține lanțul. Nenumărați funcționari din minister telefonau fie la catedră, fie acasă să pună pile, fără nicio jenă, prezentându-se că sunt în Ministerul Educației. Unii erau directori, alții erau simpli funcționari. Cred că și portarii de acolo erau suficient de importanți și ar fi pus și ei pile dacă s-ar fi impus la o adică. Mie mi -sa întâmplat ca un director să mă cheme la el la cabinet. M-am speriat. Nu știam ce are un director din minister cu un pârlit de asistent. Am dedus că profesorul de la curs s-a spălat pe mâini spunând că eu sunt un rău și că numai eu sunt cel ce rezolvă, deși în realitate, el avea 1001 mijloace de a accepta și soluționa. M-am liniștit când ditamai directorul m-a primit în cabinetul său cel imens și m-a tratat cu o cafea. Când a venit vorba despre student, mi-a zis un nume. Eu aveam pregătită o strategie. I-am zis că respectivul este un student foarte bun. Directorul n-a mai continuat. La examen, am evitat să discut eu cu studentul, iar profesorul care avea pâinea și cuțitul a folosit pâinea fără cuțit. N-am stat de vorbă pe subiect și cum au trecut zeci de studenți piloși, mai trecea unul, fără să ies eu șifonat sub nicio formă, căci refuzul ar fi fost o catastrofă, șeful de catedră neacceptând să primească bobârnace pentru ceea ce făceau pălmașii de pe plantația lui.
Pilele venite din secretariate erau foarte numeroase. Experiența istorică arăta că acele pile erau extrem de periculoase, chiar dacă se spunea că cel sau cea care o pune este doar un intermediar. Știam de o profesoară de matematică despre care se zicea că acceptase pilele unor secretare și în final respectiva a făcut și pușcărie. Secretarele veneau la ea cu rugămintea de a-i trece pe unii dintre studenți, că aveau situații extreme, precum le muriseră mamele sau tații fuseseră sau erau operați pe cord, bla, bla, bla. Profesoara îi trecea la examene, inimă mare fiind. Adevărul era altul. Secretarele luau bani de la studenți. Le spuneau că prtofesoara cere bani. Ele opreau banii. S-a întâmplat că într-un an profesoara a pierdut una din liste. A picat niște studenți. Aceștia au mers la miliție. Erau și cu banii dați și restanțieri. În tribunal, secretarele au zis că au primit bani, dar i-au dat mai departe. Profesoara a zburat din învățământ cu vreo 3 ani cu executare.
Pilele venite de la șeful de catedră erau extrem de subtile. Erai chemat, ți se vântura sub nas un post de lector, dacă erai asistent, un post de conferențiar dacă erai lector. Ți se vorbea de adimiterea de la doctorat știind că-ți arde buza să intri să faci doctoratul, mai ales în vremurile când admiterea la doctorat se dedea o dată la cinci ani. Deși în public șeful de catedră poza în persoana principială, corectă, prietenoasă, avea toate defectele posibile din lume. Dacă dorea ceva și tu ca asistent sau ca lector nu-i satisfăceai pohtele, erai mâncat. Știu toate acestea pe pielea mea. Au fost trei cazuri în care șeful mei de catedră mi-a zis ceva de la obraz. Eu, fără minte fiind, deși am fost atenționat, am procedat pe dos. În 1972 am fost la un pas să fiu zburat din învățământ. În final pupila sa tot a luat ce i se cuvenea șefului, adică o notă astronomică în raport cu cât de puțin învățase. Prin 1984 m-am trezit într-o bază de practică la Zimnicea împreună cu toți colegii care ar fi fost obiectivi la examenul de programare în COBOL. În toamnă am aflat că altcineva a promovat-o exact pe persoana care primise la examen nota 3 și care avea să devină profesoară de informatică de liceu. Tot prin 1987 după ce-mi venise aprobarea de ARO 244D după care m-am crezut boier, am identificat un plagiat grosolan la o studentă, fiică de șofer de ambasador. Eram în comisie de examen de stat. N-am semnat procesul verbal. Rezultatul a fost că până după Revoluție n-am mai făcut parte din nicio comisie de examen, din ordinul șefului de catedră. Exemplele contină, dar nu vreau.
După Revoluția din 22 Decembrie 1989 învățământul superior s-a curățat, s-a purificat, s-a principializat și pilele au dispărut în totalitate., iar corupție nu mai există în nicio universitate. Toți profesorii sunt asemeni unor sfinți, care trăiesc cu sufletele curate, în rugăciune, cu modestie și în adevăr, căci ei nu concep cum această lume este nedreaptă, lacomă și rea.
(29 iunie 2017)
No comments:
Post a Comment