Așa-zișii disidenți de partid

În politică, asemeni oricărui domeniu de activitate există nenumărate tipologii de oameni.

Unii sunt cinstiți.

Unii sunt duplicitari.

Unii sunt ascunși.

Unii sunt buni.

Unii sunt răi.

Unii sunt domni.

Unii sunt gunoaie.

Câte bordeie, tot atâtea obiceie. De aceea nici nu trebuie să ne mire că apar în partide:

- voci singulare;

- disidenți;

- rebeli;

- independenți;

- traseiști;

- penali;

- clientelari.

Trebuie să avem siguranța că foarte mulți care s-au dus în politică de tineri:

- n-au meserie;

- au eșuat în profesie;

- urmăresc banul;

- vor avantaje;

- sunt superficiali;

- aleargă după cai verzi;

- nu știu ce este aceea munca;

- trăncănesc generalități;

- perie și ling.

Dacă vom lua pe cei ce zic că fac disidență, vom vedea că nu au înțeles deloc problemele pe care le au în față și nici nu sunt în stare să le înțeleagă. Ei se lasă foarte ușor convinși să ia o atitudine care nu le aparține, dar care în virtutea unor promisiuni, cred ei, vor fi propulsați spre o direcție pe care o consideră favorabilă. Pentru o secundă de a fi sub reflectoare și pe ecrane, sunt în stare să sacrifice orice. Unii vor zice că-și sacrifică de fapt cariera. Nu este adevărat, pentru că dacă ar fi avut vreo carieră, cu siguranță știau să facă poziționări corecte. Am văzut foarte mulți care niciodată nu au făcut nimic, puși în fața unor decizii, s-au luat după cei care le ofereau mai mult, mergând după aceștia ca niște umbre prelungi în fapt de seară, când soarele mai este încă pe cer. Ei sunt niște așa-ziși disidenți. În realitate sunt doar niște profitori obscuri care aleargă cu gura căscată după profit personal.

(28 iunie 2017)