Un volum scris de profesorul Iacob CĂTOIU

Pe când eram elev de liceu mi-a căzut în mână cartea Viața lui Benvenuto Cellini scrisă de el însuși, apărută în Editura de Stat pentru Literatură și Artă, în 1959, un tom de aproape 500 de pagini, pe care

am citi-o pe nerăsuflate. Fac referire la acestă carte de o denistate  de excepție, pentru că anul acesta din întâmplare am văzut volumul scris al profesorului Iacob CĂTOIU, Viața ca o clipă, repere autobiografice, apărută în Editura ASE în anul 2014, un tom tot de vreo 500 de pagini, tot așa, de o denistate remarcabilă a evenimentelor și caracterizărilor. Este o scriitură peste secole despre locuri și oameni din cu totul alte locuri, dar cu o aceeași profunzime, delicatețe și grijă pentru adevăr. Lucrarea scrisă de profesorul Iacob CĂTOIU este:

• o operă literară pentru că redă sub forma unor memorii, folosind instrumentele artei cuvântului o perioadă extrem de interesantă din viața universitară românească, unde personajele reale dezvoltă acțiuni și teme, pe care autorul le redă cu măiestrie;
• un document în sine prin detaliile prezentate cu precizie și susținute cu argumente științifice și cu dovezi de necontestat, știindu-l pe autor de foarte mulți ani, autor recunoscut pentru rigoarea abordărilor sale, construite cu migală și cu talent;
• demers necesar, care acoperă evenimente trăite de foarte mulți dintre cititori, la care aceștia cel mult vor regreta că nu ei au fost cei care au scris paginile citite, pentru că sunt lucruri a căror prezentare, zic eu, este definitivă, nimeni altcineva nemaiavând ce adăuga și cu atât mai mult ce corecta;
• o narațiune plină de viață și culoare, în care autorul știe să definească proporții și stăpânește arta cuvântului pentru a da măsura faptelor; uneori el folosește autoironia fină sau dezvoltă paralelisme între evenimente, pentru a încărca cu noi înțelesuri, fapte aparent banale, care celor care le-au trăit au scăpat din atenție, deși rolul acestora în evoluțiile ulterioare au fost deosebit de importante, să nu spun hotărâtoare, deși s-ar potrivi mai bine.

Ceea ce-mi place la profesorul Iacob CĂTOIU este faptul că el nu complică lucrurile, cu a pe care le

introduc mulți autori în memorii, pentru a ocoli adevăruri sau pentru a deveni misterioși, întrerupând derulări de evenimente sau lipsind textul prin omiterea numelor unor actori. Este de apreciat la profesorul Iacob CĂTOIU faptul că a interacționat cu foarte multe persoane, pe care le transformă în personaje, numai că toți cei despre care el scrie sunt oameni de calitate. Portretele realizate corespund 100% realității, pentru că pe foarte mulți dintre cei descriși în carte, sunt oameni pe care i-am cunoscut și eu și chiar așa erau. El nici nu i-a înfrumusețat, nici nu i-a urâțit, așa cum fac unii autori, pentru a deveni ei și mai interesanți și mai frumoși și mai buni și mai și, cum se zice. Cartea acoperă, așa cum zice și titlu, o perioadă de aproape șapte decenii. Nu vreau să povestesc aici conținutul ei, dar cititorul va vedea cum scrie autorul cu litere cursive despre un ppersonaj deosebit din viața sa. El face referire la documente pentru a reda multe dintre evenimente. Pentru a fi exact, reproduce cu metodele istoricului, unele fragmente de documente și reușește în acest el să arate că lucrurile stau exact așa cum le definește el și nu altfel. Perioada de dinainte de 1989 a fost foarte dificilă și pentru el, ca pentru noi toți. Profesorul Iacob CĂTOIU știe să facă o astfel de abordare, fără omisiuni, încât să dea o imagine nedeformată unei realități care a parcurs toate culorile de pe discul lui NEWTON, cu o teribilă precizie, pe care sunt sigur că cititorul o va aprecia.

(12 iunie 2017)