Abuzul în serviciu

Ca să părem noi mai cu moț, o tot lălăim cu chestia definirii abuzului în serviciu, de parcă dreptul roman ar fi de fapt reptul român sau codul lui Napoleon s-ar fifăcut pe Dâmbovița, că Napoleon, picitania aia de împărat ar fi fost de fel din Ghimpați și a emigrat în București. Așa cum nu suntem în stare să facem bucățica aceea de autostradă Bomarnic-Brașov, tot așa nu suntem în stare să tranșăm definirea abuzului în serviciu. Omenirea a reușit să dea definiții pentru fenomene, acțiuni, obiecte și sentimente extrem de sofisticate și acum în secolul al XXI-lea, iată, o armată de specialiști nu este în stare să ne spună și nouă, vulgului ce este acela un abuz în serviciu, ca să nu murim fraieri. Gurile rele ar zice că despre abuzul în serviciu s-ar fi pronunțat cei de la ONU, ar mai fi zis oarece și Comisia de la Veneția. Pe la urechi mi-a ajuns și că CCR a scris, ca întotdeauna zeci și zeci de pagini, lăsând pe legiuitor să scoată câteva cimilituri despre conceptul de abuz în serviciu. Cum la noi toată lumea își dă cu părerea, bineînțeles că și jurnaliștii zic și ei câte ceva. Unii sunt spre hăis, alții sunt spre cea și mai trece un an și tot nu se știe ce este acela abuz în serviciu. Este adevărat că velnicia s-a născut la sat, dar cu siguranță că neputința s-a născut în spațiul carpato-danubiano-pontic, din moment ce și asupra abuzului în serviciu se stă așa de munt, de parcă s-ar cloci nu mai știu ce specie de mamifer preistoric dintr-un ou cubic. Oricum, se zice că speranța moare ultima. Iată, speranța își dă acum ultimele suflări, epuizată și incoloră, măcinată de nimicurile cotidiene care ne țin în loc. Corupția merge mai departe, plină de voioșie, sprintenă, cuprinzătoare și cu elan nioritic nebun.

(09 iunie 2017)