Sunday, June 18, 2017

Grupul celor patru

Partidul Comunist Chinez a cunoscut mari frământări pe durata celor 10 ani ai Revoluției Culturale încheiată în 1976. A existat și un grup de trădători ai cauzei comuniste, format din Jiang QING, Zhang CHUNQIAO, Yao WENYUAN și Wang HONGWEN. Primul nume era chiar soția marelui conducător Mao Zedong. Așa se face că 4 nu este numai 2 +2 sau 2 la puterea a doua, ci și un pătrat perfect, în ideia că laturile și unghiurile  sunt identice, dispunându-i pe oameni pe poziții egale, pentru a se diferenția cu timpul. Sorin GRINDEANU, Victor PONTA, Mihai CHIRICĂ și Augustin JIANU formează o copie veștedă a ceea ce istoria multimilenară a poporului de peste un miliard și jumătate de oameni a etalat-o acum mai bine de 40 de ani, toți la acea vreme având un sfârșit nefericit și eticheta veșnică de trădători ai cauzei comunismului. Managementul politic, pentru cine l-a studiat, spune că în democrație, astfel de mișcări sunt ridicole, stupide, cu rată de succes zero și compromitere totală și ireversibilă.



(18 iunie 2017)

No comments:

Post a Comment