Puciștii mioritici

În originalitatea noastră mioritică, iată, avem și un puci original, căci în afară de cuvântul intraductibil dor, trebuia să mai apară un cuvânt cu conotație de limbă dacă, mă refer la puci, cuvânt scurt, dificil de pronunțat, lângă mânz, brânză, viezure, lift și  grind.

Este o eroare să se creadă în spontaneitatea celor întreprinse de Sorin GRINDEANU, pentru că nici cei mai geniali strategi nu sunt bântuiți de improvizații, mai ales că tot ceea ce a urmat a arătat că a existat un plan gânditi până în cele mai mici detalii și aici mă refer la:

- tăcerea lui Victor Viorel PONTA din ultimele zile premergătoare puciului;

- rapiditatea și continuitatea mișcărilor lui Sorin GRINDEANU;

- structura perfectă a discursului din seara plecării din cex;

- repetitivitatea studiată a unui nume cu conotații speciale, VÂLCOV;

- economia gesticii care acompania textul, pe o consultanță de specialitate;

- pașii urmați care arată cu claritate că puciul a fost simulat în detaliu;

- existența unui maestru de ceremonii căci niciunul dintre actori nu este de talent;

- imposibilitatea de a identifica și de a proba cine sunt păpușarii geniali.

Este foarte clar că puciștii sunt numai cei care se văd, în timp ce marii câștigători sunt undeva în întuneric, nevăzuți, căci istoria noastră tot așa este construită. Aparențele sunt cele despre care se vorbește, în timp ce fundamentele sunt nevăzute, ele ieșind la iveală numai accidental sau niciodată. Trebuie văzute adevăratele cauze ale puciului și nu cei patru actorași modești care nu-și joacă rolurile cu măiestrie, pentru că nu au fost niciodată societari ai TNB, sigur fiind că nici pentru a duce tava în muțenie pe scenă n-ar fi fost angajați, din lipsă de expresivitate, credibilitate, mobilitate și de talent. Ceea ce va fi este de râsu-plânsu și nici măcar istoria recentă nu-i va consemna la etcetera, cât despre eroismul lor desuet în care pozează nu are cum să fie vorba. Stau să mă gândesc, dacă vreunul dintre cei patru, GRIDEANU, PONTA, JIANU și CHIRICA au vreo poreclă de răsunet ca să se scrie vreo baladă despre cum se ia în freză în haiducia secolului al XXI-lea. Oricum, sărăcuții de ei, din lipsă de cunoaștere a managementului  politic și-au pus pielea la saramură gratuit, ca instrumente.

(19 iunie 2017)