Călin Elena, fata de la țară

Calin Elena a venit la noi in clasa cand eram intr-a patra, pe la jumatatea anului si a plecat inainte de ziua serbarii.

Era de fel din Richitele de Arges, a nu se confunda cu Rachitelele lui Boc Emil, fost prim-ministru, candva.

A adus-o o ruda a ei, vecina de a noastra si vazand un loc liber in banca intai a asezat-o acolo. Purta o basma si niste haine mari de ea, ceea ce arata ca erau de imprumut. Invatatoarea i-a zis sa-si dea basmaua jos de pe cap. Noua noastra colega, s-a ridicat in picioare, si-a dat basmaua jos. Avea o coada lunga impletita la spate si-i atarna un siret. Toti am holbat ochii, pentru ca toate colegele noastre erau tunse si aveau funde mari albe sau bendita alba, sa se asorteze cu costumul de pionier. Calin Elena nu avea cravata de pionier, fiecare dintre noi avand pareri dintre cele mai nefavorabile, caci in clasa noastra nimeni nu mai ere nepionier. Scoala curgea normal. Au venit momentele in care se faceau verificari. Cu mici dictari, cu probleme de rezolvat acasa dar si in clasa. Invatratoarea ne-a dat o problema si toti ne uitam masca unii la altii fara sa stim de unde sa o incepem si unde sa ajungem. Surpriza. Calin Elena s-a dus la catedra si i-a dat invatatoarei caietul. Invatatoarea a inghetat. Calin Elena oferea o solutie dintre cele mai frumoase, caci a pictat-o si pe tabla. Invatatoarea a dat-o si ea pe a ei, crezand ca o eclipseaza pe noua noastra colega, dar nu a reusit.

Cu fiecare zi care trecea, Calin Elena arata ca este buna si mai buna, exceptionala. Nu-i mai sufla nimeni in clasa. Erau colegi extrem de ambitiosi si doritori de premiul intai si isi vedeau primele 30 de locuri libere cacil Calin Elena era pe primul loc, iar noi ceilalti veneam pe locurile 31, 32, 33 si tot asa. Atat era de buna fata aceasta venita de la tara. Ea era adusa de vecina noastra sa aiba grija de copilasul ei care se nascuse cu niste probleme. Mititelul nu a supravietuit. Cand l-au ingropat, vecina a venit la mama sa o roage sa ma lase sa duc eu crucea mortului. Mama m-a lasat si am strabatut toata strada N. Balcescu cu crucea in mana pana am ajuns la cimitir. Mi-a fost teama sa nu rada copiii de mine, dar nu a ras nimeni si am suferiit ca am facut un lucru la care nu m-am asteptat niciodata si pe care niciun coleg de-al meu nu-l facuse si nu avea sa-l faca dupa mine. calin Elena a plecat dupa inmormantare, locul ei din banca intai ramanand liber si nimeni nu a indraznit sa se aseze acolo vreodata.

La serbarea de sfarsit de an, invatatoarea a anuntat premiile dar a tinut sa spuna ca de departe premiul intai i se cuvine lui Calin Elena. A regretat ca nu era de fata si a dat niste premii intai dar mult mai putin intai la abonatii clasei, care urcau pe scena fericiti. Si eu am luat un premiu, dar nu intai, nici doi ci, ultimul, ca starurile, premiul al treilea. De fapt cu premiul al treilea, nu mai ramanea nimeni din clasa jos, toti fiind pe scena fericiti nevoie mare.

Si acum ma gandesc ce s-o fi intamplat cu Calin Elena. Daca ar fi avut conditii, cu inteligenta ei exceptionala ar fi ajuns departe. Imi este teama sa dau o cautare pe GOOGLE, pentru ca daca ea nu a ajuns foarte sus, cum merita sa ajunga, as suferi caci lumea este atat de nedreapta, iar viata atat de cruda cu unii.
Concluzie: trebuie să fie ceva nemaipomenit pentru a scrie despre ceva care s-a întâmplat acum peste 50 de ani; și așa și este; este dovada că nu contează nici de unde vii, nici al cui ești, ci contează ceea ce ești tu, pur și simplu.

Acest articol se află pe site ionivan.ro, dar vreau să fie mult mai vizibil, pentru că persoana despre care scriu a meritat dintotdeauna multă atenție.

(05 iunie 2017)