Facem nuntă - investiție

O nuntă este ca un deget de la o mână. Depinde din ce unghi este privită. La un deget privit din față i se vede unghia și nodurile. La o nuntă privită la suprafață se vede frumusețea miresei. Un deget privit de sus este ceva nesemnificativ. O nuntă privită superficial este ceva trecător și atât.

O nuntă este o nuntă, exact cum zicea bătrânul Marx că o liră este o valoare de o liră, nimic altceva. Totuși, o nuntă înseamnă cheltuieli și nu orice fel de cheltuieli, ci cheltuieli mari, chiar foarte mari. Trebuie cheltuiți bani pentru:

- țoalele mirilor;

- haleala nuntașilor;

- cadouri la neamuri;

- muzică pe gusturi;

- restaurant sau ce-o fi;

- tradiții cât de cât;

- butaforie, că dă bine;

- satisfacerea de mofturi.

Nunta este o investiție, căci nimic nu se face fără a scoate banul din buzunar.

Nunta este un risc, pentru că recuperarea investiției are întotdeauna o marjă de nerealizare.

Așa cum sunt pantofi de damă de 15 euro dar și de 2.000 de euro, tot așa și investiția pentru o nuntă variază între 7.000 de euro și 200.000 de euro. Depinde de standardul impus, căci una este nunta într-un local banal și cu totul altfel arată o nuntă de 5 stele făcută în mijlocul pădurii, unde sunt aduse candelabre de Murano, mobile florentine și tacâmuri de argint.

Când este vorba de o investiție, nu investiția ca atare contează, ci recuperarea ei. Eu am văzut nenumărate situații în care optimismul organizatorilor a fost cu mult prea mare, ceea ce a făcut ca 40% din mese să nu fie ocupate, ceea ce cu siguranță a generat un mare risc în recuperarea investiției, deci apariția unor pierderi, ceea ce nu este deloc benefic, mai ales atunci când investiția nu are la bază banii proprii, ci credit la bancă sau bani împrumutați cu doferite condiționări, mai ales ca termene de returnare, știut fiind faptul că amânările sunt cele care deranjează cel mai tare.

O nuntă foarte modestă pornește de la:

1.500 euro hainele mirilor

1.000 euro muzica

7.500 euro tacâmul pentru 150 de invitați

1.000 euro toate celelalte detalii

Total 11.000 euro

La un tacâm de 50 de euro, darul trebuie să fie în medie cde 75 de euro pentru a recupera investiția cu profit zero. 11.000 euro împărțit la 150 invitați prezenți dă acest 75 euro cu aproximație, adică 15 euro de familie, sumă care nu este de colea, orice s-ar zice la salariile din Ro.

Dacă însă, vin nu 150 de meseni, ci 100, dacă de familie darul este de 220 euro, tot pe zero este investiție, ceea ce deja ne duce spre o altă zonă, cea a unui optimism exagerat, riscul de pierdere fiind în acest caz destul de mare. La un dar de 200 de euro pe familie, deja pierderea este de 1.000 euro.

Nu știu ce mă face să cred cî în condițiile de la noi s-ar face calcule ca la o investiție de 11.000 de euro pentru o nuntă modestă, chiar foarte modestă, cineva să se gândească la obținerea unui profit egal cu investiția, adică în medie la un tacâm brut  de 75 de euro un mesean să ofere 150 de euro, iar o familie 300 de euro, tot în medie. Este cunoscut că dacă unul dintre miri are rude de la țară care onorează nunta cu prezența lor, deja 100 de euro reprezintă pentru zone nelegumicile, foarte mult, iar 300 de euro deja este sumă vecină cu viteza luminii pentru foarte mulți care trăiesc din pensii foarte mici sau din ajutoare sociale.

Oricum ar fi, nunta trebuie privită ca o investiție și trebuie să se răspundă la unele întrebări precum:

- de câți bani dispun cei ce vor să facă nunta?

- care este standardul spre care se îndreaptă?

- ce dimensiune ar dor să aibă evenimentul?

- cine sunt potențialii meseni?

- ce nivel de risc își asumă investitorul?

- cum se suportă pierderile?

- ce se întâmplă cu profitul dacă va exista?

În abordarea nunții ca investiție, nu se pierde nimic din vedere, iar viziunile prea optimiste, superficiale, trebuie abandonate. Realismul trebuie să fie caracteristica esențială și nimic nu se justifică a fi tratat cu optimism debordant, căci și croitorul, înainte de a tăia cu foarfeca materialul, măsoară de 10 ori. Un bulgăre de zăpadă pornit la vale devine de neoprit. Tot așa în cazul unei investiții. O dată ce s-au antamat anumite cheltuieli, banii nu se mai recuperează, sau recuperarea este în condiții total dezavantajoase pentru investitorul ambiguu. Investiția se face definind ipoteze și având tot timpul în mână o hârtie și un creion, căci planul de business nu se face nici pe vorbe, nici fluierând melodii pe aleile parcului, privind spre stele, ci scobindu-ne în buzunare de bani.

(07 iunie 2017)